Acum citesti
Prima ediție a Triatlonului Fără Asfalt la Munte aliniază la start premii în valoare de 5.000 de euro

Asociaţia Club Sportiv Fără Asfalt și Fundaţia eMAG dau startul pe 16 august la prima ediţie a „Triatlonului Fără Asfalt Intersport la Munte”, competiție premium, dedicată amatorilor pasionați de înot, ciclism, alergare şi natură. Concursul se va desfăşura în rezervația naturală Cheia – Măneciu, în zona Ceraşu – Slon, din judeţul Prahova, pe un traseu spectaculos, într-un decor natural neexploatat, cu peisaje unice. ​

Triatlon_Fara_Asfalt_Intersport_La_Munte

Ediția din acest an a triatlonului „Fără Asfalt Intersport la Munte” va avea peste 100 de premii, în valoare totală de 5.000 de euro. Traseul va începe cu proba de înot de 1.000 de metri în lacul Măneciu, unde apa este limpede și are o temperatură medie de 21°C. Apoi, concurenții vor pedala 21 de km prin pădure, pe malul Telejenelului, spre cascada Schinda și înapoi spre Tabla Buții, până pe Plai, deasupra satului Slon, loc din care pornește proba de alergare pe o distanță de 7 km până sub vârful Crai și înapoi.

Cei înscriși la concurs pot participa ca triatloniști, luând parte la toate cele trei probe, sau în echipă, pentru fiecare probă în parte. După desemnarea câștigătorilor, toți participanții sunt așteptați la o petrecere câmpenească cu muzică tradițională românească, unde vor putea gusta din sarmalele la ceaun făcute la fața locului și din bunătățile aduse de ciobani.  „Triatlon Fără Asfalt Intersport la Munte este mai mult decât o întrecere sportivă. Categoric, ne dorim să popularizăm acest sport, însă odată cu acest eveniment în natură, concurenții au acces la peisaje unice, traversează parcuri naturale, pe trasee spectaculoase, ajung să descopere locuri în care altfel nu ar ajunge nici măcar în vacanțe. Pentru cei care doresc să rămână în atmosfera de poveste, pe Plai există multe locuri de campare, iar noi vom veni cu toate utilitățile necesare: apă, toalete, dușuri. Am pregătit și o listă de locuri de cazare ce se găsesc în sat, pe care o actualizăm pe măsură ce apar și altele disponibile”, a declarat Tudor Vlad, președintele Fundației eMAG.

Triatlonul „Fără Asfalt Intersport la Munte” face parte din circuitul celor 7 evenimente de Cross Triathlon (off road) ale Federației Române de Triatlon (FRTRI) și este inclus în programul sprijinit de Fundația eMAG, denumit “140 de bătăi pe minut”, care promovează un stil de viaţă echilibrat. Înscrierile la această competiție se vor încheia la data de 13.08.2014, și pot fi făcute accesând link-ul urmator.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

thirteen + one =