Sărbătorile Pascale au fost foarte inspirate în acest an că nu s-au suprapus cu Paris-Roubaix căci ar fi fost eclipsate de această ediție a Infernului Nordului. Același război al nervilor și al picioarelor ca întotdeauna, întrecerea din acest an a fost o afacere rezervată numelor mari, fie acestea deja cunoscute sau în curs de devenire, Niki Terpstra (Omega Pharma-Quick Step) oferind un recital greu de caracterizat.
Evadarea de serviciu a zilei s-a format mai greu, dar în cele din urmă 8 rutieri au primit permisiunea tacită a plutonului să deschidă drumul. Tensiunea în grupul principal se putea tăia cu cuțitul, specialista clasicelor Omega Pharma-Quick Step având misiunea clară de a-l purta pe Tom Boonen spre istorica a 5-a victorie în cursă, în timp ce Fabian Cancellara (Trek) avea propriile planuri. Și dacă mai adăugăm intențiile lui Sep Vanmarcke (Belkin) și ale lui Taylor Phinney (BMC) de a ridica pavata-trofeu la finalul cursei, deja cărțile erau făcute pentru o bătălie în toată regula.
Lucrurile se precipită odată cu intrarea pe Trouée d’Arenberg (km 161.5), dar nimic notabil nu se întâmplă până cu 82 de kilometri înainte final când Cancellara face cunoștință cu solul din pricina unui coechipier. Omega Pharma nu iartă nimic și întine plutonul care oricum se subția constant de câțiva kilometri, iar pe Hornaing (km 174.5), Boonen își încordează mușchii. Plutonul este înlocuit de multe grupulețe care se luptă să revină și atacurile curg în continuare, dar nici măcar cel lansat de Thor Hushovd (BMC) nu duce nicăieri. În mod curios, BMC continuă să ducă trena în spate pentru Phinney, dublul câștigător de tineret al Paris-Roubaix, dar își irosesc energia căci nici nu îl prind pe Boonen și cei câțiva companioni, dar nici nu reușesc să îi lase în urmă pe restul de adversari ai lui Phinney.
Grupul în care se află Boonen îl cuprinde pe Geraint Thomas (Sky), om cu ambiții declarate în privința clasicelor, și doar cei doi lucrează în grupul de 6, motiv pentru care toată acțiunea este un mare meci de poker. Îi lasă oare plutonul să stea la câteva zeci de secunde în față sau pur și simplu nu îi pot ajunge? Boonen lansează insistent invitații celor din grupul său să treacă la muncă, dar fără folos și, după o ultimă forțare, se trezește cu grupul condus de BMC și mai aproape de el. Secțiunea Auchy-lez-Orchies — Bersée (km 202.5) vede un nou atac al lui Boonen și, în același timp, un nou eșec.
În spate, ostilitățile se declanșează, Vanmarcke pornind cu Cancellara în coada sa și se apropie de grupul Boonen la 30 de secunde, numai ca să îi deschidă drumul lui Peter Sagan (Cannondale). Porțiunea Mons-en-Pévèle (km 208) nu aduce nicio schimbare dramatică însă Boonen este în curând prins. Totul se joacă pe ultima secțiune de pavate, se pare, Le Carrefour de l’Arbre (km 240) având reputația de a cerne sita. Este lansat un nou atac în urma căruia în față se instalează un grup format din vedete: Cancellara, Sagan, Vanmarcke, Zdenek Stybar (Omega Pharma-Quick Step) și John Degenkolb (Giant-Shimano). Trupa înaintează și pare că a tranșat disputa privind primele 5 poziții ale clasamentului.
Însă dacă până acum credeam că am văzut dramă, ce a urmat au fost vreo 6-7 kilometri care vor intra în manualul cursei. Grupul de frunte, cu un Cancellara încrezător și apt pentru victorie se menține la vreo 15 secunde în fața urmăritorilor, alcătuiți din animatorul principal al cursei, Boonen, colegul său Terpstra, Thomas și inepuizabilul și surprinzătorul Bradley Wiggins (Sky). Ce are loc pe șosea nu e nici mai mult, nici mai puțin decât o cursă de urmărire pe echipe, diferența dintre cele două grupuri, unduind grațios în jurul a 10 secunde. John Degenkolb era favoritul primului grup, dat fiind sprintul său, dar, ca ceilalți coechipieri ai săi azi, a dovedit că mai are de lucrat la atitudinea necesară unei astfel de curse. Cei 5 din față pierd din turație, doar pentru ca cu 8 kilometri înainte de final, cele 4 „locomotive”, care duceau în spate pe cei care avuseseră norocul de a se lipi de ei, să facă joncțiunea cu ei. Toate planurile de atac au fost anulate și cărțile s-au refăcut. Cu greu a mai existat un grup de frunte cu atâtea nume grele rămas să își dispute victoria. Cancellara ar fi fost la a 4-a victorie. Boonen la cea de-a 5-a și la un record unic. Vanmarcke ar fi făcut primul pas printre monștrii sacri. Degenkolb și-ar fi putut lua liber pentru tot restul anului. Lista poate continua, căci era ziua oricui.
Un moment de acalmie a fost tot ce a așteptat Terpstra. Cu circa 5 kilometri înainte de final demarează în trombă, lasându-i pe restul să se uite unii la alții. Olandezul înaintează. 5 secunde avans. Apoi 8, apoi 12, pentru ca în câteva sute de metri să ajungă la 15. Delirul publicului crește cu cât ne apropiem de velodrom. Terpstra zboară și fiecare secundă petrecută în față toarnă plumb în picioarele adversarilor săi. A trecut ceva vreme de când cineva a ajuns singur pe velodrom. Dar azi e ziua lui Terpstra, care, prăfuit și cu sudoare curgând gârlă pe el, amestecată cu lacrimi, proiectează o umbră deasă asupra rivalilor săi. Câștigând într-un stil grandios, după ce a lucrat și la trenă destul, pare desprins dintr-o altă cursă căci în spate, Degenkolb jubilează pentru locul 2, pe când Cancellara, dezamăgit, dar demn, completează podiumul, deși azi se aștepta la mai mult.
