Acum citesti
Festival Sport Montan Săcele 2018 va avea probă de MTB

Organizatorii frumosului eveniment Festival Sport Montan Săcele, care înglobează mai multe probe interesante la diverse discipline, ne-au anunțat că începând cu ediția 2018 vor introduce și proba de MTB, pe un traseu scurt dar ale cărui cifre ne ridică părul pe spate: 20 km cu 1000 m diferență de nivel pozitivă și 600 negativă! Concursul va avea loc pe 20.10.2018, la baza telescaunului Bunloc din orașul Săcele, Brașov.

Startul va avea loc la ora 09, ceea ce înseamnă că doritorii vor putea participa și la proba de alergare Vertical Race care va avea startul începând cu ora 12!

Iată ce ne-au transmis organizatorii:

Startul va fi de la Stația de Telescaun Bunloc.  După o buclă de 2 km prin cartierul Bunloc, se va trece din nou prin fața startului și se va începe urcarea prin străduțele din Săcele. După părăsirea drumului asfaltat se va intra pe un drum forestier care inițial urcă și apoi va traversa în valea următoare. Urmează o coborăre ușoară până la Pensiunea Piatra Netedă. De aici va începe o urcare abruptă, până în Curmătura Turcheșului. Se va coborî în Valea Gârcinului, apoi se continua 1 km pe drumul forestier Valea Garcinului. Urmatoarul tronson va fi urcarea pe drum forestier în Curmătura Cernatului. De aici se va părăsi drumul forestier  și se va continua 1 km pe un drum de pamânt în coborâre. Apoi se va face stânga pe un single trail foarte abrupt printr-o pădure tânără de pini, apoi se va deschide o poiență și în final se va traversa un râu. După 50 de m diferență de nivel de urcat printr-o poieniță vom reveni la Pensiunea Piatra Neteda. Se urmează bucata comuna cu cea de la începutul cursei, respectiv forectierul care va trece în Valea Baciului. Urmează  cireașa de pe tort, urcarea pe traseul  Călicele spre Cabana Sava din Bunloc.  De la limita superioară a caselor, se va face stânga inițial printr-o poieniță, apoi prin pădure. După 500 de m de push bike, pentru majoritatea concurenților, panta se domolosește și traseul devine ciclabil. Urmează traverseul fostelor pârtii din Bunloc, se va trece pe sub Telescaun și cursa se sfârșește cu urcarea pe fosta pârtie de schi, între fosta Cabana Bunloc și Cabana Sava.

Date: 20 km cu +1000 m/  -600 m diferență de nivel

Puncte Alimentare:   Piatra Netedă dus ( km 6) / întors ( km 15.6)

Timpi limită: Finish: 4H

Prima trecere la Piatra Netedă, Kilometrul 6: 1H.

Start: Sâmbătă 20.10.2017

Traseul poate fi găsit aici.

Mai multe informații găsiți pe pagina evenimentului.

 

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

18 − 2 =