Acum citesti
Carpathian MTB Epic va avea loc pe 1-4 august 2019

Deja celebrul concurs de MTB pe etape Carpathian MTB Epic a ajuns la a 3-a ediție și va fi organizat de MPG în 2019 tot la Cheile Grădiștei, între 1-4 august!

Clasificat de UCI în categoria S2, competiția atrage tot mai mulți cicliști de top din lume pentru că oferă trasee extrem de dificile și sălbatice, în adevăratul spirit al MTB-ului. Cicliști de renume ca Ariane Luthi – câștigătoarea a 3 ediții Absa Cape Epic, Gustav Larsson – campion olimpic și Frans Claes – câștigător UCI Marathon Series au apreciat traseele concursului ca fiind extreme, dificile dar așa cum MTB-ul ar trebui să fie!

Cursa se va desfășura tot pe parcursul a 4 zile dintre care un prolog obligatoriu și 3 etape montane, totalizând în jur de 173 km cu 8050 m diferență de nivel, dar pe un teren de multe ori de o dificultate extremă. Va exista de asemenea o cursă de o zi.

La fel ca până acum organizatorii doresc să ofere o experiență Full Options, motiv pentru care în pachetul de înscriere este oferită cazarea, masa dar și multe alte facilități pe care le puteți consulta pe pagina evenimentului. Practic din momentul înscrierii până în cel al terminării competiției aveți totul asigurat, chiar și o bere sau un vin de calitate seara dacă nu sunteți prea mult axați pe performanță cu orice preț!

Înscrierile sunt deschise la prețuri promoționale, pentru cicliștii români existând posibilitatea de a obține o reducere suplimentară.

Pentru mai multe informații vizitați pagina competiției!

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

five × three =