Un an în șa

Continuăm cu poveștile înscrise în concursul Tu pe unde ai pedalat anul acesta?, cu povestea lui Mădălin Tănase. Așteptăm de asemenea și poveștile voastre, pentru a vă premia cu un USB la final de lună! Să-i dăm cuvântul:

Numele meu este Tanase Madalin si in cele ce urmeaza va voi prezenta locurile pe unde am pedalat anul acesta.

Nu am talent la scris… sunt convins de asta, dar voi trece peste acest detaliu din dorinta mea de a impartasi cu alti iubitori de miscare, natura si bicicleta experientele unui an superb petrecut in sa.

Samanta acestor momente minunate a incoltit acum doi ani, cand am decis ca vreau din nou sa copilaresc.Astfel  mi-am cumparat prima mea bicicleta (de la pegas incoace), o Univega destul de modesta. Aveam fix prejudecatile omului care nu stie cat a evoulat industira asta de-a lungul timpului; “da’ ce face bicicleta aia de banii aia ?”, “dar daca bunicul merge de o viata pe o ruseasca eu nu ma descurc pe una de x ori mai scumpa ?”, “de banii aia iti iei masina … ” si lista ramane deschisa. Asfel prima bicicleta a avut rolul de a-mi starni microbul, ce a luat amploare anul acesta odata cu achizitionarea si upgradarea lui “Meri”.

Meri este a fost o Merida TFS 300. Spun asta deoarece din configuratia initiala am mai pastrat, momentan, doar rotile, cadrul, manetele schimbatoarelor si schibatorul spate. Ea este creatia pasiunii mele pentru miscare, natura, competitii si oameni faini.

Odata cu descoperirea noului hobby, mersul la serviciu a capatat brusc o alta nuanta. Nu ma mai dadeam jos din pat morocanos cu gandul ca o sa ma inghesui in mijloace de transport, ci pur si simplu stiam ca oricat de prost ar urma sa mearga ziua, o voi incepe si o voi termina cu o plimbare relaxanta pe bicicleta.

Pentru ca, din gasca mea de prieteni, eu sunt singurul, se pare, care nu a copilarit destul, m-am trezit in scurt timp ca nu am cu cine sa cutreier paduri si munti in nestire… Putin cam dezamagitor pentru planurile mele initiale de a vedea cat mai multe locuri frumoase pe bicicleta. Am gasit insa in scurt timp o alternativa care mi-a tinut vie dorinta – participarea la concursuri.

Astfel, ca tot bucuresteanul, anul acesta m-am inscris la ”Prima Evadare” unde, dupa o serie de bai in namol, am realizat ca pedalatul pe sosea nu are nicio legatura cu cel off-road, dar ca in schimb este mult mai placut.

Am inceput sa “vanez” competitii pana cand am dat de cei de la Rider’s Club, dupa al caror calendar m-am ghidat in mare parte anul acesta:

“La Broaste” – asa-i ca suna amuzant? Asa am zis si eu. Desi plecasem sa vad broastele si cam atat…prin nu stiu ce aliniere de planete, m-am trezit terminand pe locul 3 la categoria mea (20-29 de ani, nivel 2). Atat mi-a trebuit, am zis: “pai stai asa, ori e ceva necurat la mijloc ori am fost inscrisi doar 2 participanti la cursa… ”(cam asta era nivelul meu de incredere la momentul respectiv)

Urmatoarea competitie, ”Dumbrava cu Margaritar”, avea sa-mi confirme forma “fenomenala” pe care o traversam. Dupa o ratacire de 10 minute de pe traseu, la sfarsit… stupoare… imi adaugam in “palmares” deja al doilea podium – inca un loc 3.

Pentru ca etapele competitionale erau deja prea rare pentru apetitul meu aflat in plina crestere, am inceput sa-mi planific si iesiri nearbitrate de nimeni. Muntii Macinului au fost alesi ca destinatie, de bunul meu prieten Andy, om de-al locului si la randu-i mare iubitor de “biciclit”.

Formati la sfarsitul Paleozoicului, muntii Macinului  … glumesc :). Desi pe hartie sunt niste dealuri ceva mai rasarite, noi nu am putut sa-i luam in intregime “la pedala”, pe alocuri fiind nevoiti sa apelam la un push bike de mai mare frumusetea. Coborarea a fost, cred, cea mai frumoasa parte dintr-un traseu facut de mine pana acum (poate la egalitate cu ceva portiuni din zona Muscelului). Voi lasa pozele sa vorbeasca:

O coborare incredibila, de parca cineva a sapat special aceasta poteca:

Dupa rezultatele primelor concursuri, am starnit interesul primului, singurului, si celui mai inversunat suporter al meu – prietena mea. Și-a manifestat intentia de a ma sustine la cea mai grea cursa a sezonului, “Trofeul Muscelului”, unde incurajat de “reusitele” anterioare, m-am inscris la traseul de 62km si 2160m diferenta de nivel, reusind “performanta” de a-l parcurge in 7ore si 10 minute. Imbiat insa de frumusetea traseului, eu unul nu am idee pe unde s-au scurs cele 7 ore, desi din perspectiva ei, nu inteleg nici acum ce a impiedicat-o sa nu se urce in trenul de Bucuresti dupa atata timp de asteptat un bezmetic.

Urmatoarea destinatie a fost Malaia, judetul Valcea, unde am bifat inca un loc 3 la categoria mea. A fost o competitie pe placul meu, muultta catarare (primii 20 km) si o coborare nu foarte tehnica.

Ultimul podium pe anul acesta l-am obtinut la Predeal, tot un loc 3. Desi cu siguranta meritam primul loc, la general chiar, pentru cele mai multe cazaturi luate pe kilometru :).

Numele concursului, „Soimii Bucegilor”, nu se putea sa fie mai potrivit;  a fost primul concurs pe spd-uri iar „zborul” din sa a fost proba la care m am descurcat cel mai bine. Un filmulet graitor:

https://www.youtube.com/watch?v=EzVhB4XwHsY
Pentru ca printre cazaturi am apucat sa mai si filmez ceva, iata si varianta “cenzurata” a prestatiei mele :

Au urmat alte concursuri superbe, “La ciresi”-Paulesti, “Campina MTB Race for Authism”, “4 Pedale”-Baneasa, “Haiduci si Domnite” – Moara Vlasiei.

“Campina MTB Race for Authism”:

”4 Pedale” – Baneasa:

A fost concursul la care am facut echipa cu bunul meu prieten, Cristi Manaila (este unul din acei oameni faini de care va spuneam mai sus). A fost o cursa pe cinste, tip stafeta, foarte intensa, la finalul careia ceasul meu arata ca am avut un puls mediu de 179 bpm.

Sezonul favorabil „biciclitului” se apropia de sfarsit iar eu nu imi realizasem unul din visurile ce incoltisera undeva in incapatanarea mea de a-mi impinge limitele dincolo de zonele de confort.

Obosit sa caut doritori de a face o tura pana pe varful Omu, decid sa fac asta de unul singur.
Intr-o duminica dimineata, incalec pe bicicleta si o iau spre gara intrebandu-ma daca nu a fost o greseala ca m-am ridicat din pat cu noaptea in cap.

Ajuns la casa de bilete, ii cer doamnei un bilet pentru mine si unul pentru bicicleta. „Un bilet intreg si unul pentru BICI” repeta tanti. Wow „bici”, imi zic… niceee… o simpatizanta a „sportului cu pedale” :); si brusc realizez ca tocmai imi incepusem expeditia cu un mini-boost.

Urcatul pana pe platoul Bucegilor a reprezentat o combinatie intre admirat peisaje superbe de toamna, mult pedalat in panta si cautat ursi cu privirea :).

Odata ajuns pe platou, stiam ca partea fun abia acum incepea – scapasem de urcari interminabile, si nu mai cautam ursi.

Pedalat cu zambetul pe buze, mult aer curat, pauze de masa cu privelisti incredibile, ce niciun restaurant de 5 stele nu ti le poate oferi, de asta am avut parte in acea zi de duminica perfecta.

Filmuletul turei: https://www.youtube.com/watch?v=nUUCLkuK93c

Pentru ca aproape nicio iesire cu bicicleta nu se lasa fara cunoscut oameni faini, nici aceasta nu a facut exceptie. Ce face un biciclist cand il vede pe altul ca intra in gara? Simplu, il intreaba de vorba. “Pe unde ai fost? Ce traseu ai facut?” Si asa s-a leagat o amicitie ce peste cateva saptamani avea sa produca un nou traseu superb – o traversare a Muntiilor Baiului, pornind din Comarnic si pana in apropiere de Azuga.

A fost o tura pe cinste, intr-o zi de toamna tarzie in care vremea a tinut cu noi.

Random numbers:

• 4500km pedalati anul acesta
• 120 km intr-o singura zi
• 5200 calorii consumate intr-un concurs (Trofeul Muscelului)
• 11 participari la concursuri
• 2507m altitudinea maxima atinsa pe bicicleta (Varful Omu)

Aceasta ar fi pe scurt povestea unui an de pedalat, a unui an in care am descoperit locuri superbe si oameni deosebiti.