Pe ce pedalam în trecut (I)

Prima mea bicicletă a fost un Raxon, cumpărat din Metro în 1997. Bicicletă de munte? Sigur că da! 16 kg, jante de tablă, frâne cantilever cu manete din cel cel mai ieftin plastic, anvelope cu bandă laterală albă și multe, multe piese din oțel. Oțel mort. Nici vorbă de aluminiu. Și cu atât mai bine, deoarece am învățat să apreciez ceea ce urma să vină în viitor.

A doua bicicletă a fost un Giant, un hardtail din CrMo. Deja era altă poveste. Învățasem că se poate și altfel, că merge mai ușor și că există materiale suficient de confortabile încât să te dai la munte fără prea multe griji. Am fost atașat de Giant-ul meu până ce într-o zi cadrul a cedat. Exact sub țeava inferioară, adică acolo unde astăzi se sudează segmente din aluminiu pentru ranforsarea suplimentară a cadrului. Nu-i nimic, mi-am zis. L-am sudat și am început să-l supun altor chinuri, până în ziua în care top tube-ul și down tube-ul au cedat concomitent. Mi-am dat seama că este cazul să fac un pas înainte.

În anii 2000 nu aveam foarte multe opțiuni, practic doar ce se aducea din Ungaria sau Turcia reprezenta marfă de luat în seamă. În București eram puțini și nu se putea vorbi de o mare piață de desfacere pentru mase. Brașovul era la putere, Sibiul și Clujul erau de asemenea în cărți. Fără internet sau alte posibile surse de informare mergeam mereu pe recomandările prietenilor. Și pentru că deja se formase între timp un grup solid, am optat pentru o bicicletă cu care să mă mândresc: Mongoose DX 4.0. Cadru din aluminiu, de 14 inch, negru cu portocaliu, absolut senzațional.

Butucul Shimano Silent Clutch era un must în acele vremuri. Nu-l aveai, înseamnă că ratai esența. La fel de bine întipărit în minte mi-a rămas și ghidonul F.U.N.N., pentru care optau mulți dintre noi, frânele Shimano LX – poate printre cele mai răspândite must-have-uri ale acelori vremuri dar și frânele hidraulice pe jantă, Magura HS-33. Furcile Marzocchi erau rezervate doar celor privilegiați, care erau ridicați la acea vreme la rangul de semizei. Shimano STX erau de asemenea destul de răspândite, atât la nivel de frâne cât și la nivel de butuci sau manete de frână. Iar dacă tot am adus vorba de frâne, doi ani mai târziu cineva a apărut cu Magura Louise FR. Acestea reprezentau la acea vreme, tehnologie de top, un set de frâne cu performanțe de neegalat de către frânele acelor vremuri. Sau cel puțin asta era percepția noastră.

Dar mai importante decât povestirile sunt imaginile, așa că-ți urez vizionare plăcută a galeriei foto de mai jos, cu scuzele de rigoare pentru unele fotografii a căror calitate lasă de dorit. Dar când o cameră pe care ți-o puteai permite reușea să realizeze fotografii la maxim 640 x 480 de pixeli și filme la maxim 320 x 240 de pixeli, rezultatele nu puteai fi altele.