Acum citesti
Trainer-ul Bkool Smart Go (2018)

Pentru mine trainer-ul Bkool Smart Go a fost ”dragoste la prima vedere”, deși prima dată l-am văzut într-o poză undeva pe Internet. De ce? Pentru că îmi plac lucrurile cu un design original, deștept și simplu… cu atât mai mult dacă se adaugă și caracteristica Smart.

Una peste alta, deși Bkool Smart Go este un trainer clasic, cu frecarea pe o rolă pe care e montată roata din spate, el nu seamănă nici ca design și nici ca principiu de funcționare cu trainerele normale cu care ne-am obișnuit. Pe lângă faptul că se vede că a fost desenat de cineva cu valențe artistice, ideea din spatele său este și mai impresionantă.

Practic toate trainerele clasice pe care le-am avut au avut aceeași ”meteahnă” dacă pot zice așa. Montarea bicicletei era dacă nu un calvar măcar o operațiune migăloasă, deoarece după ce axul roții spate e prins în cadrul metalic, urmează reglarea rolei pe roată. Asta presupune rotirea unui șurub care în 99% din cazuri are o poziție absolut imbecilă și fără nicio legătură cu ergonomia, manevră la care mereu îmi zdrobesc degetele. Unele modele au un mecanism de eliberare a rolei și nu se lucrează sub tensiune, dar tot e nevoie de degete contorsioniste. Iar dacă schimbi dimensiunea roții sau a anvelopei (de exemplu pui altă bicicletă) tot calvarul trebuie reluat de la zero.

Bkool au renunțat complet la ideea asta pentru ceva mult mai inteligent. Practic presiunea asupra rolei e exercitată de greutatea ciclistului. Prindem roata în cadrul metalic undeva deasupra rolei iar când așezăm bicicleta, aceasta se așează frumos singură pe rolă, fără niciun reglaj necesar. Imediat ce ne urcăm în șa, roata apasă pe rolă efectiv prin greutatea noastră. Nu mai e nevoie de niciun reglaj. Din punctul meu de vedere sistemul are exclusiv avantaje. Poate la început crează impresia că roata va derapa la pedalarea brutală în picioare, dar nu e cazul. Practic noi nu punem piciorul jos și toată greutatea se distribuie pe cele două roți, ar trebui să sărim foarte violent în sus pentru a detensiona rola, lucru dacă nu imposibil cel puțin acrobatic.

Bkool Smart Go este modelul cel mai ieftin din gama producătorului, deoarece au în ofertă și modelul Pro 2 mai performant. Eu am ales să îl testez pe acesta pentru că se adresează unui număr mai mare de clienți din prisma bugetului. Este unul dintre cele mai ieftine trainere smart adevărate de pe piață, adică este capabil să opună rezistență variabilă pe roată, controlabilă electronic de la distanță de calculator, având inclusă măsurarea vitezei, cadenței și puterii.

Bineînțeles că fiind în zona de jos a performanței caracteristicile nu sunt impresionante, pentru cei ce vor mai mult există modelul Pro 2. Smart Go poate însă să simuleze o rezistență de până la 800 W și o pantă de până la 8%. Senzorul de putere dă valori consistente, dar nu neapărat extrem de precise, lucru normal până la urmă în gama asta de preț. Totuși el are tot ce e nevoie pentru sesiuni de antrenament ghidat sau interactiv de calitate pe Zwift, TrainerRoad, etc… dar și pe aplicația proprie Bkool care oferă contra unui abonament lunar programe de antrenament și trasee realistice interactive la care se poate participa împreună cu alți cicliști online, la fel ca la binecunoscutul Zwift.

Trainer-ul Bkool Smart Go vine împreună cu 3 luni de abonament la aplicația Bkool, adică tot ce ai nevoie pentru un sezon de iarnă, dar în acest moment oferta promoțională oferă 1 an gratuit. În plus, în pachet se regăsește un ax QR special, un suport pentru roata față dar și un stick ANT+, practic tot ce trebuie pentru a începe antrenamentul din primul moment. Mai mult chiar, Trisport Concept Store oferă și un covoraș de antrenament special ce protejează podeaua de uzură și de transpirație și micșorează vibrațiile transmise în aceasta.

Odată desfăcut, am constatat că trainerul se pliază foarte compact și e foarte ușor de montat. Nu are un mecanism Quick Release pentru prinderea bicicletei dar acest lucru se face foarte rapid prin înfiletare, iar faptul că bicicleta nu trebuie să stea pe rolă în acel moment face totul și mai facil. Se recomandă înlocuirea QR-ului bicicletei cu cel din pachet pentru o atașare sigură. Pentru bicicletele cu ax thru s-ar putea să fie nevoie de un adaptor suplimentar, în funcție de forma capătului axului.

Trainer-ul se alimentează dintr-o priză apropiată (cablul alimentatorului putea să fie ceva mai lung, eu am avut nevoie de un prelungitor) după care suntem gata de antrenament cu aplicația Bkool unde introducem datele noastre personale (greutate, vârstă, înălțime, nivel de antrenament) și cuponul de gratuitate. Eu nu am introdus cuponul, produsul fiind unul de test care probabil va fi cumpărat de cineva ulterior. Pentru a folosi însă trainer-ul cu o altă aplicație gen Zwift sau cu un dispozitiv cum sunt computerele Garmin, e nevoie de un mic upgrade de protocol de comunicație ANT+ iar pentru acest lucru e necesară instalarea aplicației Bkool, trainerul nu va funcționa direct cu Zwift. Operațiunea însă nu durează mult și după o mică instalare pe calculator și câteva click-uri Bkool Smart Go e gata să comunice în protocol ANT+ FE-C cu orice alt dispozitiv compatibil. Momentan nu se poate conecta la Zwift prin BTLE. Trebuie precizat că trainerul poate comunica pe oricare din cele 2 protocoale, dar prin BTLE el se poate conecta cu un singur dispozitiv datorită caracteristicii protocolului, în timp ce pe ANT+ datele pot fi recepționate pe mai multe dispozitive simultan, cum ar fi calculatorul și computerul bicicletei.

Partea interesantă e funcționarea. Eu l-am testat conectat la Zwift. Pentru a funcționa, Zwift are nevoie de valorile puterii. Trainer-ul Bkool e destul de pretențios la cauciucuri, există o listă de cauciucuri nerecomandate și unele recomandate. Eu am încercat inițial cu un cauciuc pe sârmă extrem de ieftin și valorile puterii erau mult diferite de cele citite cu pedalele Garmin Vector. După ce am montat un cauciuc mai bun și după circa 3-4 minute de pedalat valorile puterii au ajuns la limite decente. Am testat funcționarea și cu puterea provenită de la trainer dar și cu puterea provenită de la pedalele Garmin, ultima variantă e mereu de preferat pentru cei ce au un powermetru pe bicicletă, însă antrenamentul merge excelent și cu valorile citite de la trainer. Pe dealuri, rezistența crește destul de repede și chiar dacă în specificații scrie că panta maximă simulată e de 8%, eu am observat o creștere a rezistenței chiar până la 10-11%. Faptul că presiunea pe rolă e mare face ca aceasta să nu derapeze nici la cele mai brutale pedale date din picioare. Conform specificațiilor este simulată și inerția, în realitate mi s-a părut că roata se învârte ceva mai mult decât la alte trainere când mă opresc din pedalat.

Cadrul trainerului are o stabilitate medie, îmbunătățită de două piciorușe extensibile. Eu sunt o persoană grea și bicicleta mea e mare dar nu m-am simțit în pericol de a-mi pierde echilibrul indiferent de cât de violent am pedalt, deși probabil dacă îți dorești mult să cazi reușești.

Concluzia mea e că Bkool Smart Go e un trainer nu doar smart dar și cu un design inteligent, ergonomic și ușor de folosit, care dă acces la antrenamentele virtuale și sociale la un preț printre cele mai mici de pe piață. Trainerele Bkool se pot testa înainte de achiziție la magazinul Trisport Concept Store.

Zilele acestea puteți câștiga un trainer Bkool Smart Go la Trisport dacă mergeți în magazinul din București să faceți un test cu modelul Smart Pro 2 instalat acolo.

Importator: Trisport Concept Store

Preț: 1899 lei

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

10 + 16 =