Acum citesti
Thule VeloCompact 927 la test

După ce mai mulți ani am utilizat portbagajul care se montează pe plafonul automobilului, de anul acesta ne-am ales cu o dubă, așadar am avut nevoie de o soluție diferită de transport. Le-am cerut celor de la Thule, portbagajul VeloCompact 927, cu prindere pentru 3 biciclete, acesta fiind suficient pentru necesitățile noastre de transport. La urma urmei, în dubă mai pot încăpea alte 3 biciclete.

thule-velocompact-927-test-1Livrarea suportului se face într-o cutie de dimensiuni mai mari, fără a depăși însă cu mult gabaritul suportului. Prinderea acestuia se face pe cârlighul automobilului și este compatibil practic cu orice automobil, un fapt de la sine înțeles, dar bine de precizat pentru cei care încă nu știu exact cu ce se mănâncă acest domeniu. Greutatea suportului este de aproximativ 20 de kg, ceea ce nu-i chiar de colo, când trebuie să-l instalezi singur. Te descurci, dar de preferat ar fi să ai un ajutor.

Prinderea se face pe cârlig, fixându-l în loc, apoi trăgând o manetă în jos. Bine de știut că există un reglaj suplimentar, prin care decizi cât de bine vrei să se prindă de bila cârligului. Thule recomandă să-l strângi până ce acesta nu mai are mișcari de oscilație (te lași pur și simplu pe el cu mâinile și balansezi stânga-dreapta). Maneta fixează suportul relativ ușor, deoarece are o pârghie mare, așadar nu va fi necesar să depui tot efortul pentru a realiza manevra. Vei avea de asemenea la dispoziție o cheie pentru a bloca acea manetă, astfel încât acesta să nu fie furat de pe cârlig.

thule-velocompact-927-test-2
Clapeta gri de jos se acționează cu piciorul și permite culisarea facilă a portbagajului, pentru a-ți ușura accesul la portbagaj.
thule-velocompact-927-test-3
Maneta care blochează portbagajul pe cârlig.
thule-velocompact-927-test-4
Prinderea pentru roți.
thule-velocompact-927-test-5
Robinet de prindere pentru brațul care se fixează pe cadru. Cu cheie.

Următorul pas este tragerea în laterale a prinderilor de roată, inclusiv a stopurilor. O mișcare interesantă, căci de aici provine și denumirea de VeloCompact: suportul poate fi stocat chiar în portbagajul automobilului tău, dimensiunile fiind rezonabile. Prinderea bicicletelor se face cu ajutorul a trei brațe, prinse și ele la rândul lor de o țeavă în formă de U întors. Imaginează-ți un braț ca o mână, care prinde ferm partea superioară a cadrului (noi l-am prins de top tube-ului bicicletelor). Acesta are un robinet care deschide brațul sau îl închide. Odată închis, poate fi blocat cu cheia, în acest caz, robinetul învârtindu-se în gol. Prinderea roților se face cu ajutorul unor curele din plastic, la fel ca în cazul portbagajelor de plafon. Tot ce-ți mai rămâne de făcut este să conectezi mufa care alimentează stopurile și să muți plăcuța de înmatriculare (în cazul nostru a fost imposibil de demontat de pe mașină).

thule-velocompact-927-test-6
Portbagajul, în poziția culisată.

thule-velocompact-927-test-7În afară de greutatea mai mare și de ajutorul pe care-l ai nevoie la montaj, o altă mică problemă pe care am descoperit-o, cel puțin în cazul automobilelor cu hayon drept, este faptul că ghidonul primei și celei de-a doua biciclete vor atinge în lunetă sau în hayon. Asta înseamnă că va trebui să slăbești cele două șuruburi ale pipei și să muți ghidonul la 90 de grade. Acest lucru s-ar putea să nu fie valabil pentru unele hatchback-uri sau pentru limuzine, căci ghidonul bicicletei ar trebui să fie peste portbagajul automobilului. Trebuie să fii de asemenea la manevrele de mers cu spatele, căci senzorii nu te pot ajuta, iar când vei merge pe ploaie, cel puțin o regulă valabilă în România, vei murdări bicicletele mai mult decât în cazul în care le montezi deasupra plafonului.

Altfel, suportul este suficient de compact astfel încât să nu depășească gabartiul mașinii și este extrem de stabil, indiferent dacă treci prin gropi sau în viteză peste linia de tren. Totodată, mai poți achiziționa separat un adaptor pentru o a patra bicicletă. Când vei avea nevoie să umbli în portbagaj, ai la dispoziție o clapetă pe care o acționezi cu piciorul, iar portbagajul va culisa în jos, permițându-ți astfel un acces foarte facil.

Durata de instalare a bicicletelor este mai mare decât în cazul suportului pe plafon, însă va necesita mult mai puțin efort, chiar și un copil putând realiza operațiunea (presupunând că cei mici de înălțime vor ajunge oricum foarte greu la plafon, mai ales dacă au o mașină mai înaltă).

Materialele din care este construit sunt de înaltă calitate, așa cum ne-au obișnuit cei de la Thule, iar analizând prezentarea, practic nu ni se promite mai mult decât ni se oferă. Iar sinceritatea este pe deplin apreciată. Din punct de vedere al costurilor (comparat cu calitate similară, Thule ProRide) este de asemenea mai eficient decât dacă ai cumpăra două bare transversale și alte patru suporturi, pentru transportul bicicletelor pe plafon.

Plus:
+sistem de culisare, foarte ușor de utilizat
+prinderea bicicletelor este foarte facilă
+dimensiuni compacte
+stocarea se poate face în portbagajul automobilului
+mai ieftin decât achiziționarea a două bare transversale și a patru suporturi de plafon

Minus:
-mai greu de montat de o singură persoană, dar nu imposibil
-bicicletele sunt mai expuse (accidente, murdărire)
-în funcție de forma automobilului, poate fi necesară mutarea ghidonului la 90 de grade

Preț: 1.844 lei
Importator: Portbagaje Auto.ro

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

5 × 5 =