Acum citesti
Scaun de copii Polisport Boodie

Până nu de mult, trebuie să recunosc, n-am dat prea multă atenție accesoriilor pentru copii, din două motive: colegul meu Dan Mazilu acoperea subiectele suficient și cel mai important, nu aveam copil. De ceva timp însă lucrurile s-au schimbat și din dorința de a-l lua pe cel mic cu mine, am tot împrumutat scaune pentru transportul copiiilor pe bicicletă. Mi s-a părut o variantă cât se poate de decentă, iar de curând am primit de la DownhillAndMore, scaunul Boodie, despre care o să vă povestesc în acest articol.

În primul rând, importanța unui astfel de accesoriu ține de confort și de siguranță. S-a dus vremea când bunicii ne plimbau pe șaua improvizată de pe top tube-ul Tohanului sau pe portbagaj, situații în care se putea întâmpla oricând, orice. Bine că nu s-a întâmplat. În al doilea rând, e fain să ai copilul cu tine în tură, fără ca acesta să te incomodeze. Iar din acest punct de vedere, scaunul amplasat în spate mi se pare cea mai bună soluție, chiar dacă îi vei răpi celui mic un pic din peisajele aflate în fața lui. Amplasarea scaunului în față sau pe top tube mi se pare un pic peste mână și nu doar că-mi limitează mișcările, dar dacă mă aflu în fața unei pante mari și vreau să sprintez un pic, mă voi lovi de el.

Desigur, nici scaunul amplsat în spate nu te scapă de orice grijă. Copilul poate fi legat cu o centură de prindere în 3 puncte, iar picioarele pot fi asigurate cu ajutorul a două curele, însă centrul de greutate al bicicletei se modifică un pic (s-ar fi modificat oricum, indiferent de poziționarea scaunului). Spre exemplu, virajele trebuie abordate mai din larg, roata de fața se poate ridica ușor (nu încerca să mergi pe o roată), iar pe urcări simți că tragi o remorcă după tine. Aș spune că este echivalentul mersului pe bicicleta electrică de 26 de kg cu motorul oprit, cu mențiunea că în cazul de față, cel puțin ai mai multe rapoate din care poți alege și care-ți ușurează viața. Pentru a contracara această problemă, am umflat anvelopele la 3 bar, chiar dacă am mai sacrificat un pic din confortul în off-road.

Și chiar așa, merge să te dai în offroad cu acest scaun? Pe scurt, depinde doar de competența ta de a manevra bicicleta. Copilul stă bine-mersi în spate, asigurat și în confort, căci prinderea scaunului flexează suficient de mult. Nu o să poți să te dai pe traseele de enduro mult iubite, însă pe un forestier mai denivelat merge la fix. Pe asfalt nici nu mai zic, acolo efortul tău este diminuat semnificativ, iar confortul este suprem. Pe urcări o să îți fie mai dificil, așa cum spuneam și mai sus, însă rulând cu presiune potrivită în anvelope (mai mare adică), vei putea urca decent. Și chiar vei putea sprinta, chiar dacă-l vei legăna serios pe cel mic.

Copilul s-ar putea să fie un pic speriat la prima coborâre. Apoi își revine.

Scaunul are o greutate de 3.1 kg cu tot cu sistemul de montaj. Există o prindere de seat tube, cu 4 șuruburi și o suprafață de cauciuc astfel încât să nu zgârii cadrul și să fii sigur că se potrivește indiferent de dimensiunea seat tube-ului. În aceasta se introduce scaunul foarte facil, care poate fi scos prin apăsarea unui buton roșu. Asigură-te că montezi prinderea cât mai sus, cât mai aproape de top tube, astfel încât scaunul să nu atingă în roata de spate, chiar și atunci când se mișcă pronunțat pe drumurile cu denivelări. Instalarea copilului se face facil, dar îți trebuie un pic de măiestrie dacă vrei să o faci singur: găsește un sprijin bun pentru bicicletă, sau fixeaz-o direct pe piciorul tău. Ia copilul de jos, pune-l în scaun, așteaptă să se așeze, apoi prinde-i centura. Nu poți prinde centura dacă are casca pe cap. Pentru a scoate centura, trebuie să apeși un alt buton roșu, apoi să desprinzi chinga. Este o măsură de protecție adițională în cazul în care celui mic îi trece prin cap să desfacă singur centura. Pentru și mai mult confort, există un material moale dintr-un soi de burete, care se pune pe scaun și care mai absoarbe din șocuri. După cum spuneam, greutatea scaunului de 3.1 kg alături de cea a copilului, de aproape 17 kg, au adăugat alte 20 de kg bicicletei, pe care evident că le vei simți. Ține cont că greutatea maximă a copilului poate fi de maxim 22 de kg.

Poziție comodă pentru cel mic.
Cureaua de prindere pentru picior reprezintă un plus de siguranță.
Centură cu prindere în 3 puncte și extra siguranță cu buton roșu pentru desfacere.
Prinderea de seat tube în care se montează scaunul.
Sticker reflectorizant.
Copilul văzut din față, adică așa cum n-o să-l vezi când pedalezi.
Material moale pentru șezut. Dacă are Pampers, cu atât mai bine.
Adevărul este că cei mici se dau în vânt după turele cu părinții. Acesta de față părea satisfăcut.

Pe scurt, scaunul a fost suficient de confortabil, chiar dacă l-am scos din zona sa de confort. Se instalează foarte ușor (no brainer) și are un preț decent, de 185 de lei cu tot cu TVA. Altfel spus, cam toate atuurile care l-ar putea transforma într-un best seller, asta dacă nu cumva este deja.

Reseller: DownhillAndMore
Preț: 185 lei

Vezi Comentarii (3)
  • Salut,
    Eu am avut un Thule RideAlong. Din ce vad in imagini, Thule mare mult mai masiv si sigur: in zona unde tine copilul mainile are un profil extra pentru a nu lovi mana copilului cand treci pe langa un zid sau copac.

    Cand mergi cu copilul in spate, oricum recomand sa lasam acasa chefurile de sprint sau virajele luate cu viteza.

    Al tau copil e cam inalt pentru acest scaun, chiar daca kg nu sunt atinse. Ar trebui specificata si o inaltime a copilului. Sunt convins ca i-ai simtit genunchi in fundul tau 🙂

    La acest pret, este un scaun excelent pentru sosea, parc si drumuri laturalnice.
    Multumim pentru articol!

    • Salut și mulțumiri pentru completări. După cum spuneam, a fost primul testat de mine, de la Thule încă n-am primit dar le voi cere cu această ocazie. Genunchii nu i-am simțit în spate căci avea picioarele legate. 🙂 Cu marginile sunt de acord, dar dacă-l comparăm cu Thule nu prea ies calculele în ceea ce privește bugetul. 😀 Toate cele bune!

  • Salut ! Care sunt dimensiunile bicicletei pe care a fost montat scaunul si ai simtit vreun moment ca acesta atinge roata spate ? Aparent, pentru bicicletele cu roti de 29 trebuie un model special de tija si in aceasta perioada stocurile sunt foarte limitate, de aceea as incerca sa achizitionez modelul prezentat de voi, chiar daca teoretic e recomandat pentru roti de maxim 28.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

11 + 17 =