Acum citesti
Jachetă și pantaloni waterproof de la Muc-Off

Există un segment aparte de oameni care țin morțiș să iasă cu bicicleta și pe vreme rea. Şi pentru că (uneori) mă număr printre aceștia, am considerat că este relevant să le cer la test celor de la Muc-Off cele două noi produse, jacheta și pantalonii scurți care nu au nicio denumire în afară de descrierea pe care deja am scris-o. Dar faptul că au rămas nebotezate nu înseamnă nimic, căci aici ne interesează mai mult partea utilă și de ce nu, și cea estetică. Imediat ce le-am pus pe mine mi-au amintit de faimosul DirtSuit de la DirtLej pe care l-am folosit ceva timp pe vreme rea. Problema cu acela era construcția lui unitară, așadar era un combinezon. Aici, lucrurile sunt mai simple: le dai jos separat, sunt bine aerisite și poți să-ți faci nevoile mult mai facil.

Merge și o poză de acțiune ca să-ți imaginezi cum ai putea arăta cu hainele astea pe tine.

În orice caz, comparație este cumva inutilă, căci în cazul jachetei și pantalonilor de la Muc-Off discutăm de cu totul alte materiale, care par mult mai avansate și rezistente. Sunt relativ subțiri, dar par să te protejeze în cazul unui atac cu un cuțit. Materialul se numește M.O.D. 94 și curpinde 3 straturi și are o rezistență împotriva apei de 20.000mm (și pentru respirabilitate – aceeași valoare). Deși nu am știut niciodată ce ne comunică acele cifre, știu exact că cele pe care le-am testat până în prezent erau undeva la maxim 10.000mm. Ceea ce nu poate fi decât excelent, ținând cont că oricum nimeni nu cred că este în măsură să verifice aceste lucruri. Dar în viața reală jacheta chiar te protejează de ploaie, este foarte comodă și-ți permite mișcări mai ample, fără să fie prea largă astfel încât să arăți îmbrăcat ca Snoop Dog.

Are multe aerisiri pe care le poți deschide la nevoie cu ajutorul unui fermoar. Mânecile sunt ajustabile astfel încât să-ți cuprindă perfect încheieturile, buzunarele sunt mari – dar atenție – trebuie să le închizi cu fermoarul ca să nu pierzi obiectele stocate acolo (mi s-a întâmplat mie), iar fermoarul principal se închide până sus de tot, iar astfel gulerul se mulează perfect pe gât. În plus, poți folosi liniștit gluga care este suficient de mare pentru a-ți acoperi casca (sau o poți înlătura via fermoar dacă n-o folosești). Iar asta nu înseamnă decât un singur lucru: că partea superioară este complet protejată de intemperii, adică exact ce mă interesa. La acest capitol putem include și vântul, împotriva căruia este de asemenea eficientă.

Pantalonii pe de altă parte nu-s nici ei răi deloc, singura problemă ar fi faptul că-s scurți și nu-s neapărat cei mai potriviți pe vreme friguroasă. Primele zile din ianuarie în care am testat echipamentul au fost mai calde decât de obicei, dar doar la prânz. Dimineața și dupăamiaza frigul îți cam penetra oasele, prin urmare a trebui să iau un extra echipament pe sub pantaloni (echipament de iarnă). Materialul dinc are-s croiți e similar cu cel al jachetei, ai mai multe buzunare la dispoziție care-s relativ mari, iar ajustarea se face cu ajutorul a două curele cu velcro în dreptul taliei. Apoi, sunt suficient de largi pentru a-ți permite să te dai cu genunchiere, dar suficient de cambrați ca să nu arata ca niște șalvari. În fine, dacă îi cumperi în dimensiunea potrivită, pot spune că arată chiar bine.

Toate graficele acelea sunt o chestiune de gust. Rozul este clar culoarea de bază a celor de la Muc-Off, dar în cauzl acestui echipament este folosit cu simț de răspundere, pe anumite elemente, care fac un contrast chiar fain cu albastrul care domină. Dacă nu ești fericit cu această combinație, mai poți alege între nergu, verde (vânătoresc) sau gri.

Trebuie să precizez că mi se pare că cei de la Muc-Off nu promovează prea mult acest gen de produs, însă calitatea este de top și chiar nu înțeleg de ce nu-l scot la rampă. Mai ales că acum poate fi achiziționat de la ei și cu o reducere semnificativă (119 euro în loc de 199 euro pentru jachetă și 75 euro pentru panataloni în loc de 125 euro). În orice caz, chiar și cu aceste reduceri, ansamblul de echipament este mai scump decât produsul celor de la Dirtlej (echivalentul cu pantaloni scurți), dar avantajul incontesatbil al produsului Muc-Off este că e compus din două piese și asta-ți face viața mai ușoară. În plus, calitatea pare o treaptă mai sus în cazul Muc-Off. Decizia rămâne însă la tine.

Producător: Muc-Off
Preț: jachetă + pantaloni – 194 euro

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

eighteen − 6 =