Acum citesti
Test – şosete Northwave Extreme Pro

Ne bucurăm că facem parte din generaţia care a prins avansul tehnologic. Astăzi poţi beneficia de aceleaşi performanţe din partea unor produse, de cele mai multe ori chiar mai bune, folsind un articol de îmbrăcăminte mai subţire şi mai confortabil, decât unul din trecut care trebuia să fie mult mai gros pentru a fi la fel de călduros şi performant.

În cazul testului de azi, şosetele de iarnă Northwave Extreme Pro fac parte din această categorie avansată care oferă performanţă ridicată având o grosime si greutate mică. Chiar şi doar grosimea redusă oferă din start avantaj acestor şosete, întrucât le vei putea folosi cu aceeaşi pantofi. În general, pentru încălţămintea sport de iarnă trebuia să ai pantofi/bocanci cu o măsura mai mare pentru a-ţi intra piciorul încălţat cu şosete groase, de iarnă. În cazul de faţă nu mai este nevoie, iar acest fapt mi s-a confirmat pe traseu când acum iarna, am folosit doar încălţămintea de ciclism de vară.

Şosetele de iarnă Northwave Extreme Pro fac parte din noua generaţie a echipamentului sportiv care conţine lână Merino. Din păcate nu ştim care este procentul de lână întrucât nu este menţionat în specificaţiile oficiale. Tot ce ştim este că şoseta este fabricată dintr-o combinaţie de PrimaLoft Silver Performance® şi lână Merino.

„Silver” din „PrimaLoft Silver Performance” indică faptul că la aceste şosete s-a folosit materialul din gama de mijloc. Italienii de la PrimaLoft spun despre Silver că este „Versatilă la fel ca natura”. Aşadar s-a apelat la nişte compomisuri pentru a obţine performanţa maximă cu preţ accesibil. În cazul nostru combinaţia Silver cu lână oferă următoarele avantaje:

  • Grosime mică a şosetei – deci căldură fără disconfort;
  • Absoarbe mai puţină umezeală – aşadar piciorul rămâne mai multă vreme uscat şi cald;
  • Respiră – deci permite transpiraţiei să iasă repede;
  • Greutate redusă şi uşor de împachetat – pentru a fi uşor de transportat în spaţii mici, rucsacuri;
  • Material moale – deci foarte conforatbil când îl porţi;
  • Materiale naturale – aşadar şanse mici sau nule de alergii.

Întrucât acest material PrimaLoft Silver + Merino îl găsim şi în sacii de dormit, este destul de clar că performanţele la menţinerea căldurii sunt mari.

Înălţimea este de 25 cm, deci vor sta bine şi în pantofii înalţi de iarnă. Şosetele sunt marcate cu „stângul” şi „dreptul” aşa că nu strică să respecţi aceste indicaţii pentru a micşora gradul de uzură în timp. Vârful şosetei este întărit suplimentar pentru a-i oferi rezistenţă şi mai mare în timp, iar în partea de sus manşeta elastică susţine bine şoseta pe picior. În timpul pedalării nu am observat să alunece. Greutatea acestei perechi de şosete, mărime 44-47 este de 69 grame.

În teren chiar am fost mulţumit de şosetele Northwave Extreme Pro. Le-am testat în mai multe rânduri la temperaturi de la 1 la 3 grade şi încălţat de fiecare dată cu pantofi de vară. Am ales intenţionat această opţiune pentru a vedea cât de bine ţin la frig şosetele fără a fi ajutate de izolaţia unui pantof de iarnă. Ei bine, pot spune că ţin foarte bine. La 1-3 grade vei simţi piciorul rece însă nici pe departe nu va îngheţa. E drept că fiecare dintre noi rezistă mai bine sau mai puţin bine la frig. Eu pot spune că rezist destul de bine, dar per ansamblu cam mediu. Aşadar ar trebui ca această „cotaţie” să funcţioneze pentru cei mai mulţi dintre noi.

Pe traseu, la deal, nu au fost absolut deloc probleme. Căldura generată de corp era excelent capturată de şosete, chiar si doar la 3 grade. La vale, noaptea când bătea şi vântul, temperatura era evident mai mică, iar picioarele le simţeam reci, dar nu îngheţate. Când am terminat tura şi m-am schimbat în pantofii normali am observat că vârfurile picioarelor erau reci, dar nu mă dureau aşa cum se întâmplă când încep să se dezgheţe. Iar asta era pe la 0-1 grad.

Pe de altă parte acesta a fost doar un experiement şi nu recomand să foloseşti iarna încălţări de vară. Totuşi ţinând cont de performanţele şosetelor nu pot decât să apreciez cât de bune vor fi, folosite în combinaţie cu pantofi de iarnă sau de vară, dar cu husă flauşată trasă peste. Northwave Extreme Pro mi-au plăcut cel mai mult pentru că deşi sunt subţiri, oferă aceeaşi căldură ca o pereche de şosete dube ca grosime.

  • Materiale: PrimaLoft Silver Performance® + lână Merino
  • Protecţii: vârf întărit
  • Construcţie: dedicată stâng / drept
  • Înălţime: 25 cm
  • Greutate: 69 g / pereche, măsură 44-47
  • Preţ la data testului: 88 Lei
  • Importator: BikeFun
Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

seven + 11 =