Acum citesti
Test – Set lumini față-spate BikeForce Krypton Superflash

Sezonul rece a început deja, iar odată cu el ziua din ce în ce mai scurtă înseamnă că avem nevoie din ce în ce mai multă de luminile bicicletei. Pentru a face față noilor condiții și pentru a circula în siguranță pe bicicletă în oraș, am testat luminile Krypton și Superflash de la BikeForce. Cele două lumini – Krypton pentru față și Superflash pentru spate, sunt disponibile la vânzare și separat, dar și la set. Achiziționate separat luminile costă 55 lei farul și 20 lei stopul. La set, întregul pachet costă 70 lei, deci puțin mai ieftin. În pachet este inclus și cablul USB de încărcare al farului, un cablu scurt potrivit pentru încărcarea de la laptop.

 

Farul are dimensiuni mici, chiar foarte mici pot spune. Este alimentat de la un acumulator care se încarcă prin usb, acesta fiind și motivul dimensiunilor reduse. Greutatea este de doar 37 grame. Instalarea se face fără scule, cu ajutorul unui colier elastic. Așadar se poate instala pe ghidon indiferent de diametrul acestuia. Colierul de fixare permite inclusiv reglaj stânga-dreapta, iar acest lucru este util dacă ghidonul are rise și nu poți instala lanterna să lumineze direct înainte.

Bikeforce Krypton dispune de trei funcții: lumină continuă la putere maximă, lumină continuă la putere redusă și intermitent. Din păcate puterea în lumeni și intensitatea în lux nu sunt menționate în specificațiile oficiale însă în modul intermitent lanterna este noaptea vizibilă și de la 1 km depărtare.

În teren fascicolul de lumină este destul de îngust din acest motiv, personal aș folosi această lanternă mai mult pe post de lumină de siguranță în oraș decât lanternă care să-mi lumineze drumul interurban sau pe potecă. Totuși, dacă cumva te prinde întunericul pe coclauri, poți folosi fără probleme lanterna Krypton și pentru a-ți lumina drumul. Condiția principală este să nu mergi prea repede pentru că așa cum am spus, fascicolul este destul de mic și unele obstacole poți să nu le vezi.

Stopul Superflash face parte din categoria luminilor de siguranță de putere. Deși nici aici nu este menționată puterea sau intensitatea LED-urilor, cu ochiul liber se vede că Superflash este puternică. Oficial ni se spune că stopul este vizibil de la 1 km și pot confirma acest lucru. Stopul dispune de 3 LED-uri din care două normale și unul de mare putere. Alimentarea sa se face cu două baterii AAA. Greutatea stopului este de 51 grame cu baterii incluse.

 

La Bikeforce Superflash avem doar două funcții: intermitent și continuu. În modul intermitent cele doua LED-uri de putere mică funcționează împreună și alternativ cu LED-ul puternic. La două clipiri ale LED-urilor mici, cel mare clipește o dată. În modul continuu avem doar LED-ul mare aprins tot timpul.

Instalarea stopului este posibil să fie făcută fie pe bicicletă fie pe haine sau rucsac. Pentru bicicletă Bikeforce dispune de un suport clasic care se fixează cu scule de tija de șa. Acesta poate fi însă detașat și, pentru că dispune de o agățătoare, se poate fixa și pe un rucsac sau gentuța de șa care dispune de gaică specială pentru un astfel de stop. Agățătoarea este însă destul de robustă așa că stopul poate fi fixat și direct de haine dacă găsești un loc propice. Mulțumită șurubului de instalare, stopul poate fi reglat pe verticală pentru a compensa înclinarea tijei de șa.

Agățătoarea se și scoate complet de pe stop. În mod normal aceasta are o poziție verticală. Fiind detașabilă (am scos-o destul de greu) am crezut că poate fi instalată și pe orizontală, pentru a putea fixa stopul în orice poziție pe haine sau rucsac. Însă nu. Agățătoarea se scoate însă poate fi pusă înapoi doar într-o singură poziție și anume verticală.

Materialele și fabricația sunt decente. Nu strălucesc în vreun fel anume, dar per ansamblu cele două lumini au o calitate bună și își fac treaba bine. Nu am nimic deosebit de reproșat.

Producator: KeroBike
Pret:
BikeForce Krypton: 55 Lei
BikeForce Superflash: 20 Lei
Set BikeForce Krypton + Superflash: 70 Lei

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

6 − 2 =