Acum citesti
Test – Northwave X-Raptor Arctic GTX

E drept că iarna se cam opreşte activitatea pe bicicletă însă nu pentru toată lumea. Încă avem pe Facebook şi Insta destul de multe poze de pe la noi cu biciclete pe zăpadă. Însă mulţi dintre noi îşi continuă antrenamentele şi iarna, iar dacă la munte avem deja zăpadă, la câmpie şi deal poţi pedala încă pe uscat.

Cei care rămân pe bicicletă întreaga iarnă au nevoie de echipament special pentru a-şi continua activitatea. Este esenţial nu doar pentru randamentul bun al antrenamentului ci mai ales pentru sănătatea ta. Aici intră în scenă pantofii de iarnă Northwave X-Raptor Arctic GTX.

Pantofii Northwave X-Raptor Arctic GTX sunt special gândiţi să ofere picioarelor tale căldură, cam indiferent de temperatura de afară. Nu vor rezista mâinie şi faţa ta la temperaturi atât de joase la care vor rezista aceşti Raptor, până când o să simţi măcar puţin disconfort la picioare.

X-Raptor Arctic GTX sunt diferiţi faţă de modelele anterioere de iarnă de la marca italiană Northwave. În trecut am mai testat pantofii Northwave Celsius Arctic 2 GTX care deşi erau performanţi în ce priveşte izolaţia termică, sistemul de închidere nu m-a încântat în mod deosebit. La Arctic 2 GTX aveam o perece de benzi velcro pe exterior, iar pe interior un şnur cu blocator care, în timpul pedalării, se cam slăbea. La X-Raptor situaţia este total diferită şi mult îmbunătăţită.

Cel mai interesant la aceşti X-Raptor consider că este modul în care îi încalţi şi sistemul de închidere. Practic bagi piciorul printr-un guler (foarte) îngust şi elastic din neopren, care are la interior şi membrana elastică Gore-Tex Rattler. După care închiderea se face cu rotiţa SLW2 (foarte asemănător cu mai cunoscutul BOA). Northwave îi spune gulerul Climaflex.

Datorită gulerului strâmt îmi spuneam iniţial „să vezi ce o să mă chinui acum de fiecare dată când îmi bag piciorul în aceşti pantofii”. Surprinzător, nu a fost aşa. Deşi gulerul este într-adevăr îngust, este şi extrem de elastic. Aşa că odată ce au intrat degetele, gulerul se lărgeşte, iar restul labei piciorului intră chiar uşor. Pentru a-ţi fi şi mai uşor, la spate gulerul e prevazut cu o gaică foarte rezistentă, heavy duty ar spune englezul, de care poţi trage cu încredere pentru a-ţi intra piciorul şi mai uşor.

Avantajul acestui sistem de încălţare este izolarea totală şi completă a gleznei faţă de exterior, unde poate fi gerul-gerului. Nu mai ai velcro, sau alte benzi cu clicheţi sau alte sisteme, pur şi simplu doar acest guler din neopren călduros care se mulează perfect pe picior şi gleznă, glezna rămânând cu foarte bună mobilitate.

Mi se pare cu adevărat cel mai eficient mod de protecţie faţă de intemperii. Cum spuneam şi mai sus, neoprenul are la interior şi membrana specială elastică de la Gore-Tex, denumintă Rattler. Aşadar neoprenul oferă caldura şi respirabilitate în timp ce membrana lasă transpiraţia să iasă, dar nu să intre şi apă de afară.

E drept însă că pe deasupra acestui guler din neopren poate intra apa, dacă mergi pe ploaie, lapoviţă sau ninsoare. Aşa că recomandat este ca peste el să tragi pantalonul de bicicletă, fie că este normal, termoizolat, fie că este impermeabil din fâş. Ideea este să fie pe deasupra pantofului.

Continuând spre partea din faţă a pantofului, avem sistemul de închidere SLW2 cu o singură rotiţă care strânge partea de deasupra, denumită BioMap Aero Overlap. L-am găsit extrem de eficient la strângerea pantofului. Şiretul este subţire şi aparent delicat însă în realitate e fabricat din poliester, deci foarte rezistent. Acesta alunecă fără probleme prin găicile din plastic şi strânge cu forţă egală din toate direcţiile. Odată ce începi să roteşti de SLW2, strângerea se face frumos şi egal de-a lungul intregului picior. Nu am simţit puncte de presiune.

Sistemul SLW2 mai are două caracteristici interesante, mai precis modul de slăbire „pas-cu-pas” a strângerii şi deschiderea totală, dintr-o mişcare. Aşadar dacă ai strâns prea tare poţi apăsa clic cu clic pe butonul SLW2, iar strângerea se slăbeşte incremental cu câte-un clic. Atunci când vrei să scoţi pantoful de tot, tregi de buton, moment în care rotiţa se mişcă liber şi poţi slăbi cât vrei şiretul. E un sistem foarte deştept şi util, pentru că poţi apela la slăbirea „pas-cu-pas” şi în timpul mersului, pe bicicletă. BioMap Aero Overlap, care se suprapune peste partea superioară a piciorului, oferă o dată în plus, protecţie faţă de frig şi intemperii fiind şi foarte aerodinamică.

Construcţia pantofului este extrem de bine făcută şi robustă. Calitatea este clar de nota 10. Partea de sus este construită din TPU (Thermoplastic Polyurethane). Această „piele” sintetică este des întâlnită la încălţămintea sport întrucât combinaţia dintre plasticul tare şi siliconul moale oferă pantofului rezistenţă la uleiurile şi mizeria de pe şosea, elasticitate şi rezistenţă mare în timp. Această suprafaţă din TPU este perforată în multe locuri pentru a permite piciorului să respire. Pe de altă parte apa nu va pătrunde întrucât membrana Gore-Tex Koala nu permite acest lucru. Vârful, călcâiul, dar şi o parte din laterale, sunt galoşate, pentru a oferi şi mai multă rezistenţă la uzură. Spălarea pantofilor se face uşor pentru că suprafaţa e lucioasă şi destul de alunecoasă.

Talpa vine de la Michelin. Este construită dintr-un cauciuc destul de tare, dar care oferă aderenţă foarte bună. Northwave spune că această talpă este cu 28% mai rezistentă la uzură decât TPU-ul obişnuit. Spre exemplu talpa Jaws de la pantofii Celsius Arctic 2 GTX, era mult mai rigidă şi alunecoasă cam pe orice suprafaţă. Aceasta de la Michelin mi-a plăcut foarte mult pentru că e practic talpă de pantof normal de trekking, suficient de rigidă pentru a transmite eficient puterea de la picior la pedală. Pe această talpă se pot instala doar plăcute mtb.

Aderenţa este foarte bună inclusiv pe gresie. Aşadar nu-ţi va fi teamă că aluneci pe gresie când faci pauză şi intri la terasă să bei o cefea fierbinte de la automat. La mers, talpa Michelin este excelentă şi confortabilă, fie că mergi pe asfalt, pe-o potecă la munte sau faci push-bike prin zăpadă. Nu faci „clanc-clanc” ca la tălpile de şosea sau cele rigide cum sunt Jaws.

Apropo de mers prin zăpadă cu pantofi spd, nu recomand întrucât zăpada se lipeşte de plăcuţa metalică, se formează acolo un guguloi din gheaţă şi nu doar că nu vei mai putea clipsa în pedală, dar nici pe jos nu vei mai putea merge bine.

Despre protecţia la frig nu pot vorbi decât de bine. Am reuşit să-i testez la maxim -3 grade şi zăpadă şi i-am simţit excelent. Eram intenţionat încălţat cu şosete subţiri de vară pentru a nu influenţa protecţia termică cu ceva şosete de iarnă. Oficial sunt daţi că oferă protecţie termică până la -15 grade (informaţie găsită pe site-ul importatorului, dar nu şi la producător). Primăvara şi toamna îi poţi folosi oficial până pe la +10 grade, după care începe să fie prea cald pentru ei.

Construcţia care oferă protecţia termică este complexă. Căptuşeala pantofului nu este precizat din ce materiale este alcătuită însă specificaţiile spun că de jur împrejur este prezentă membrana Gore-Tex Koala care oferă protectie împotriva intemperiilor, permite transpiraţiei să iasă din pantof, dar cumva oferă şi protecţie termică. Pe de altă parte, pe interiorul pantofului găsim o căptuşeală flauşată, din blăniţă artificială, care este nu doar confortabilă, dar şi foarte călduroasă.

Protecţie suplimentară la frig, spune Northwave că a pus în partea din faţă, pentru a nu-ţi îngheţa degetele nici la -15. Nu în ultimul rând branţul pantofilor este deosebit, fiind format din patru straturi din aluminiu plus căptuşeală flauşată. Aşa cum spuneam şi mai sus, înainte să-ţi îngheţe picioarele în pantofii ăştia, îţi degeră tot restul corpului.

Nu în ultimul rând, Northwave X-Raptor Arctic GTX dispun de elemente reflectorizante generoase, aproape pe toate laturile, cel mai mult în spate, pentru o vizibilitate bună în trafic. După cum ştim, legislaţia rutieră românească spune că este obligatoriu ca echipamentul pe care îl purtăm noaptea pe bicicletă să aibă elemente reflectorizante.

Cât priveşte măsura, eu port vara 44. Aceşti pantofi au fost tot 44 şi s-au potrivit perfect. În general iarna port cu o măsură mai mult, pentru a avea loc la interior o şosetă mai groasă. Însă dacă foloseşti ceva cu lână Merino, cum sunt aceste Northwave Extreme Pro testate recent, vei putea avea şosete de iarnă subţiri, dar la fel de călduroase, reuşind astfel să porţi la pantof tot măsura de vară.

Concluzia testului este complet pozitivă. Protecţia le frig şi apă este totală, transferul de putere de la picior la pedală este bun, confortul la interior este total, confortul la mers este foarte bun, transpiraţie la interior nu am simţit, aderenţa pe gresie, asfalt sau potecă este foarte bună, sistemul de închidere este foarte simplu şi eficient, construcţia este robustă şi foarte rezistentă în timp. Preţul pantofilor Northwave X-Raptor Arctic GTX nu este mic însă este mai mic decât spre exemplu, o pereche de pantofi de top, de vară. Mai mult, achiziţia acestor pantofi este o investiţie pe termen foarte lung. Odată ce-i ai, nu vei mai avea nevoie să-i schimbi mulţi ani de zile, dacă măsura piciorului nu ţi se modifică în timp.

  • Temperatura de utilizare: de la -15 la +10;
  • Construcţie exterioară: TPU Thermoplastic Polyurethane, cu perforaţii pentru aerisire;
  • Construcţie guler: Climaflex din neopren elastic;
  • Impermeabilitate pantof: Gore-Tex Koala;
  • Impermeabilitate guler: Gore-Tex Rattler;
  • Căptuşeală interioară: blăniţă flauşată;
  • Închidere: SLW2;
  • Protecţie superioară: BioMap Aero Overlap;
  • Protecţie exterioară: galoşare faţă, spate, laterale;
  • Protecţie termică suplimentară: la degete;
  • Branţ: 4 straturi aluminiu plus material flauşat;
  • Vizibilitate: inserţii reflectorizante;
  • Talpă: Michellin;
  • Compatibilitate plăcuţe: MTB;
  • Greutate: 571 g (bucata, cu plăcuţe, măsura 44);
  • Preţ la data publicării recenziei: 1.099 Lei
  • Importator: BikeFun
Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

4 × 1 =