Acum citesti
Test – încălțăminte Shimano MT5

La ora la care publicăm prezenta recenzie, iarna încă nu se lasă alungată. Deși la câmpie avem deja 27 de grade, Transalpina și Transfăgărășanul sunt încă închise din cauza pericolului de avalanșe. Același pericol este în aceste momente și în zonele înalte de munte și pe văi, adică exact pe unde trec forestierele și potecile pe care mergem cu bicicleta.

Din fericire există zone optime de pedalat și la altitudini mai mici unde nu există acest pericol și nici nu ai nevoie de echipament atât de specializat sau performant. Din această categorie fac parte și pantofii de ciclism recent testați de noi, Shimano MT5.

Pantofii Shimano SH-MT5 îi văd adresându-se celor care acum au aflat de pedalele SPD. Sau au aflat mai demult, dar acum și-au făcut curaj să le încerce. Pantofii nu îi putem numi “entry level”, pentru că dispun de o talpă suficient de rigidă și pentru performanță, însă MT5 au fost creați mai mult cu gândul la confort. Îi văd folosiți cu succes la ture de trekking și touring ce durează mai multe zile, chiar săptămâni și care te poarta pe suprafețe de rulare variate, de la asfalt la forestier și chiar push bike, așa cum am testat și noi.

Însă mărturisesc că primul gând pe care l-am avut când i-am văzut a fost: „în sfârșit, iată pantofii ideali pentru oraș”, mai exact „spd în oraș”. Sunt deja multi cicliști care își rezolvă treburile pe bicicletă în oraș și care folosesc pedale spd chiar și în acest mediu. Experiența le permite ca un stop prins pe roșu să nu îi prindă pe „picior greșit”.

Pentru acest segment „urban” găsesc noii Shimano MT5 absolut ideali mulțumită designului elegant și sobru care se potrivește chiar și la hainele de serviciu. Nu va fi nicio problemă să mergi în jeans la birou, încălțat fiind cu acest pantofi, sau să te întâlnești cu prietenii în oraș la o cafea. Este drept că pe gresie mai fac gălăgie însă puțin, talpa pantofului fiind gândită să ascundă cât mai mult din plăcuță.

Dar să revenim totuși la outdoor, pentru că aceasta este menirea noilor MT5. După câteva săptămâni de utilizare în diferite ture, i-am găsit în primul rând confortabili. Este drept că de la o marcă precum Shimano nu prea poți avea surprize neplăcute, indiferent de produs. Pantofii au fost folosiți la ture recreaționale on și off road, fiind și câteva situații când a fost nevoie de ceva push bike, momente în care talpa a oferit aderență optimă. Au ținut laba piciorului ferm fixată însă confortabil în același timp. Pe pietriș sau forestier normal, aderența la push-bike a fost mai mult decât decentă. Nu îi recomand pentru ture „extreme” de trail sau all mountain, în primul rând pentru că glezna piciorului nu este nici susținută nici protejată.

După ce i-am purtat mai multe zile la rând, adesea de la 9 dimineața la 9 seara, noii MT5 au dovedit a oferi un echilibru interesant între performanță și confort. Performanța a fost una decentă, nefiind destinați competițiilor. Fiind întărită cu fibră de sticlă, talpa dispune de o rigiditate suficientă pentru a pedala în forță dacă e nevoie, chiar și cu o remorcă de copii legată de bicicletă.

Însă confortul este atuul principal al pantofilor. În pauzele din tură puteam rămâne fără probleme încălțat cu acești pantofi și intra în magazine sau instituții pentru a rezolva problemele. Mai mult, nici seara nu este nevoie să te schimbi în altceva. Poți rămâne în aceștia chiar dacă ai de întins cortul, de căutat lemne de foc sau dacă trebuie să dai o fugă până la izvor.

Pantofii sunt construiți din materiale sintetice lucru care îi face rezistenți în timp la uzură, dar și la murdărie, noroi și spălare frecventă. Partea superioară dispune de perforații pentru o aerisire îmbunătățită. Sistemul de închidere este interesant, fiind unul rapid. Șiretul dispune de un blocator care se auto-fixează în poziția cea mai strânsă a șiretului. Și deschiderea este facilă, fiind suficient doar să tragi în sus de blocator. Deasupra șiretului avem doar o singură curelușă cu velcro care fixează suficient de bine piciorul și care are grijă inclusiv de șiret să nu rămână pe afară și să se agațe de ceva.

Confortul vine în mare parte de la talpa intermediară EVA, acest material deja „faimos” pe care îl găsim la majoritatea pantofilor de outdoor, fie că este vorba de alergare sau trekking. În cazul de față EVA, în combinație cu cauciucul din componență, are rolul de amortizare a șocurilor protejând laba piciorului de suprafețele ascuțite sau dure.

Pantoful nu este unul deloc complicat, cu tot felul de reglaje și specificații. Pur și simplu l-ai tras pe picior, ai tras și de șireturi, care s-au blocat automat în poziția dorită și ai plecat la drum. Și la greutate stau foarte bine, cu cele 389 grame (mărimea 44) pe care le au. Sunt mai grei decât ceva de „super competiție” precum Shimano RC7 care au doar 277 g, dar mai ușori decât pantofii de șosea Shimano RP9 destinați amatorilor, care au 575 grame.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

În concluzie Shimano SH-MT5 sunt foarte reușiți cam pentru orice care nu presupune extrem sau competiție, de la drumul spre serviciu, supermarket sau întâlnirile în oraș cu prietenii la ture recreaționale în parc sau la munte, pe forestiere sau poteci ușoare, alături de prieteni, copii și familie. Ba chiar, dacă nu ai așteptări prea mari, îi poți lua și la concurs. Nu te vor dezamăgi, dar îți vor da de înțeles că totuși pentru așa ceva este nevoie de ceva mai rigid și mai ușor. Mi-a plăcut foarte mult și faptul că dacă de-a lungul traseului de bicicletă aveam de vizitat un obiectiv turistic, o mănăstire, un conac sau muzeu, o puteam face în deplin confort și fără să atrag privirile, nefiind nevoie să schimb pantofii.

Preț recomandat: 405 Lei
Importator: Rom-Eurotrade

 

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

four × 4 =