Acum citesti
Încălțăminte Giro Terraduro 2018

Dacă se întâmplă să te afli în căutarea unei perechi de încălțăminte pentru ciclism ceva mai comodă, orientată mai mult către all-mountain, este foarte posibil să fi nimerit bine. Giro Terraduro este exact un astfel de produs, construit pentru cei care consideră că o încălțăminte pentru Cross Country este prea scumpă și mai puțin confortabilă. Desigur, toate acestea vin și cu câteva minusuri, însă per total, Giro Terraduro și-a demonstrat talentul cu onoare.

Aspect sportiv, deloc agresiv, construcție robustă.
Bombeu ranforsat serios, două prinderi cu arici și una cu clichet.

Dar să lămurim un pic ce semnifică această orientare către segmentul de all-mountain. În primul rând, este vorba despre un aspect mai puțin agresiv, iar în versiunea testată, adică cea neagră, un aspect care poate trece ușor nevăzut. Pe scurt, dacă ții ca lumea să vadă ce porți, va trebui să alegi altă culoare. Apoi, este vorba despre comoditate. Nu-ți imagina că piciorul stă liber în Terraduro și că talpa este moale, însă construcția este în așa fel realizată încât să nu te strângă inutil (decât dacă strângi tu prea tare centura de fixare). Nu în ultimul rând, este vorba de talpa, construită dintr-un material mai moale ce asigură o aderență mai bună pe teren accidentat atunci când vei împinge bicicleta. Altfel spus, dacă la o încălțăminte performantă de XC simți că aceasta îți îmbracă piciorul perfect, în cazul lui Terraduro ai un sentiment de lejeritate mai pronunțat.

O să opresc aici comparația cu încălțămintea de XC pentru că trebuie să ne concentrăm pe ceea ce are Giro de oferit în segmentul său. Odată încălțați și potriviți corespunzător (două curele și una cu clichet înlocuibilă – deci simplu), vei constata că există și confort când vine vorba despre încălțămintea clipless. Asta mă determină să-i recomand în special pentru cei care doar parcurg ture montane și nu se omoară prea mult cu competițiile, poate chia rîncepătorilor care doresc din start o pereche comodă și care nu costă nici exagerat de mult (700 de lei în cazul de față, presupunând că un vârf de gamă pentru XC are un preț de aproximativ 1.200 de lei).

De remarcat este construcția robustă a lui Terraduro, cu un bombeu ranforsat, deosebit de util în cazul în care lovești vreo piatră sau lovești vreuna (știi doar cum e pe traseu), un călcâi ranforsat dar nu foarte înalt (aici recunosc că mi-aș fi dorit un pic mai mult suport) și o talpă din Vibram care asigură o aderență perfectă pe uscat și bună pe umed, chiar dacă nu este prevăzută cu ținte. Se pare că durata de viață a acestei tălpi este mare din ceea ce povestesc cei care au utilizat această încălțăminte mai bine de 3.000 de km și nici nu se zgârie la fel precum una din carbon. Logic, căci este construită din același material de la vârf până la călcâi. Pe de altă parte, șpagatul între rigiditatea utilă pentru transferul de putere și capacitatea de hiking este unul reușit, aceasta fiind de fapt una dintre caracteristicile importante ale lui Terraduro. Aerisirea pare a fi în ordine, dar nu mi-am putut da seama prea mult de asta date fiind temperaturile de toamnă.

În ceea ce privește greutatea, aceștia nu sunt deloc ușori, în măsura 43, punând pe cântar 1.210 grame, cu plăcuțele Shimano SPD. Și pentru că acest articol l-am început cu concluziile, nu-mi rămâne decât să adaug că Giro Terraduro vine cu un raport performanță/preț bun, cu o gamă variată de culori și cu un confort desăvârșit. Adică exact ce ai nevoie de la o încălțăminte de All-Mountain.

Preț: 710 lei
Importator: Extreme Riders

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

5 × one =