Acum citesti
Echipament de iarnă de la Force

force_winter_equipment_00001Odată cu venirea iernii adevărate am avut plăcuta ocazie să testăm un set de pantaloni și jachetă de iarnă pentru ciclism de la producătorul ceh Force. Setul este format din jacheta F X80 Fluo și din pantalonii Windster Z68 Pro fără bazon, o soluție pe care am găsit-o ideală pentru o gamă largă de situații și chiar de activități.

Jacheta F X80 este un produs de calitate superioară, cu performanțe deosebit de bune în izolarea termică, oprirea vântului dar favorizând atât cât este posibil și eliminarea transpirației. Este disponibilă atât în varianta clasică neagră cât și în varianta Fluo reflectorizantă. O jachetă reflectorizantă, chiar dacă poate că nu e pe placul tuturor din punct de vedere estetic, este de preferat în turele care implică șosea deoarece vizibilitatea poate să fie foarte proastă iar noaptea vine repede și nu de puține ori ne poate prinde încă în șa.

Materialul folosit este foarte fin și este elastic în toate direcțiile, ceea ce permite un fit foarte precis, lucru destul de apreciat în ciclism chiar dacă, după cum se vede și în poze, nu ne arată în cea mai bună formă a noastră, cel puțin pe cei mai masivi. Sub brațe și în lateral este folosit un material negru mai respirant care facilitează eliminarea transpirației și la mijloc în dreptul coatelor unul chiar foarte respirant, dar care nu fac nici ele minuni, o tură la temperaturi negative rămânând ceva ce nu trebuie făcut la efort foarte mare.

force_winter_equipment_00004Jacheta este dotată cu 3 buzunare în spate dar cu un design asimetric, ceea ce face ca buzunarul din dreapta să fie ceva mai mare decât cel din stânga. Oricum ele sunt binevenite, iar pe exteriorul celui din dreapta mai există un mic buzunar închis cu fermoar pentru chei. Un alt accesoriu este o mică gaică pentru ochelarii de soare. Pe marginea buzunarelor și nu numai avem benzi albe reflectorizante, abundente în zona din spate dar una singură în față. La mâneci și în partea de jos jacheta se strânge cu marginile elastice, în zona spatelui având și o bandă lată de force_winter_equipment_00003silicon pentru a evita ridicarea acesteia.

Am găsit jacheta potrivită pentru o gamă largă de temperaturi, începând de la cele pozitive de +10 grade unde se poate folosi deasupra tricoului până la temperaturi negative unde se adaugă încă un strat de izolație termică de preferat cu mânecă lungă. Mai mult, am folosit jacheta cu succes și pentru alergare și chiar la schi, așa că e un produs polivalent și o investiție potrivită pentru iubitorii sportului iarna.

Pantalonii Windster Z68 Pro sunt și ei un produs de foarte bună calitate. Ei există în varianta cu sau fără bazon. Varianta fără bazon este destul de interesantă pentru că se poate folosi peste o pereche de pantaloni scurți și oferă astfel o izolație termică superioară în zona bazinului, lucru deficitar la pantalonii cu bazon pe vreme foarte rece.

force_winter_equipment_00005Materialul din care sunt confecționați este de mai multe feluri, având zone cu membrană și bine protejate la vânt în zona tibiei, genunchiului și între picioare, în rest fiind folosit un material termic ce permite și eliminarea bună a transpirației. Mie personal mi s-au părut suficienți până la temperaturi de -5 grade, dar asta depinde de fiecare organism. În cazul în care e mai frig se poate adăuga un strat termic pe sub aceștia, lucru care nu se poate face în cazul modelelor cu bazon care trebuie folosit direct pe piele. Un elastic trecut pe sub talpă împiedică pantalonii să se ridice pe picior. Ei sunt dotați și cu bretele.

Am găsit în final că varianta asta de a nu avea bazon pe pantalonii de iarnă este mai polivalentă și, identic cu jacheta, aceștia pot fi folosiți și pentru alergare, schi de fond sau alte sporturi care necesită efort de intensitate mare.

Găsiți aceste produse în toate variantele lor la importatorul Force în România, Sprint Bike. Prețul este foarte bun pentru niște produse la această calitate: 260 lei pentru jachetă și 189 lei pentru pantaloni.

 

 

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

20 − 13 =