Noaptea schimbă radical condiţiile deplasării, chiar dacă eşti un bun cunoscător al aceluiaşi traseu pe timp de zi. Lipsa văzului, în principal, creşte riscul accidentelor şi pierderii direcţiei de mers. Mulţi turişti care se aventurează nepregătiţi într-un astfel de mediu, sfârşesc prin a chema salvamontul sau echipele de intervenţie pentru a fi aduşi înapoi în civilizaţie. Pentru astfel de cazuri, ca şi pentru altele, există reguli de conduită şi metode ce te ajută să menţii riscul unei astfel de deplasări, într-o marjă acceptabilă.
Citind acest scurt pasaj introductiv, este posibil să te fi întrebat, de ce s-ar aventura oamenii în plimbări pe timp de noapte, mai ales în pădure sau pe suprafeţe abrupte. Şi o să începem prin a-ţi enumera posibilele scenarii plauzibile. Ele, din punctul nostru de vedere, se împart în două categorii, cauzale şi deliberate.
Cauzale
Primul scenariu este acela în care, pur şi simplu, te pierzi. Cel mai indicat, în acest caz, ar fi să te opreşti la lăsarea întunericului şi să îţi continui drumul în zori.
Un alt motiv, pentru care ajungi să mergi noaptea, este planificarea greşită a duratei traseului, iar lăsarea întunericului te prinde în locuri inaccesibile campatului.
Accidentarea unui tovarăş de drum poate fi, de asemenea, un alt scenariu în care poţi fi obligat să mergi noaptea.
Deliberate
De regulă, ascensiunea vârfurilor de munte, de mare altitudine, se începe când încă întunericul este stăpân. Motivul poate fi acela al confortabilităţii, traseul nefiind aglomerat, sau faptul că cei care aleg asta nu vor să prindă razele soarelui, ce poate duce la topirea zăpezii. Sau, în final, pentru că traseul este foarte lung şi trebuie să-şi calculeze şi întoarcerea până la lăsarea serii. Nu este cazul nostru şi nu vom discuta despre asta astăzi.
Campatul te pune în situaţia căutării lemnelor de foc sau a altor genuri de deplasări în jurul taberei.
Căutătorii de adrenalină nu au nevoie de niciun motiv decât acela al unui plus de aventură, pe care numai întunericul ţi-l poate da.
Cunoaşterea întunericului şi a condiţiilor impuse de acesta
Pe timp de noapte niciodată nu este întuneric complet, iar imaginea exterioară nu este pierdută total, chiar şi pentru ochiul nostru. În crepuscul, deplasarea este cea mai periculoasă, pentru că vederea nu mai poate focaliza atât de bine din cauza schimbării luminozităţii. Acesta este momentul în care trebuie să iei o pauză până când soarele apune de tot. În tot acest timp, ochii tăi vor trece pe vederea de noapte, obişnuindu-se uşor, uşor cu lipsa luminii.
În general este nevoie de 30 de minute pentru adaptarea vederii. Făcând o paranteză, această pauză este valabilă şi şoferilor.Odată obişnuit cu întunericul, vei distinge mult mai bine detaliile. După dobândirea vederii nocturne, principalul tău obiectiv este acela de a o menţine, aşa că la lumină puternică, acoperă mereu un ochi ca să nu pierzi acomodarea.
Pentru consultarea hărţii foloseşte lumină de culoare roşie.
Încearcă pe cât posibil să mergi în teren deschis. Când te uiţi spre anumite obiecte uită-te spre una din laturile lor, nu direct spre ele; le vei distinge mai bine. Acest fenomen este posibil datorită faptului că marginile obiectului se află într-o lumină slabă, formând un contrast puternic cu partea lor centrală mult mai întunecată.
Foloseşte-ţi celelalte simţuri. Auzul îţi poate indica dacă eşti prin preajma vreunui râu, mirosul îţi poate spune mai multe despre vegetaţie sau te ajută să îţi identifici partenerii.
Calcă precaut, evitând lăsarea greutăţii totale pe un picior, până nu eşti sigur de teren şi coboară pantele în pas târşit.
În încheiere, aminteşte-ţi că, dacă nu eşti sigur pe tine şi de ceea ce faci, e întotdeauna loc de campat în natură. Aprinde un foc şi pregăteşte-ţi deciziile de a doua zi. Noaptea e un sfetnic bun. Menţine-ţi moralul ridicat, căci după orice noapte vine întotdeauna o zi.
