Acum citesti
Kross Level R6 (2015)

După experiența pozitivă cu Kross Level B10, un 29er cu cadru din carbon, aproape perfect construit pentru cursele de Cross Country, am luat contact cu un model plasat mai jos în gama polonezilor, modelul Level R6, echipat cu roți de 27.5 inch și cu un cadru din aluminiu. După cum vei putea vedea, echiparea este suficientă pentru participarea la concursuri, chiar și la cele de munte, așadar haideți să aflăm împreună, cum se descurcă această bicicletă pe traseu.

Cadru/Pe traseu

Așa cum deja ne-am obișnuit din partea celor de la Kross, în segmentul mid-level, aceștia deja mizează pe sportivitate. Sport nu înseamnă însă poziție de racing, ci o poziție mai alungită pe față, mai eficientă la urcat decât pe modelele din gama entry-level, iar asta este exact ceea ce au încercat cei de la Kross să ofere cu acest model: un hardtail, all-round, pe care să-l poți folosi la ture cât și la concursuri. Șpagatul le reușește, căci pe coborâri bicicleta este controlabilă, stabilă și suficient de agilă încât să abordezi virajele rapid, reușind asta cu un unghi de 70.5 grade al headtube-ului. Ai la dispoziție o pipă mai scurtă decât standardul, de 80mm și un ghidon de aproape 700mm, ceea ce contribuie din plin la mai puțin efort din partea ta.

Pe urcări, datorită poziționării la 73 de grade a seat tube-ului, vei sta corect pe bicicletă însă nu te aștepta ca pe urcările abrupte să obții un maxim de potențial, căci configurația care te ajută la coborâre nu va fi la fel de eficientă și pe urcări. Greutatea de 13.68 kg este rezonabilă și nu se va face puternic resimțită la deal, deși așa cum știm, cu cât mai ușoară bicicleta, cu atât mai bine la deal.

Cadrul iese în evidență prin top tube-ul curbat, un detaliu care deja a consacrat acest brand. Finisajele sunt excelente, vopseaua de asemenea, iar urechile decupate pentru a cântări cât mai puțin. Din păcate însă, estetic vorbind, cablurile nu sunt trase prin interiorul cadrului și amintesc de acest lucru deoarece începem să întâlnim această opțiune pentru unele biciclete din gamele de mai jos. Două prinderi de bidon sunt standard.

Cadrul este foarte rigid, cu o valoare de 119 Nm/grad și cu valoarea STW de 53.4 Nm/grad/kg. Însă această rigiditate plătește tribut greutății cadrului, căci acesta cântărește nu mai puțin de 2.24 kg, o valoare peste medie. Este bine finisat, mai ales în preajma headtube-ului unde sudurile sunt bine mascate, ai la dispoziție două prinderi de bidon, iar etrierul de frână este prins pe seatstay și pe chainstay ca la cadrele mai noi, trădând astfel faptul că Level R6 se află deja de 2 ani în serviciu.

Echipare

Furca de pe acest model este un Suntour XCR cu o cursă de 100mm, dotată cu comandă de Lock-Out pe ghidon. Funcționează cu arcuri și oferă reprize cât se poate de decente, aceasta fiind și furca entry de la Suntour care merită luată în considerare. Desigur, o furcă cu cartuș de aer, poate din aceeași gamă, ar fi fost și mai potrivită caracterului acestei biciclete având totodată o greutate ceva mai mică.

Sistemul de transmisie 3×9 face parte integral din gama mid-level, fiind compus dintr-un angrenaj Deore cu 3 foi, un schimbător de pinioane SLX, manete Deore și un schimbător de foi Deore. Acesta funcționează fără reproș, însă SLX-ul produce un sunet mai dur decât în cazul unui XT spre exemplu. Cu toate acestea, întârzierea la schimbare este minimă, iar acționarea cu ajutorul manetei Deore poate fi făcută în două sensuri atunci când cobori lanțul pe pinioane.

Butucii provin de la Shimano, iar jantele de la WTB, însă la anvelope cei de la Kross au făcut economii semnificative, dotând bicicleta cu un set de Schwalbe Rapid Rob din seria Active Line, adică cea de bază. Compound-ul anvelopei este dur, nu oferă foarte multă aderență pe trasee virajate, în schimb au o viteză de rulare bună.

La capitolul frâne Level R6 se prezintă decent, fiind dotată cu un set de frâne Avid DB1, cu disc de 180mm. Frânele, deși sunt un model entry-level, prestează mulțumitor chiar și pe coborârile mai lungi și oferă o aderență bună pentru deget, mai ales că maneta este destul de lată.

Concluzie

Un hardtail corect, care nu dă bătăi de cap și care este gata de concurs la fel cum este gata de plimbări pe munte. Nu se poate spune că excelează la vreun capitol dar oferă strictul necesar în segmentul bicicletelor de 3.000 de lei, astfel încât să nu-ți dea bătăi de cap. Ceea ce mi-aș fi dorit poate cu adevărat de la acest model ar fi fost o furcă din aceeași gamă, dar pe aer și un ghidon o idee mai lat.

Date relevante  

Greutate totală: 13.68 kg
Greutate cadru: 2.245 grame
Greutate roți*: 4.840 grame
Greutate furcă: 2.711 grame
Lățime ghidon: 680 mm
Greutate angrenaj: 891 grame
Rigiditate headtube: 119.2 Nm/grad
STW**: 53.4

*Greutatea roților cu anvelopă, pinioane, disc și quick release
**SWT (Stiffness to weight): raportul între rigiditatea cadrului și greutatea acestuia

Pentru: Cross Country
Pe urcări: 7/10
Pe coborâri: 7/10

Galerie foto:

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

20 + eleven =