Acum citesti
Falșii inamici: Lipidele

Deși au parte de o reputație mai puțin bună, lipidele sunt o categorie de nutrienți esențiali pentru organismul uman, chiar dacă ești sau nu un sportiv împătimit.

Lipidele sunt, practic, rezerva de energie a organismului, dar au și alte proprietăți, cum ar fi protecția termică în cazul temperaturilor scăzute sau rolul pe care îl au în asimilarea proteinelor. Un alt avantaj al grăsimilor este că pentru a beneficia de cele 9 kilocalorii câte furnizează un gram de lipide, corpul tău nu consumă prea multă energie. De fapt, consumă chiar mai puțină decât dacă ar trebui să digere un aliment pe care îl mănânci. Din acest motiv, grăsimile sunt arse în cazul eforturilor de durată mare când orice dram de energie contează.

Chiar dacă lipidele sunt învinuite pentru kilogramele în exces, motiv pentru care unii abandonează complet consumul lor, este bine de știut că grăsimile sunt indispensabile organismului uman, iar secretul stă în a le consuma pe cele considerate sănătoase, în speță cele mono- și polinesaturate.

Aceste lipide bune se găsesc în uleiul de măsline, de rapiță, în fructe precum avocado sau în peștele gras de apă rece, ca somonul sau heringul. În principal, sunt grăsimi care nu se găsesc în formă solidă.

La capătul opus se află grăsimile nesaturate, în principal cele în stare solidă: untură, unt, brânzeturi și grăsimea din carnea animală. Deși aceste grăsimi dau un gust bun mâncării, nu trebuie consumate în exces.

Un alt motiv pentru care grăsimile sunt evitate este colesterolul. Colesterolul este și el indispensabil organismului uman deoarece printre alte funcții importante pe care le are, acesta contribuie la construirea celulelor corpului și produce anumite tipuri de hormoni. Totuși, în mod natural, corpul eliberează suficient colesterol pentru satisfacerea nevoilor sale, nefiind nevoie de cantități suplimentare.

Colesterolul este de două feluri: HDL și LDL, primul fiind cel de care ai nevoie și care este folositor organismului uman. HDL (High Density Lipoprotein) are rolul de a îndepărta depunerile de grăsime de pe vasele de sânge. De notat ar fi că doar grăsimea animală conține colesterol, nu și cea vegetală.

În momentul de față, este foarte vehiculată importanța consumului acizilor grași Omega-3 și Omega-6. Aceștia sunt folositori pentru că ajută la o varietate de lucruri, începând cu scăderea riscului de arteroscleroză și până la îmbunătățirea funcției renale. Cea mai bună sursă pentru obținerea acestora sunt peștii de apă rece menționați mai devreme în material.

Pentru a nu deveni victima kilogramelor în plus, iată câteva sfaturi privind consumul grăsimilor:
–    Ponderea grăsimilor în dieta zilnică ar trebui să fie de cel mult 20%
–    Grăsimile consumate să fie doar mono sau polinesaturate
–    Carbohidrații consumați să fie complecși pentru că aceștia au proprietatea de a consuma și din rezerva de lipide în timpul asimilării
–    Consumul de grăsimi să nu fie asociat cu carbohidrații, cel puțin nu în timpul aceleiași mese
–    Dacă obișnuiești să consumi unt, alege-l pe cel de arahide
–    Consumul de sâmburi și semințe este recomandat de mulți nutriționiști pentru a fi sursa zilnică de lipide

Vezi Comentarii (2)
  • Salut! cred ca s-a facut o confuzie la termenul de grasimi nesaturate( mai bune)(cele care la temperaturi scazute sunt lichide sau tartinabile)si saturate(cele care la temperaturi scazute -la frigider-sunt solide).Confuzia apare in urtmatorul context:”La capătul opus se află grăsimile nesaturate, în principal cele în stare solidă: untură, unt, brânzeturi și grăsimea din carnea animală. Deși aceste grăsimi dau un gust bun mâncării, nu trebuie consumate în exces.”CORECT era :”La capatul opus se afla grasimile SATRATE…..

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

17 − seven =