Acum citesti
Noutăți de la Merida: Ninety-Six și One-Twenty Carbon

Anul acesta, cei de la Merida au decis să împartă prezentările în două: una pentru șosea, care a avut loc la debutul Giro și una pentru MTB, care a fost conectată cu Mondialele de XCO, la Albstadt, în Germania. O inițiativă bună, căci noi aici la FreeRider.ro avem oameni dedicați, care-și văd mai bine de treabă când scopul este unul precis.

Iar scopul nostru de această dată, a fost să luăm contact cu noile biciclete pe care Merida le propune pentru sezonul 2016, noua Ninety-Six Carbon și noua One-Twenty Carbon. Chiar dacă am dus dorul Spaniei, locul unde Merida prezenta de obicei bicicletele, și în Germania ne-am putut bucura de un traseu bunicel, nu foarte dificil, însă ostenitor dacă-l parcurgeai de mai multe ori.

Merida Ninety-Six Carbon 2016

merida-2016-11

Prima pe listă a fost noua Ninety-Six, un full-suspension cu cadru din carbon, pentru cursele de Cross Country sau maratoane. S-ar putea chiar să fii familiarizat cu denumirea, căci această gamă de vârf nu va mai purta denumirea de Ninety-Nine, ci va reveni la vechea denumire, Ninety-Six. În ceea ce privește dimensiunea roții, cei de la Merida s-au confirmat standardelor și oferă pentru dimensiunea S și M a cadrului o roată de 27.5 inch, pe când dimensiunile M, L și XL, vor primi o roată de 29 de inch.

merida-2016-1

Probabil că ai observat faptul că dimensiunea medie va fi în comun, ceea ce va complica un pic lucrurile pentru cei nehotărâți. Însă, după ce am parcurs traseul de mai multe ori cu această bicicletă, îți pot spune clar și răspicat: nu vei avea nevoie de roțile de 27.5 inch în dimensiunea M, ci doar dacă ești mai mic de 1.65 și oricum vei achiziționa cadrul în dimensiunea S.

merida-2016-5

Manevrabilitatea bicicletei este surprinzătoare pentru roțile de 29 de inch, iar singura bicicletă care mi-a oferit aceleași senzații pe traseu, a fost în trecut un Santa Cruz. Cu execepția faptului că Santa Cruz-ul era mult mai greu. Ninety-Six-ul cântărește aproximativ 11 kg, o valoare foarte bună pentru un full-suspension, în condițiile în care nu este echipată cu cea mai ușoară furcă din lume, dar cu siguranță una dintre cele mai performante, în speță Rock Shox RS-1. Suspensiile sunt o desfătare pentru simțuri, acestea lucrând excepțional pe porțiunile denivelate chiar și pe cele mai puternic denivelate. Cei 100 de mm sunt suficienți pentru un traseu de XCO, care cuprinde și drop-uri, căci rezerve sunt suficiente.

merida-2016-4

Este de asemenea foarte rigidă, fapt pe care-l simți nu doar în viraj (fapt datorat în mare parte și utilizării furcii RS-1), însă și atunci când pedalezi în sarcină cu amortizorul blocat. Minunat este faptul că le poți bloa și debloca pe ambele în același timp, un avantaj clar pe traseu. Poziția amortizorului de spate a fost modificată, aflându-se acum sub top tube. Asta se întâmplă deoarece suspensia are o cursă mică, iar cadrele în dimensiuni mai mici aveau curse ușor diferite. Acum însă, toate cadrele, indiferent de dimensiune, au o suspensie identică.

merida-2016-2

Finisajele se află la cel mai înalt nivel, așa cum era de așteptat de la o bicicletă ce va fi oferită cel mai probabil în clasa de 6.000 de euro. Carbon cât curpinde aș spune, atât pentru triunghiul frontal al cadrului, cât și pentru rocker link sau basculă. Pipa, ghidonul sau tija de ghidon sunt de asemenea pe listă, iar dacă tot am adus vorba de cockpit, un ghidon mai lat ar fi fost ideal pentru a face din această bicicletă o alegere ideală și pentru traseele mai dificile. În fond, ghidonul este mult mai îngust de cât m-aș fi așteptat, mai ales de la o asemenea bicicletă. Iar dacă vrei să-i cauți nod în papură, aș putea adăuga faptul că atunci când vei vrea să acționezi dubla comandă de Lock-out, va trebui să apeși mai tare pe manetă, însă este cam ciudat să afirmi asta.

merida-2016-7

Șaua a fost de asemenea extrem de confortabilă, ținând cont că este un model ușor, de racing, un lucru neașteptat în acest segment. De asemenea, introducerea cablurilor prin cadru nu este una oarecare: Merida a găsit o soluție pentru a oferi acces foarte rapid (acum poți introduce conducta de frână cu tot cu colier/olive), iar poziționarea găurilor elimină complet frecarea cablului sau a conductei de cadru, prin urmare adio zgârieturi de după concursurile cu noroi sau mult praf. Din punct de vedere tehnologic, bicicleta este adusă la zi și suportă și un sistem de transmisie electronic. Iar cei de la Merida chiar au precizat că va exista un astfel de model, însă cu un preț astronomic.

merida-2016-6

Pe scurt, noua Ninety-Six m-a impresionat nu neapărat prin greutate sau tehnologie, ci prin manevrabilitate. După cum poți observa și în fotografia de mai sus, aceasta permite o bună manevrabilitate și în timp ce te afli în aer, un lucru destul de rar în aria bicicletelor cu roți de 29 de inch. Interesant este să vedem și modelele cu cadru din aluminiu, cele care vor fi de luat în seamă de către noi, muritorii de rând.

Merida One-Twenty Carbon

Această bicicletă, pe care deja o cunoști din rubrica nouastră de teste (cu excepția faptului că acolo era vorba despre un cadru din aluminiu), va fi oferită din 2016 în două versiuni, cu triunghiul frontal al cadrului construit din carbon. Astfel, salvezi aproximativ 400 de grame față de modelul din aluminiu, însă ține cont că bascula va rămâne din aluminiu, o opțiune la care majoritatea producătorilor apelează. Unul din motive este faptul că o bicicletă de All Mountain este mai predispusă căzăturilor, iar celălalt, că o basculă din carbon ar ridica mult prețul bicicletei.

merida-2016-9
Versiunea cu transmisie 1×11.

După cum spuneam, bicicleta cu suspensii de 130mm (în ciuda denumirii de One-Twenty), va fi oferită cu două echipări distincte: sistem de transmisie 2×11 de la Shimano, modelul XT sau sistem de transmisie 1×11, de la Sram, modelul X01. Diferența se mai face și la furcă/amortizoare, modelul 1×11 fiind echipat cu geaniala furcă Rock Shox Pike și cu o tijă de șa reglabilă, iar celălalt model, cu o furcă Rock Shox Revelation și cu o tijă de furcă fixă. Frânele și roțile cât și lungimea pipei sunt de asemenea diferite. Ambele biciclete au roți de 27.5 inch, însă scopul utilizării lor va fi diferit: modelul 7.7000 este gândit pentru ture montane mai lungi, iar 7.8000 pentru trasee mai agresive.

merida-2016-8
Versiunea cu transmisie 2×11.

 

Ambele biciclete sunt gândite în primul rând pentru un confort cât mai bun, iar asta se observă imediat din comportamentul basculei, care absoarbe și cele mai mici denivelări din traseu.

La final de press camp

Pentru a testa bicicletele și în condiții de concurs, cei de la Merida ne-au înscris la Albstadt Gonso Marathon, de unde am pornit din prima linie. Traseul nu a fost greu deloc din punctul meu de vedere și cel mai bine poți să-ți dai seama de acest lucru din simplul fapt că pe Ninety-Six-ul pe care am concurat, am avut permanent furca și amortizorul blocate. Dar despre aventura de la concurs, într-un articol viitor.

Dragoș Mitroi
Albstadt, Germania

 

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

three + 11 =