Acum citesti
Stațiile de transport public din Timișoara, dotate cu biciclete

Mult-așteptata contopire a transportului public din orașele românești cu stațiile de bike-sharing se pare că va avea loc în toamna acestui an. Timișoara este orașul care a demerat, în premieră, o astfel de inițiativă, iar cu banii europeni atrași se vor achiziționa 300 de biciclete care vor fi împărțite între cele 25 de puncte de pe întinsul orașului.

statie_bikesharing_biciclete_timisoara

Publicația Opinia Timișoarei relatează că demersul inițial a avut loc în anul 2011, și de atunci până acum s-a lucrat de la aspecte precum obținerea finanțării și până la realizarea licitației de atribuire a lucrărilor. Un oficial al Primăriei Timișoara a declarat că speră ca cea mai recentă contestație a licitației să fie soluționată într-o lună sau două, urmând ca apoi să înceapă lucrările.

Cu banii obținuți în urma finanțări europene se vor realiza 25 de kilometri de piste și se vor face tot atâtea stații de închiriere a celor 300 de biciclete ce urmează a fi cumpărate, multe dintre punctele de închiriere fiind amplasate în stații ale Regiei Autonome de Transport Timișoara, conform hărții de mai jos. Pentru a lua o bicicletă, utilizatorii vor avea nevoie de un card care conține datele lor de identificare, ca măsură de prevenire a furtului. Investiția totală se ridică la 7,5 milioane de lei, dintre care 5,5 milioane provin de la Uniunea Europeană.

statie_bikesharing_biciclete_timisoara_harta

Sursa

Vezi Comentarii (3)
  • Clujul a inceput in 2009 sa lucreze la un asemenea proiect, dar Primaria nu a consultat organizatiile de biciclisti si a facut multe prostii si proiectul s-a tergiversat… In toamna trecuta a inceput montarea celor 53 de statii dar la ora actuala cei 15 km de noi piste din proiect nu s-a inceput sa fie trasati si nici cele 500 si ceva de biciclete comunitare inca nu au sosit… Primaria se lauda ca termina proiectul in vara asta, vom vedea daca va fi sau nu asa si cat de bun sau prost va fi proiectul, ca autoritatile refuza sa faca publice toate detaliile…. FOndurile sunt de la UE prin programul POR si statiile de biciclete langa statii de transport in comun….. Dar in tot cazul nu e Timisoara prima….

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

one × 3 =