Acum citesti
Shimano Tiagra se schimbă radical pentru 2016

Renumitul producător japonez pare a urma o linie clară în ceea ce privește liniile sale de produse – investește mult în dezvoltarea vârfurilor de gamă și pe urmă adaptează parțial sau total respectivele tehnologii seturilor din eșaloanele inferioare. Exact aceasta este și povestea setului entry-level Tiagra, aflat acum la seria 4700, care nu doar că are un nou aspect, ci, probabil, și o funcționalitate mai bună.

tiag

Din punct de vedere al aspectului, întregul set a fost actualizat, împrumutând, după cum era de așteptat, înfățișarea „superiorilor săi”, Dura-Ace, Ultegra și 105. Cu toate acestea, se prea poate ca noul Tiagra să fie o replică prin care se imită mai mult sau mai puțin fidel componentele superioare, căci este clar că Shimano nu a folosit aceleași materiale performante pentru acesta ca și pentru restul de seturi. Una peste alta, câtă vreme Tiagra va ocoli ipostaza de copie ieftină a acestora, reinventarea seturilor de șosea la care Shimano lucrează intens se poate materializa într-un mod încântător.

Cât privește tehnologia în sine, angrenajul împrumută construcția cu patru brațe, fără însă a exista vreo referire la câștigul de greutate implicat. Oricum, un mare avantaj constă în faptul că acest tip de construcție suportă atât plăci convenționale, cât și cele pentru angrenaj compact, un lucru de luat în seamă pentru că Tiagra aparține de entry-level, unde nu regăsim chiar cei mai puternici cicliști printre clienți. Prin urmare, dacă pornești cu o combinație 50-34 poți în timp să treci ulterior la 52/36 dacă simți că picioarele pot duce aceste rapoarte. De asemenea, va exista și o versiune de angrenaj cu trei foi, dar nu este clar dacă dispune de o compatibilitate la fel de largă precum anteriorul.

tiag_2

Utilizatorii noului set Tiagra vor simți și o îmbunătățire în lucrul schimbătorului de față, care acum are, precum „frații” mai mari din alte grupe, un punct de ancorare al cablului aflat la capătul unei pârghii mai lungi, care face acțiunea de schimbare mai rapidă și mai lejeră. Cât despre schimbătorul de spate, două versiuni vor fi oferite, una cu scripeții de mărime medie și alta compatibilă cu pinioane de până la 34 de dinți.

La fel de important este că Tiagra a devenit mai discretă după ce mantele s-au conformat unei practici întâlnite doar la seturile superioare până nu demult. Acum, cablurile ies prin spatele manetelor, urmărind linia ghidonului, așa că era cablurilor în exterior aproape a apus în ograda Shimano. Cele două componente responsabile cu schimbatul vitezelor și frânarea au primit și o formă ergonomică, similară cu cele ale seturilor superioare, însă, la fel ca și în cazul celorlalte piese, apare întrebarea dacă schimbarea privește doar aspectul general sau s-a lucrat și la detalii. Va trebui să aflăm pe pielea noastră!

Nu în ultimul rând, Shimano susține că a adus un plus de putere și frânelor, care acum dispun de o forță de oprire cu 30% mai mare. Având în vedere că frânele Tiagra mereu au necesitat un efort semnificativ pentru a le aduce în punctul în care chiar să oprească, adițiunea este mai mult decât binevenită și dă speranțe pentru o îmbunătățire viitoare chiar mai consistentă.

Noul set Shimano Tiagra 4700 rămâne în continuare la nivelul de 10 viteze, va fi disponibil începând cu luna iunie 2015 și va putea fi achiziționat doar în culoarea prezentată în pozele din acest articol.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

two × 4 =