Acum citesti
Șase trasee de cicloturism au fost amenajate la Urlați și urmează inaugurarea lor

Clubul Tinerilor Inovativi Urlați alături de Asociația ROI și CyclingRomania vă invită să luați parte cu mic cu mare la inaugurarea rețelei de trasee cicloturistice marcate din zona Urlați, Prahova. Evenimentul se adresează în special iubitorilor de natură care doresc să se relaxeze în cadrul natural oferit de minunatele peisaje ale faimoasei regiuni viticole. Sâmbătă și dumincă, 4-5 octombrie, între 11:00 și 16:00, toată lumea este invitată să descopere regiunea Dealu Mare cu bicicleta.

dealu

Cei implicați în proiect s-au străduit să facă o treabă cât mai bună, achitându-se cu seriozitate mare de misiunea pe care și-au propus-o. Astfel, pentru a satisface toate gusturile, un număr de şase trasee de cicloturism au fost amenajate, pe care fiecare le va putea parcurge în propriul ritm. Ca nivel de dificultate, vor fi trasee pentru începători și pentru nivel mediu, pe asfalt și pe drumuri de pământ în pădure. Dar ce-ar fi cicloturismul fără câteva surprize? Dacă vă surâd elemente precum Muzeul Conacul Bellu, degustări de vin și de must sau cules de fructe, atunci aveți cu atât mai multe motive să luați la pedale dealurile de lângă Urlați.

Pentru a fi la curent cu noutățile legate de eveniment, puteți urmări pagina creată pe facebook.

Vezi Comentariu (1)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

seven − five =