Acum citesti
RATB face ordine! Altoind bicicliștii…

Navigând printre sursele noastre, am dat peste mesajul lui Sebastian Vrînceanu, realizator radio, care relatează cea mai recentă experiență din trafic.

Pe scurt, povestea sa sună astfel: In aceasta dimineata pe bulevardul Alexandru Ioan Cuza soferul autobuzului de pe linia 205 , cu numarul de inmatriculare B – 75 – SBB dupa o serie de sicanari in trafic m-a lovit cu o bata iesind pe geamul autobuzului, dupa care a oprit vehiculul cu calatori in el si a inceput sa fuga dupa mine cu aceeasi bata in mana. Cu aceasta ocazie va rog sa purtati casca de protectie ca nu se stie la ce va e buna. Pe mine m-a ajutat azi.

Vrînceanu a depus și o plângere la RATB, care urmează a fi soluționată în 30 de zile, conform spuselor companiei. Cât despre când și cum va fi soluționată, rămâne de văzut. În orice caz, un asemenea gest venit din partea unui angajat al unei companii publice, finanțate din banii contribuabililor, nu face decât să o pună într-o lumină nefavorabilă. Cât despre comportamentul efectiv al persoanei în cauză, aprecierile sunt de prisos, deși poate un fior de stimă l-a cuprins știind că a contribuit la modul în care colegii săi de muncă vor fi priviți acum.

Sursa

ACTUALIZARE

Între timp, am solicitat o poziție oficială a RATB privind incidentul petrecut. Răspunsul a venit în timp util și îl poți citi mai jos.

Referitor la incidentul din data de 19.03.2013, in care au fost implicati un conducator auto RATB din linia 205 si domnul Sebastian Vrinceanu, va comunicam urmatoarele:

Ca urmare a sesizarii d-lui Sebastian Ciprian Vrinceanu, cu privire la o situatie de conflict survenita in trafic, in data de 19.03.2013, in zona intersectiei B-dul I.G.Duca cu B-dul Alexandru Ioan Cuza, in care a fost implicat un conducator de autobuz din linia 205, au fost demarate verificarile impuse in astfel de situatii.

Pe baza datelor furnizate de dl. Vrinceanu, a fost identificat conducatorul auto RATB, in varsta de 57 de ani, avand o vechime de 36 de ani in meseria de conducator de autobuz RATB. 

In urma verificarii camerelor video din dotarea autobuzului, s-a constatat ca, din cauza unor deficiente tehnice, sistemul de monitorizare video nu a functionat.

Va aducem la cunoştinta ca au fost luate masurile regulamentare pentru intocmirea formelor de cercetare disciplinara prevazute de legislatia in vigoare.

Precizam ca toti conducatorii de vehicule RATB participa la programe de instructaj profesional periodic, Regulamentul Intern interzicând orice forma de manifestare necorespunzatoare fata de calatori şi de ceilalti participanti la trafic.

Dezaprobam conduita angajatului nostru şi vom lua masurile ce se impun, pentru a evita repetarea unor astfel de evenimente nedorite.

Vezi Comentarii (34)
  • Urat incident. Firar ai dracu de tarani nenorociti, am avut si eu o altercatie cu un jeg d’asta pe str. Stirbei Voda, un nenorocit de ratb-ist a vrut sa ma faca „pachet” intre autobuz si un microbuz parca pe partea dreapta in dreptul sediului DNA. Fiind aglomerat am depasit autobuzul, bineinteles spunandu-i soferului numai lucruri frumoase, si mergand pe partea sa cu geamul, etc…..Bun. Ajung pe Stirbei Voda, astept la semafor sa traversez pe vis a vis, autobuzul fiind cu mult inaintea mea acolo.. ajung cam la 200m de autobuz timp in care „NU stiu” cum am reusit sa-l vad pe nenorocitu de sofer dandu-se jos din autobuz, si luand-o prin fata sa. M-am oprit, timp in care a venit si a tabarat pe mine, bineinteles aplicandu-i un cap in gura, rupandu-i camasa, etc….intr-un final ne-au despartit un domn si o doamna, echipajele de politie care isi fac veacul pe la intersectia respectiva, lipseau, ca de obicei. CONCLUZIE: Luati-va spray-uri cu piper, sau aparat cu electrosocuri. Nu incurajez violenta dar decat sa iti iei bataie pt ca unu e prost, mai bine te aperi/ripostezi. Scuzati-mi eventualele greseli gramaticale sau de scriere. O zi buna .

  • Ăsta e doar ultimul incident dintr-un șir lung. Conducerea RATB refuză în continuare să accepte existența bicicliștilor în trafic și să ia măsurile adecvate.

  • Din pacate eu cred ca este si vina ta , deoarece in momentul in care te-a lovit cu bata , trebuia sa opresti in fata lui sa suni la 112 si sa astepti echipajul de politie, iar daca tot s-a dat jos trebuia sa astepti sa te loveasca si dupa aceea dat in judecata, altfel niciodata nu se va schimba nimic.

  • nimeni nu iti face dreptatea mai dreapta decat tu insuti…sprayul cu piper …si stiu ca unii nu vor fi de accord , dar sunt trecut prin dreptatea facuta de organelle abilitate si nu mai apelez la ei decat daca e nevoie de IML! o zi usoara

  • Plangere la ratb? De parca aia nu stiu ce poame de soferi au. Nu zic ca nu trebuia depusa, dar neaparat dupa plangere la politie si sunat la 112.

  • De cele mai multe ori „mori” cu dreptatea in mana incercand sa-i convingi pe cei de la 112 ca ai o problema, iar pana se pune cineva in miscare sa vina sa te ajute, incidentul e de mult istorie…

  • Fratilor cand il vedeti pe jegul asta cate un pumn in geam sau o piatra in parbriz de la fiecare. Soferii de autobuz/troleibuz sunt niste cretini cam peste tot in tara, fie ca e vb de cluj, timisoara, bucuresti, iasi sau constanta.

  • cine stie ce i-ai facut si tu? si dan in c-ta 8 din 10 biciclisti nu au nici o treaba cu circulatia , vreti respect , oferiti respect!

  • @Stefan: Tu ar trebui sa-i respecti pe cei cu bicicletele, pentru ca nu polueaza si pentru ca isi risca viata pedaland pintre toti berbecii cu masini.

  • Pa bune ca s’teti prosti! In loc sa va strangeti cativa si sa-l asteptati la capat de linie cu „onorurile” cuvenite, voi o ardeti cu plangeri, ca fetele de generala la diriginte… va meritati soarta! Eu il tocam acolo, langa autobuz!

  • Mie mi-a povestit un sofer de taxi, fost ratb-ist, cum ca detine recordul de 80 de plangeri de la persoane diferite pt ca au fost batute cu o ranga de fier de catre acesta; a spus ca a recurs la aceasta masura pt ca unii dintre pasageri erau furiosi ca nu porneste autobuzul mai repede si l-au grabit, apucandu-l de gat.

  • @ stefan: Indiferent ce i-ar fi facut Sebastian soferului, acesta din urma nu are nici o explicatie sau scuza pentru comportamentul neandertalian pe care l-a afisat. Acest conflict se putea rezolva verbal sau cu ajutorul unui organ abilitat de politie, fara a fi nevoie sa se recurga la astfel de gesturi care nu fac cinste unui om din secolul XXI. Asadar Stefan, primul tau argument este invalid. Referitor la a doua afirmatie, de unde stii tu ca 8 din 10 biciclisti nu au nici o problema in trafic? Ai facut cumva vreun studiu in acest sens? Cat de reprezentativ era esantionul de respondenti? P.S. Daca inca ar exista, mi-as cere scuze fata de neandertalieni pentru compararea cu soferii de la RATB. P.S.2 Nu sunt din Constanta, dar astfel de afirmatii aberante sunt nefondate si subliniaza abilitatea excelenta a romanului la: „Datul cu parerea”.

  • Cel mai frumos ar fi sa existe RESPECT si in trafic, exact cum se face in fotbal… poate daca ar insista astia cu promo-uri pe la tv si radio cred ca ar fi ok! Totusi mentalitatea unora din trafic nu se va schimba NICIODATA!

  • Sa nu generalizam! Chiar ieri i-am cedat trecerea unui autobuz 205, care se pregatea sa plece din statie. In semn de multumire, a dat de 2 ori semnal de avarie! Unui biciclist!

  • Ce pumni in gura ii percutam domnului sofer de autobuz de nu mai mergea o luna decat la stomatologie. Daca cineva se da jos cu bata la tine esti in legitima aparare deci poti sa dai cu ce apuci, indicat cu bicicleta. Recomand tuturor sa umble cu un pistol cu electrosocuri la ei pentru nefericitele intalniri cu asemenea maimute. Este util sa ai si spray cu piper. Eu nu tolerez nimic din partea nesimtitilor. Merg foarte corect cu bicicleta, semnalizez, nu ma bag, nu tai calea, las de la mine, dau prioritate nesimtitilor si cu toata aceasta atitudine ZEN tot se gaseste un cretin sa comenteze sau sa injure. Toti care m-au injurat sau au vrut sa ma bata au platit scump in oglinzi si portiere distruse. Unii cred ca daca mergi cu bicicleta prin Bucuresti esti un amarat sau un papa lapte. Subsemnatul este un ,,papa lapte” de 1,94 si 110 kg care a renuntat la masina pentru bicicleta de 4 ani si se simte minunat asa. Sa va fereasca Dumnezeu de dobitoci, nervi si accidente.

  • Ca biciclist am avut probleme in trafic cu oameni care nu se asigura la iesirea de pe strazile laterale, sau si mai rau, odata era sa fiu luat pe sus de un Mercedes alb care venea din sens opus pe o sosea cu doua benzi unde el executa o triplare pe line continua (pentru cine nu e familiar, triplare: angajarea in depasirea unei masini ce executa o manevra de depasire; lucru pentru care sanctiunea e suspendarea permisului de conducere).

  • Primul lucru de facut in astfel de cazuri este SA SUNATI LA 112 si sa chemati POLITIA!!! RATB n-o sa-i faca nimic. In cel mai „bun” caz o sa-i faca un avertisment verbal.

  • „nu face decât să o pună într-o lumină nefavorabilă.” :))) ma faceti sa rad. Ca RATB-ul de asta nu mai poate… de lumina in care sunt pusi. Oricati biciclisti vor omor autobuzele si tramvaiele vor fi pline la refuz si maimutele ce le conduc se vor purta la fel de primitiv. Eu era sa fiu lovit de un astfel de specimec cu carnet care nu semnalizeaza cand schimba benzile chiar daca eram in masina, deci nu pe bicicleta. Apoi cand il depasesc si trec prin dreptul lui vad un porc gras si umflat cum iese pe geamul mic al soferului si incepe sa arate semne obscene pentru ca l-am claxonat cand era sa dea peste mine. Educatie zero.

  • omul are 57 de ani din care 36 i-a trait in autobuz, ce sa le ceri? iti dai seama ca asta e un fel de erou al RATB-ului , una din piesele lor grele.Ai noroc daca i-au dat si un avertisment verbal, de genul, „bai Gica, nu mai scoate ba bata aia pe geam” . Nu vezi ca nici macar numele soferului nu este mentionat.Cum sa faci plangere penala daca nu ai nume si certificat medico-legal.Nu-i face nimeni nimic, stati linistiti.In cel mai rau caz o amenduta, dar pana una alta toti suntem grasi de fericire 🙂

  • Bun răspuns de la RATB. Un limbaj de lemn mai frumos nici că se putea. Iar prin minune, sistemul de monitorizare video nici măcar nu funcţiona. Pură întâmplare…

  • In urma verificarii camerelor video din dotarea autobuzului, s-a constatat ca, din cauza unor deficiente tehnice, sistemul de monitorizare video nu a functionat.

    Hai ma… 🙂

  • ei, camerele video nu au functionat, adica cu alte cuvinte zice RATB-ul: „nu ai frate dovezi, nu ai nimic”. il tragem noi de maneca pe sofer si il atentionam dar e batran si el si aproape de pensie. asa cum zicea si Alin, se alege cu un „hai bai, nu scoate si tu bata cand te vede toata lumea”. pe langa asta RATB-ul incearca sa apeleze la „constiinta” cititorilor: saracul om, e si el batran, de 36 de ani sofer, chiar vreti sa ii luati painea de la gura…
    Eu unul sper ca Ciprian a luat atunci pe loc cateva numere de telefon ale martorilor si ii deschide dosar penal la politie. Un avocat bun il baga pe sofer in rahat pana la gat, si dupa o amenda usturatoare au sa invete si alti soferi sa isi tina „iesirile” in frau.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

two × 5 =