Acum citesti
Femeia care a înconjurat lumea pe bicicletă cel mai repede

Paola Gianotti a încheiat recent probabil cel mai amplu periplu al vieții sale, după ce a înconjurat pe bicicletă Pământul. Mai precis, ea a parcurs 29.430 de kilometri în 144 de zile, reușind prin această performanță să devină femeia care a făcut cel mai rapid înconjur al lumii pe bicicletă.

paola

Femeia în vârstă de 32 de ani a pornit din Ivrea, Italia, în ziua de 8 martie a acestui an și și-a finalizat călătoria în același oraș, în ziua de 30 noiembrie. Chiar dacă a avut persoane care au însoțit-o, expediția ei nu a fost ferită de incidente, în luna mai căzând în Arizona, iar în urma accidentului și-a fisurat o vertebră. Cu toate acestea, ea a stat liniștită doar până în 18 septembrie, în ciuda recomandărilor medicilor, însă restul aventurii a decurs fără probleme.

Paola nu se află la prima expediție pe bicicletă, ea având și altele la activ în trecut, precum cea din Swaziland din 2006, dar poate mai interesant este motivul pentru care a întreprins această călătorie. „Criza economică mi-a falimentat afacerea, așa că era prilejul ideal să plec într-o aventură”, spune italianca.

harta

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

5 × two =