Acum citesti
Bike Park Postăvarul devine realitate

După ce a câștigat finanțare Petrom, în cadrul campaniei Țara lui Andrei, proiectul Bike Park Postăvarul este tot mai aproape de realizare. Echipa de proiect a derulat până la momentul de față multiple acțiuni de atragere de finanțări, parteneri și sponsori, iar în paralel documentația a fost depusă la Primăria Brașov pentru obținerea avizelor și autorizațiilor necesare.

BPP

Traseele care vor alcătui bike park-ul au fost stabilite în baza mai multor deplasări pe teren, împreună cu experți în domeniu, așa încât toate pistele să fie construite în cadrul legal și cu implicații minime asupra mediului. Mai mult decât atât, traseele au fost concepute de așa natură încât, odată finalizate, să fie omologate UCI (Uniunea Ciclistă Internațională), urmând ca bike park-ul să găzduiască în viitor competiții internaționale importante.

Proiectul își propune să ofere un bike park cu toate facilitățile și să ofere publicului trasee la standarde de cupă mondială, astfel încât într-un termen de la 3 la 5 ani Poiana Brașov să devină o stațiune notorie și pe timp de vară, iar Bike Park Postăvarul să pună România pe harta bike park-urilor de renume din Europa.

“Cu Bike Park Postăvarul dorim să aducem mountainbiking-ul la el acasă. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, în primă fază, dorim să realizăm două trasee specializate: unul de „downhill”, de dificultate ridicată și unul de „flowline”, de dificultate ușoară, pentru a satisface toți practicanții acestui sport, indiferent de nivelul de pregătire. Proba de „downhill” presupune coborârea cu bicicleta, pe un traseu specializat în cel mai scurt timp, așadar traseul respectiv va urmări liniile reliefului și va conține elemente speciale care trebuie construite („kickere”, contrapante, elemente din lemn, trecători și altele). Traseul de „flowline” va fi mai lent, fără dificultăți tehnice deosebite, mai larg decât cel de „downhill”, fără elemente naturale periculoase. Acest traseu poate fi parcurs cu ușurință și de către amatori.”, ne spune Dan Pohrib coordonatorul proiectului și organizatorul competiției Playbike – On The Rocks.

Printre entitățile implicate până acum în proiect se numără până acum Devron prin DHS, RAP Group, Schaeffler România dar lista rămâne deschisă pentru companiile care doresc să își asocieze imaginea cu prima structură sportivă de acest gen din România.

Vezi Comentariu (1)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

seventeen − fourteen =