Acum citesti
Specialized Test the Best 2014 a fost în România

Recent Specialized a fost în România cu a doua ediţie Test the Best. Anul acesta reprezentantul european al companiei americane a ales 3 locaţii pentru a-şi desfăşura forţele. Dintre acestea niciuna nu a fost Bucureşti. Surprinzător la prima vedere însă evident la a doua. Dacă pentru bicicletele de şosea asfaltul de pe lângă capitală este suficient, pentru munte Bucureştiul nu putea oferi condiţiile optime pentru teste. Acesta a fost şi motivul pentru care Specialized a ales să elimine acest oraş chiar dacă dispunea de cel mai mare public. A preferat să ofere, unui public mai restrâns, condiţiile perfecte pentru teste.

Locaţiile alese pentru TtB 2014 au coincis cu oraşele unde Specialized are dealeri: Cluj-Napoca (27 mai), Târgu-Mureş (29 mai) şi Braşov – Poiana Braşov (30-31 mai). Noi am reuşit să ajungem la cel din urmă sperând că, în ciuda condiţiilor meteo nefavorabile, să putem testa ceva. Din păcate organizatorii au ales să anuleze cea de a doua zi de teste din Poiana Braşov. Din fericire am obţinut înţelegere şi am fost ghidaţi în tur de însuşi reprezentatul mărcii pentru Ungaria şi România, domnul Purnhauser Pál, care nu a stat pe gânduri când a fost vorba să mai iasă la o tură de bicicletă prin ploaie şi noroi.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

De ce este special Test the Best al lui Specialized? Până la urmă sunt multe alte mărci de biciclete care organizează astfel de teste. Ei bine nu este un secret ca Specialized nu este o marcă chiar pentru toate buzunarele. Şi nu doar pentru buzunarele cumpărătorului final ci chiar şi pentru magazine. Cu alte cuvinte ce poţi testa la Test the Best nu găseşti în mod normal în stocul dealerilor Specialized. Motivul este simplu – bicicletele disponibile la test sunt cât se poate de aproape de vârful de gamă aflându-se la un pas sub super-vârful de gama S-Works.

Fiind presaţi de timp am reuşit să punem mâna şi piciorul doar pe un Specialized Epic Expert Carbon 29, bicicletă pentru cross country / maraton, bicicletă care costă peste 25.000 Lei, 5.693 Euro mai exact. Cine ştie cunoaşte că această bicicletă este arma supremă în cross country şi maraton. Dar pentru că acest articol nu este un test spunem doar că chiar şi pe ploaie şi chiar cu anvelope semi-slick de uscat Epic-ul urca… ei bine epic. Şi nu am fost doar noi cei care am spus că pe urcări simţeam efectiv ca geometria „te ajută” să ai randament mai bun. Ghidonul lat îl simţeai ca pe o vestă de salvare de fiecare dată când erai gata să ieşi de pe traseu. Şi exact de o vestă de salvare aveai nevoie prin bălţile şi noroaiele de pe traseu.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Aderenţa şi stabilitatea nu veneau doar datorită roţilor mari de 29 inch, pe care practic le are orice 29er. Ci mulţumită geometriei gândite şi regândite de inginerii de la Specialzied în aşa fel încât să-ţi ofere nu doar performanţă maximă ci şi confort. Specialized Epic este un „full suspension hardtail”. Agil, performant şi iertător pe urcări şi coborâri şi confortabil pe plat, şi urcări şi coborâri.

Test the Best de la Specialized s-a încheiat anul acesta mai devreme în ziua de 31 mai 2014 datorită condiţiilor meteo nefavorabile. Însă, deşi nu se obişnuieşte în mod normal, organizatorii au spus că vor reveni în vară pentru a-i recompensa pe admiratorii acestei mărci care au dorit să vină şi din alte oraşe pentru a putea testa bijuteriile. Nu de alta însă bicicletele puse la dispoziţie pentru testare fuseseră rezervate în proporţie de peste 95%.

Aşadar aşteptăm să se mai îmbunătăţească vremea şi, odată cu ea, revanşa celor de la Specialized, aşa cum au promis şi pe pagina oficială de Facebook.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

one × 3 =