Acum citesti
Camerele GoPro vor transmite live prin aplicaţia Periscope

gopro-periscope-live-broadcast-from-action-cam

Pentru cei ce consideră că internetul merită să vadă ceea ce fac ei în timp real, GoPro lansează o aplicaţie care permite camerelor cu conexiune Wi-fi să transmită live pe internet prin intermediul unui smartphone. Ba mai mult, se pot transmite imagini de la două camere simultan. Aplicaţia este dezvoltată în colaborare cu Twitter.

Astfel, la ora actuală posesorii de camere GoPro HERO4 Black sau Silver (în număr de peste 10 milioane) pot să schimbe imagina de la camera telefonului cu cea de pe camera GoPro simplu de la un singur buton pe ecran, făcând vizibilă lumii întregi aventura personală în timp real.

Faptul că pot fi transmise imagini de la două camere este de mare ajutor, putând fi folosită o cameră în mişcare şi una fixă. Evident, indiferent dacă imaginile sunt transmise sau nu, camera le înregistrează complet pe cardul SD.

Momentan aplicaţia de broadcast este disponibilă doar pe sistemul de operare iOS, dar vizualizarea imaginilor se poate face de pe orice platformă. Periscope este compatibil cu iPhone 5s, 6 şi 6+ care rulează iOS 8.2 sau mai nou. Imaginile se pot transmite direct pe contul de Twitter.

Pentru funcţionare, trebuie instalată aplicaţia Periscope, apoi se conectează camera GoPro la telefon prin Wifi. Camera trebuie să înregistreze în modul 720p/30fps. Se porneşte înregistrarea, apoi se porneşte aplicaţia Periscope. Aplicaţia schimbă la o atingere dublă a ecranului sursa imaginii de la camera telefonului la GoPro. De asemenea, ecranul telefonului poate fi blocat pentru a nu se opri înregistrarea accidental în buzunar.

 

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

18 − 15 =