Acum citesti
Bike Design Project anunţă câştigătorul bicicletei „supreme” de oraş

La începutul lunii anunţam concursul de design organizat de Bike Design Project din SUA unde 5 echipe de designeri şi-au prezentat proiectele pentru cea mai „cool” şi folositoare bicicletă de oraş. Câştigătorul urma să fie susţinut de Fuji pentru a-şi produce bicicleta.

Şi iată că avem câştigătorul!

Bike Design Project denny TEAGUE Design Sizemore Bicycle 4

Denny este bicicleta creată de TEAGUE Design şi Sizemore Bicycle. Bicicleta este ceea ce creatorii consideră „complet” şi bun de folosit în medii urbane cum ar fi Seattle. Dispunând de câteva specificaţii interesante integrate Denny răspunde nevoii pentru securitate, siguranţă şi comoditate prin designul pe care îl oferă.

Unul din cele mai interesante lucruri este ghidonul. Dacă pedalezi prin oraş vei avea nevoie sa-ţi laşi bicicleta nesupravegheată undeva la un moment dat. Ghidonul poate fi folosit pe post de antifurt, fie că îl foloseşti lăsându-l instalat în pipă sau demontându-l şi poziţionând-ul oriunde în altă parte pe bicicletă.

Bike Design Project denny TEAGUE Design Sizemore Bicycle 8

Pentru comoditate bicicleta foloseşte un butuc spate cu viteze interne Shimano Di2 care schimbă vitezele automat. La acesta se adaugă butucul faţă cu motor electric care te va asista la drumurile înclinate, prea lungi sau când ai nevoie de viteză.

Aripile dispun de un design surprinzător. Vorbim doar de nişte perii care mătură constant anvelopa. Acestea reţin mare parte din apă însă mai oferă două avantaje. Bicicleta fiind de oraş o vei introduce des în diferite clădiri de birouri sau, evident, în casă. Anvelopa va fi din start mult mai curată. Apoi sunt şanse mai mari ca obiectele care pot face pană să fie „măturate” de pe roată înainte să perforeze cauciucul.

Bike Design Project denny TEAGUE Design Sizemore Bicycle 5

Şi sistemul de iluminare este inovator. Luminile faţă se aprind automat la lăsarea serii, stop pentru când frânezi şi lumini de siguranţă care luminează zona din jurul bicicletei pentru a deveni mai vizibil în trafic. La toate acestea se adaugă şi semnalizatoare care sunt activate apăsând înainte pe maneta de frână.

Va fi interesant de văzut cât de multe se vor păstra când bicicleta va intra în producţie, dar mai ales, preţul de raft.

Vezi Comentariu (1)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

4 × 4 =