Acum citesti
Biciclist din Câmpina, amendat pentru că mergea pe zăpadă

Un echipaj al Poliției Rutiere a avut parte, ieri, de un infractor mai rar întâlnit. În timp ce se deplasa cu bicicleta prin orașul Câmpina, Andrei Pitulica a fost oprit de respectivul echipaj și amendat cu o sumă deloc neglijabilă pentru simplul fapt că mergea cu bicicleta pe zăpadă.

amenda

Biciclistul povestește cele întâmplate: „Ieri, 9.02, în jurul orei 18:50, mă deplasam cu bicicleta când mă oprește Poliția Rutieră și îmi cere să mă legitimez. Nu am avut cartea de identitate la mine și i-am comunicat CNP-ul din memorie, după care mi s-a spus că nu am voie să merg pe zăpadă cu bicicleta, deși eram pe trotuar ca să nu încurc circulația pe stradă. M-a identificat (n.r. – agentul de poliție) și a intrat în mașină, moment în care eu dau să plec. Atunci, îmi spune să mă opresc ca să îmi dea sancțiunea și chiar dacă credeam că glumește sau imi dă cel mult un avertisment, primesc o amendă în valoare de 585 lei. Nu m-am certat cu ei, am vorbit civilizat, dar degeaba… Plus că bicicleta era semnalizată corespunzător și aveam și anvelope cu crampoane”.

Vezi Comentarii (35)
  • Îmi pare rău pentru el, dar Poliţia a avut dreptate. Nu avea voie să circule nici pe trotuar, nici pe carosabil.

    Referitor la „simplul fapt că mergea cu bicicleta pe zăpadă”, să vedeţi ce frumoasă e viaţa de şofer cînd un astfel de ciclist derapează şi-şi ia o trîntă fix în faţa maşinii. Mă alegeam cu dosar penal dacă-l loveam? Mă alegeam.

    Din Regulamentul de aplicare a Codului Rutier citire:
    Art. 195. – Se interzice conducatorilor vehiculelor prevazute la art. 194:

    j) sa circule pe trotuare ori pe aleile din parcuri sau gradini publice, cu exceptia cazurilor când nu stânjenesc circulatia pietonilor;

    l) sa circule atunci când partea carosabila este acoperita cu polei, gheata sau zapada.

    Din OUG195:
    Art. 101

    (1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de persoane fizice:

    8. nerespectarea normelor privind circulaţia bicicletelor;

    Ca ciclist (şi pieton, de ce nu) trebuie să cunoşti Codul rutier la fel de bine ca şi atunci cînd conduci maşina.

  • Art. 161 – (1) Se interzice conducătorilor de biciclete sau mopede:
    c) să circule pe trotuare, cu excepţia cazului când pe acestea sunt amenajate piste speciale destinate lor;
    m) să circule atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă sau zăpadă.

  • Se poate face contestatie pentru reducerea sau anularea amenzii din diverse motive. Buba este ca nu avea actul de identitate asupra sa si circula pe trotuar. Despre circulatia pe zapada nu cunosc vreun articol care sa interzica acest lucru. Trebuia sa plece mai departe si sa lase politistul sa caute martori si sa vina cu PV–ul la domiciliu sa il afiseze. Nu avea planul de amenzi si a gasit de cine sa se ia, cocalarii sunt tari in gura si au relatii.

  • Cu mersul pe zapada, gheata , polei este discutabil spre corecta reglementarea din codul rutier. Dar cuantumul amenzii este odios de mare.
    Articolul respectiv este destul de vechi in codul rutier, si eu cred ca o persoana responsabila ar trebui sa-l cunoasca. Este îngrijorator totusi câţi oameni nu il cunosc, si sunt luati prin surprindere.
    „-Ah, dar nu am stiut! Ca daca stiam, nu mergeam.”
    Necunoastere legii nu te absolva de respectarea ei.
    Vrei respect din partea altora? Respecta-te intai tu, respecta-i pe cei din jur, si vei primi respect. Si nu uita ca ai si obligatii, nu numai drepturi.

  • Articolul 53
    Autoritatile publice locale, cu autorizatia administratorului drumului public si cu avizul politiei rutiere sau la solicitarea acesteia, sunt obligate sa ia masuri pentru realizarea de amenajari rutiere destinate circulatiei pietonilor, biciclistilor, vehiculelor cu tractiune animala si calmarii traficului, semnalizate corespunzator, in apropierea unitatilor de invatamant, pietelor, targurilor, spitalelor, precum si in zonele cu risc sporit de accidente.

    Articolul 105
    Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a V-a de sanctiuni urmatoarele fapte savarsite de catre persoane juridice:
    20.neindeplinirea obligatiei, de catre autoritatile publice locale, de a efectua amenajari rutiere destinate circulatiei pietonilor, biciclistilor, vehiculelor cu tractiune animala si calmarii traficului, precum si nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzatoare a acestora;
    24.neindeplinirea obligatiei de catre autoritatile administratiei publice locale de a amenaja drumuri laterale in conditiile art. 71 alin. (2);
    28.neindeplinirea obligatiei de intretinere a drumului public pe timp de iarna, potrivit reglementarilor in vigoare.

    ___________
    E simplu, depui o plangere la tribunal si tu la randul tau, chemand in instanta autoritatile locale pentru neindeplinirea obligatiilor care le revin, specificate explicit in lege:
    1 – nu exista amenajari rutiere destinate circulatiei biciclistilor (legea nu interzice sa mergi cu bicla pe pista de bicle iarna)
    2 – neindeplinirea obligatiei de intretinere a drumului public pe timp de iarna, potrivit reglementarilor in vigoare.

    Si evident ca depui contestatie in instanta pentru anularea amendei exact pentru motivele de mai sus.

    Legea insa nu respecta Libera circulaţie din Constitutie:

    <<>>

    unde libera circulatie nu este eplict limitata sub nicio forma, fie ea cu avionul masina, pe jos sau cu bicicleta 🙂

    Personal consider ca legea este incompleta si abuziva pentru ca practic interzice cu desavarsire fara alternativa deplasarea cu bicicleta cand este zapada pe carosabil, chiar daca persoana in cauza foloseste bicicleta pentru deplasare la servici la cumparaturi sau pentru sport.

    Tot in constitutie este specficat explicit:
    <<>>

    Si cum sportul aduce beneficii sanatatii si folosirea bicicletei este de asemenea un sport, se deduce logic ca ti se interzice acest drept fundamental, unde ai putea sa mergi pe bicicleta ? Prin casa ????

    Asociatile de biciclisti din romania ar trebui sa faca unanim o petitie pentru modificarea legii incat sa existe derogare de la mersul pe trotuar, parcuri, etc cand pe carosabil exista zapada. Exista anvelope de iarna cu tinte, care se pot folosi fara probleme, dar cine le cumpara cand legea nu are o derogare in acest sens, incat sa-ti permita „legal” deplasarea pe zapada sau polei numai cu anvelope specifice de iarna.

  • Trotuarul nu este parte carosabilă, iar în procesul verbal nu este specificat că ar fi încurcat pietonii circulând pe acesta și articolul legii nu specifică unde este interzis să circuli dacă carosabilul este acoperit cu zăpadă(ceea ce mi se pare aberant să interzici așa ceva, ca și cum ai interzice oamenilor să iasă din casă când e zăpadă afară!!!),deși logic ar fi că pe carosbil să nu circuli, dar nu zice nimic de trotuar. Mi se pare că ceea ce au făcut acei polițiști este un abuz în serviciu.

  • Se pare ca 50% sunt pentru circulatia bicicletelor pe zapada/gheata, iar 50% impotriva si cica ei „documentati” ca deh, „NEMO CENSETUR IGNORARE LEGEM”.
    Si asta printre cei care citesc o revista de ciclism.
    Ma sperie cat de multi sunt cei care „pun botu” la toate porcariile din Romania fara sa protesteze.
    Cica sunt biciclisti!
    Nu prea va merg rotitele voua astora care sariti repede cu articolul de lege care interzice… orice!
    Generatie copy si paste!
    Maine ar putea sa va interzica iesitul pe strada indiferent de vreme.
    Ce faceti atunci? Stati in casa si promovati… interdictiile pe net, ca sunteti la curent cu legea!
    Halal natiune!
    Mai bine dati o fuga in Olanda sau Danemarca si vedeti cum merg ei pe zapada sau gheata PE BICICLETA, chiar si atunci cand sunt beti.
    Veti comenta ca acolo sunt piste, drumuri etc.
    Acolo sunt alti oameni care au facut posibil asta. Punct!
    byrev, bogdan si Eu Cip voi tineti steagul sus si ma bucur ca gasiti argumente pentru a lupta cu asa o porcarie. Prin voi si altii ca voi Romania are o sansa de minima recuperare.
    Daca toti respectau legea comunista am fi fost acum precum Coreea de Nord.
    Norocul chior al astora ce „pun botu” e ca mai apare un byrev sa salveze situatia.
    Pedalati cat mai mult pe oriunde va tin pedalele oameni buni!

  • Ratza, în curând nu veţi mai putea merge cu maşina nici în toiul verii, cu atât mai puţin pe zăpadă. Vei sta atunci la coadă la un magazin de biciclete :)))

  • Deci sa inteleg ca nu ai voie sa circuli cu bicicleta in tara asta legal decat pe pistele de biciclete sau pe camp. V-ati gasit voi sa ii da-ti cu legea in cap bietului om de a luat aproape 600 de lei amneda ca a mers cu bicla pe trotuar. Or sa ne ingradeasca astia toate libertatile or sa ne ia si ultimele bucurii gratuite si o sa va bucurati si o sa fiti fericiti ca stiti sa da-ti copy/paste la un articol. De ce nu a dat amenta cui trebuia sa dezapezeasca trotuarul, de ce nu sunt benzi de biciclete ? Ce marca de biciclete este „mountain bike”? De ce 585 de lei? Eu nu vad aceasta ameneda decat ca un exces de zel din partea autoritatilor.

  • Cristian, tu ce ai făcut, concret, pentru a schimba articolul respectiv? Nu de alta, dar e prezent în OUG de ani buni, nu de săptămîna trecută. Tu faţă de cine protestezi, faţă de poliţistul care constată?

    Nici mie nu-mi convine să nu pot merge pe trotuar, atunci cînd se poate, însă o fac uneori, asumîndu-mi riscul amenzii. Şi da, sînt ferm împotriva circulării pe carosabil atunci cînd e alunecos, fiindcă nu-mi convine să strîng din buci de fiecare dată cînd văd cîte un cretin din ăsta care se crede mai deştept şi mai şmecher decît toţi fiindcă merge pe zăpadă.
    ____________________
    Alexandru, eu mi-am expus punctul de vedere ca pieton, ciclist şi şofer. Dacă nu-ţi place o lege şi ai destulă tărie de caracter, încearcă s-o schimbi. Pînă una-alta, însă, respectă ce e în vigoare.
    ____________________
    De-a lungul timpului am remarcat o chestie: majoritatea cicliştilor au o aroganţă incredibilă. Mersul pe bicicletă (sau orice alt vehicul/autovehicul) nu denotă superioritate în faţa celorlalţi oameni. Scăpaţi de aroganţă, că nu vă aduce nimic bun.

  • Eu nu inteleg de ce mai opriti la semnalele politistilor , e clar ca vor si ei un ciubuc … eu unul nici nu ma uit la ei si o tai direct pe unde nu vor putea sa treaca cu masina .

  • @byrev: Multumim ca faci program asociatiilro de bicilisti ca ar trebui sa faca o petitie etc. Am facut si facem asta de peste doua decenii, pentru a modifica actuala legislatie rutiera care este una dintre cele mai nefavorabile din Europa. Dar apropo, tu te-ai alaturat unei asociatii de biciclisti, sau ai infiintat tu una, daca consideri ca cele existente nu sunt OK din diverse motive? Ca problema este ca si asociatiile alea de biciclisti exista pentru ca unii vor sa faca mai mult decat sa dea indicatii altora cum sa lupte pentru drepturile biciclistilor, dar din pacate sunt mult mai multi cei care stau de observatori sau doar dau indicatii decat cei care se si implica efectiv, si daca sunt slabe acele asociatii de biciclsiti, nici nu reusesc sa convinga autoritatile ca alea nu gandesc logic ci electoral…

  • Eu sincer imi bagam ceva in gura lui ca un biciclist are tot dreptu sa mearga pe partea carosabila si pe zapada si pe ploaie si pe ce vrea el.Maine poimaine o sa zica ca ne trebuie cat AM ca sa conducem biciclete si gata sa zis si cu toti biciclisti.

  • Mie mi se pare o idiotenie ca biciclisti trebuie sa respecte codul rutier.Nu este un vehicul motorizat , daca vroiam sa respect codul rutier imi luam masina.Maine , poimaine o sa inceapa sa ne ceara carnetu de conducere al bicicletei.

  • In urma unei amenzi abuzive de 900 de lei pentru toba „neomologata” (after market) in conditiile in care stationam, de o perioada buna de timp si efectiv mi s-a cautat nod in papura, am decis sa nu mai opresc la semnalele militienilor cand sunt calare pe 2 roti – fie ele de bicicleta, ciclomotor, scuter sau motor sport de peste 150cp. Nu am platit si nici nu voi plati vreodata acea amenda data la.. „ca sunt eu organ, d-aia”
    P.s.: Politia Romana (cu mici – foarte mici exceptii) suge p–a.

  • alineatul 1 litera m si alienatul 2

    Art. 161. – (1) Se interzice conducatorilor de biciclete sau de mopede:

    a) sa circule pe sectoarele de drum semnalizate cu indicatorul avand semnificatia “Accesul interzis bicicletelor” ;

    b) sa invete sa conduca biciclete sau mopede pe drumurile intens circulate;

    c) sa circule pe trotuare, cu exceptia cazului cand pe acestea sunt amenajate piste speciale destinate lor;

    d) sa circule fara a tine cel putin o mana pe ghidon si ambele picioare pe pedale;

    e) sa circule in paralel, cu exceptia situatiilor cand participa la competitii sportive organizate;

    f) sa circule in timp ce se afla sub influenta alcoolului, a produselor ori substantelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;

    g) sa se tina de un vehicul aflat in mers ori sa fie remorcat de un alt vehicul sau impins ori tras de o persoana aflata intr-un vehicul;

    h) sa transporte o alta persoana, cu exceptia copilului pana la 7 ani, numai daca vehiculul are montat in fata un suport special, precum si a situatiei cand vehiculul este construit si/sau echipat special pentru transportul altor persoane;

    i) sa circule pe partea carosabila in aceeasi directie de mers, daca exista o cale laterala, o poteca sau un acostament practicabil, ce poate fi folosit;

    j) sa transporte sau sa traga orice fel de obiecte care, prin volumul ori greutatea lor, stanjenesc sau pericliteaza conducerea vehiculului ori circulatia celorlalti participanti la trafic;

    k) sa circule pe aleile din parcuri sau din gradini publice, cu exceptia cazurilor cand nu stanjenesc circulatia pietonilor;

    l) sa circule pe timp de noapte sau cand vizibilitatea este redusa, fara sa indeplineasca conditiile prevazute la art. 14 si 16;

    m) sa circule atunci cand partea carosabila este acoperita cu polei, gheata sau zapada;

    n) sa circule cu defectiuni tehnice la sistemele de franare sau cu un vehicul care nu este prevazut cu avertizor sonor;

    o) sa traverseze drumurile publice, pe trecerile destinate pietonilor, in timp ce se deplaseaza pe bicicleta sau pe moped;

    p) sa circule pe alte benzi decat cea de langa bordura sau acostament, cu exceptia cazurilor in care, inainte de intersectie, trebuie sa se incadreze regulamentar pentru efectuarea virajului la stanga;

    r) sa circule fara a purta imbracaminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, de la lasarea serii pana in zorii zilei sau atunci cand vizibilitatea este redusa;

    s) sa conduca vehiculul fara a mentine contactul rotilor cu solul.

    (2) Pe timpul circulatiei pe drumurile publice, conducatorii de biciclete sunt obligati sa aiba asupra lor actul de identitate, iar conducatorii de mopede sunt obligati sa aiba, in plus, certificatul de absolvire a cursurilor de legislatie rutiera si certificatul de inregistrare a vehiculului.

  • Pe langa faptul ca legea ca te obliga sa ai un act de identitate la tine si ca nu ai recunoscut ca il ai in speranta ca poate te „iarta” politistul mai ai si impresia ca a avut ceva cu tine! Mania persecutiei de care sufera foarte multi biciclisti! Fac parte din grupul celor care folosesc bicicleta in mod curent dar din pacate adevarul este ca majoritatea celor care umbla cu bicicleta nu cunosc sau aleg sa ignore orice regula legala sau de bun simt! Stau pe bicicleta la semafor si pe langa mine trec pe rosu alti biciclisti. Si apoi se intreaba de ce au ajuns in spital!
    Legea spune clar ca iarna nu ai ce cauta cu bicicleta! Ca sunt chitibusari care cauta ferestre legislative ca sa interpreteze cum vor ei legea asta e alta problema si nu neaparat morala! Este de bun simt sa nu mergi cu bicicleta iarna, pe zapada! Pui in pericol sananatea ta (cat de comfortabil este sa mergi cu bicicleta la -5 grade…sa fim seriosi.. trebuie sa nu ai toate tiglele pe casa). Pui in pericol circulatia celorlalti pietoni! Sau mai rau, cazi in fata unei masini!

    Asadar pastrati limita bunului simt si nu mai aruncati cu noroi cand nu e cazul! E iarna! Mai ales cand e zapada si gheata nu ai ce cauta pe doua roti! E la mintea cocosului. Restul sunt doar infantilitati si exagerari!

  • Deci va rog, nu mai circulati cu bicicleta pe zapada… nici macar pe trotuar. Aluneci, cazi pe carosabil, dai cu capul de asfalt dupa care iti mai dau si eu un 235/65/16 peste cap deoarece si masina aluneca si nu e sigur ca se opreste pana la tine. Intr-un final nu o sa stau eu in puscarie cat stai tu in mormant. Si poate ai familie. Invatati sa respectati pentru a fi respectati pentru integritatea voastra. Mi se pare stupid sa mergi cu bicicleta printre masini care circula cu 70km/h dar totusi o faceti, macar in conditii meteo nefavorabile invatati sa aveti grija de voi. Cum a zis si cineva mai sus, AROGANTA nu duce la nimic bun.

    • mái Cosmin, eram acum douázeci de ani ín Germania, şi toatá lumea mergea liniştitá cu bicicletele şi iarna.
      Maşinile nu mergeau cu 70.
      De asta cänd o fatá a cázut , maşina din spate nu a avut nici o problemá sá opreascá la o distanţá suficientá.
      să ştii că se poate cădea cu bicicleta şi vara. Nemţii ştiau.

      .

  • Subscriu 100% cu Prea Fericitul Ilarion !

    Probabil că toți șoferii care au comentat n-au luat nici o amendă în viața lor sau probabil dacă au încălcat cumva vreodată legea în trafic și nu au fost „prinși” de organ s-au dus singuri și s-au rugat să li se dea amenda… că doar respectăm legea, ad literam…

  • Bai frate..ce o tot dați cu legi si alea alea…de vina a fost si biciclistul ca a mers cu ea pe zăpadă,.dar care nu are nici o vina ca nu știe nu stiu ce legi…si polițaiul care putea sal avertizeze…nu sai trântească repede o amenda….ca de invocat o lege pe care majoritatea nu au de unde sa o știe..așa ca nu are decât sa facă contestație si daca nu rezolva nimik..aia e…plătește si altădată o sa știe….iar de polițai …numai de bine…ca abia așteaptă sa arda pe cineva…decât sa îndrume sau sa explice niste chestii.

  • La ce mazgaleala e-n procesul verbal ( ce articol 101, 104, wtf/1/8) daca ai rabdare si nervi poti cere in instanta anularea acestuia. Succes

  • Astia care sustineti ca e la mintea cocosului sa nu mergi iarna cu bicicleta, ar trebui sa le spuneti si strainilor, ca ei n-au aflat si saracii sunt cu milioanele in pericol in fiecare iarna.
    Dorel intotdeauna stie mai bine.

  • Carosabil – Drum care permite circulația vehiculelor rutiere, parte a unui drum care este rezervată circulației vehiculelor rutiere.
    Trotuar – Porțiune special amenajată de-a lungul unei străzi, mai ridicată decât partea carosabilă, rezervată circulației pietonilor.
    Art. 161. – (1) Se interzice conducatorilor de biciclete sau de mopede: m) sa circule atunci cand partea carosabila este acoperita cu polei, gheata sau zapada.
    Deci despre ce vorbim aici……. si da sunt de accord ca nu ai ce cauta in conditiile climatice de mai sus pe carosabil printre masini.
    Procesul verbal este prost intocmit, nu plati nimic, da-i in judecata.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

3 + 11 =