XCO Zone – Gold Rush Stage, Campionatul Dobrogei de MTB: rodeo în cariera de piatră!

Marc Sandu ne povestește despre reușita de la XCO Zone – Gold Rush Stage, în articolul de mai jos.

M-am îndrăgostit iremediabil de Dobrogea de prima dată când am pus… cauciucul prin aceste locuri, chiar dacă acesta era unul de supermoto… Nu aveam aşadar cum să nu îndrept pânzele microbusului meu „racing” către aceste meleaguri, către prima etapă a Campionatului Dobrogei de MTB, XCO Zone – Gold Rush Stage, desfăşurată sâmbătă, 23 aprilie, la Somova, în apropiere de Tulcea. De altfel, din momentul în care am ieşit din Hârşova, am intrat în starea tipică de călător prin Dobrogea, o stare pe care vă invit însă să o descoperiţi din fotografiile şi vorbele lui Răzvan Voiculescu, un infinit mai bun cronicar al acestor tărâmuri pe care le descrie drept „Începutul lumii”.

Drumul este rapid, foarte rapid, m-am trezit depăşind cu mult viteza legală, urcând şi coborând ca un montagne-rousse printre câmpuri de rapiţă, eoliene şi străvechi rămăşiţe de munţi. Când şi când câte un viraj sănătos, la care trebuie să ai mare grijă. Ion „Ciuri” Boncea ne sună (sunt împreună cu Cristian Smochină şi Bogdan Dumitru) şi ne întreabă când ajungem, pentru a pregăti masa. Ei bine, la aşa primire nu ne aşteptam! Mâncăm nişte paste cu pui, cu bucăţele de ghimbir, varză cu stafide, e greu să nu facem abuz şi să ne ţinem cumpătul, pentru că urmează să mergem pe circuitul de XCO şi nu am vrea să fim prea tare sub imperiul digestiei. Circuitul e la o aruncătură de băţ de casa din Somova a lui „Ciuri”: urcăm doar o colină pe care vântul bate năpraznic, iar apoi ajungem într-un loc care mă duce instantaneu cu gândul la Erzberg Rodeo, un nume care le va spune ceva pasionaţilor de enduro motorizat şi extrem. O carieră de piatră, mai mică ce e drept decât monstrul austriac din Eisenerz, dar cu de toate, clasicele terase abrupte cu pământ friabil şi piatră şi platoul de la bază, acolo de unde aflu că se va da startul…

Plecăm în tura de recunoaştere şi parcă se mişcă toate cu mine şi cu noul meu Focus Raven Max. E a doua zi în care mă dau cu „Corbul” – nu pun nume bicicletelor dar de data asta s-a întâmplat şi regret instantaneu că ultimele două săptămâni le-am petrecut pe cursieră. Aproape că nu există teren stabil pe traseul din carieră, totul e numai stâncă, bolovan, piatră, pietricică… bolo-stâncă. Merită să descriu traseul: se pleacă de „jos” şi ai de urcat o rampă scurtă, abruptă, alunecoasă, uşor de-a curmezişul, apoi vine o zonă cu lespezi, o urcare mică printr-un „ochi” în pereţii carierei, uşoară coborâre, se face dreapta pe versant, apoi ai single trail cu o tipică întoarcere „xc-istică”, strânsă. în urcare şi traversarea în cotă de nivel a unui „zid” al carierei. Aceasta includea un alt viraj în urcare pe după o stâncă, apoi venea o coborâre rapidă, cu single trail, brăzdat la un moment dat de un şant sănătos, apoi o urcare destul de tehnică, o coborâre pe care organizatorul, clubul Explorer Tulcea, inserase patru praguri de piatră, iar apoi începea urcarea până la cel mai înalt punct al carierei, un „drum” trăiat cu lama de buldozer, în zig-zag, anevoios, pe care îl estimez ca fiind cel puţin de 15%. Bun. După care, coborai chiar pe lângă tăietura carierei, venea o pantă abruptă, viraj dreapta si aici urmează cireaşa de pe tort, un single-trail, corect spus este în „Z”, săpat de către „exploreri” direct pe unul dintre abrupţii pereţi ai carierei. Ţineţi minte punctul ăsta, pentru că trebuie să revin. Ok, mai venea apoi o coborâre pe piatră, cu câteva trambuline şi două rock gardens sănătoase, apoi o coborâre abruptă, de abordat din scurt şi înapoi în platoul de start. Poate că am exagerat puţin cu descrierea în amănunt a traseului, dar consider că merită.

Dau puţin înainte, la discuţia de la cină – de data asta am putut face prăpăd printre delicioasele paste cu ghimbir, unde omul responsabil pentru apariţia acestei curse, „Ţuri”, aşa cum îl cunosc prietenii, îmi povesteşte mai multe despre campionatul dobrogean de MTB. Aflu că alpinistul care a urcat pe Aconcagua sau Elbrus a alergat la începutul anilor ’90 în Franţa la curse de cross-country şi pot să îmi dau seama cât de mult îşi doreşte să dezvolte această ramură încă destul de slab reprezentată la noi. Cursele de XCO sunt efectiv o piatră pe care „Ţuri” o împinge la deal şi asta la propriu, pentru că împreună cu prietenii săi a muncit pe brânci pentru a face ca circuitul de la Somova să arate aşa cum e acum. Îi dau dreptate atunci când spune că nu e firesc ca pe scena noastră să fie rideri care fac de toate, de la şosea, la maratoane şi curse de XC şi pot doar să recunosc spăşit că mă aflu printre ei. Bine, ca amator încă în curs de legitimare îmi permit să mă joc de-a ciclismul, dar îmi aduc aminte de ce am citit în „The Mountain Biker’s Training Bible” – „You cannot train all week long on a road bike and expect to perform well on Sunday on a mountainbike”. Că veni vorba, singurul nume care îmi vine acum în minte de rider autentic care chiar le face pe toate foarte bine este Marius Petrache, iar dacă mă gândesc la un club cu adevărat setat pe XC, acesta este Scott-Geiger. Cu siguranţă însă că scena se va specializa, mai ales cu astfel de iniţiative cum este cea a Explorer Tulcea. Deocamdată, lumea nu s-a înghesuit la această cursă, deşi ea nu a fost departe de Bucureşti, deşi startul s-a dat la ora 12:00 pentru a uşura logistica amatorilor, deşi traseul a fost atât de bine pus la punct… „Ţuri” şi ai săi nu se lasă, au planuri mari pentru viitor şi ne promit că acest circuit va deveni şi mai dificil la anul. A propos, „curse pentru biciclete şi nu pentru buldozere aveţi?”, a întrebat mucalit un concurent la linia de start.

Eh şi a propos de dificultate, pot spune că m-am lovit din plin de ea, pe „Z”-ul ce brăzda unul dintre pereţii carierei. Aici intră în scenă solarul Radu Bontaş – a propos, Bontaş, în limba ceangăilor, de acolo de unde se trage el, înseamnă nici mai mult nici mai puţin decât „demolator”, care cu al său full suspension de 27.5, mi-a dat o frumoasă lecţie de cum se aborda respectiva secţiune. E drept că el a ctitorit-o, inaugurat-o pe două roţi, dar m-a asigurat că a făcut-o şi pe 29er. „Săracul Marc, a venit până aici şi nici nu apucă să se dea în concurs”, mi-a spus unul dintre riderii de la Explorer Tulcea că se gândea în momentul în care evitam la limită faimosul salt peste ghidon, pe nişte stâncăraie, reuşind, nici eu nu ştiu cum, să „o dau” într-o parte. Am zgâriat o jambă la Fox-ul cel nou dar şi top tube-ul, aşa păţesc mereu când am o bicicletă nouă, îi fac botezul din start, dar se pare că asta e de bun augur. Culmea, iniţial îmi ieşise coborârea, dar apoi au urmat tot soiul de eşecuri spectaculoase, până când s-a lăsat seara.

Până la urmă, a doua zi, intrat în ritmul cursei, în ultima tură, am lăsat instinctul să preia controlul şi am reuşit să dau „Z”-ul, chit că a trebuit să vorbesc singur pentru asta. Asta mă ajută să mă concentrez, chiar dacă recunosc că e ciudat. A propos de cursă, nici nu ştiu ce să spun, pot doar să fac câteva observaţii. Deore XT-ul 2 X 11 cu pinionul cel mai mare de 40 de dinţi este înspăimântător de eficient, iar eu am fost surprinzător de raţional. Poate că după toate păţaniile, mi-am dezvoltat această latură, ceea ce m-a făcut să alerg cu graţie pe meandrele „Z”-ului, pe principiul „fuga e ruşinoasă dar sănătoasă”, considerând că se impune să nu îmi asum riscuri, pentru a-mi putea îndeplini obiectivele pe 2016: Road Grand Tour (sic!), Geiger MTB Challenge şi Prima Evadare. Am preferat să trag cât mai tare pe urcări şi să abordez cu maxim de gaz urcările dar cu maxim de precauţie secţiunile tehnice, ştiind că o greşeală mă va costa mult mai mult decât o secundă sau două câştigată într-o zonă delicată, cu aderenţă precară. De remarcat că în 25 de kilometri în regim de circuit adunai peste 700 de metri diferenţă de nivel! Totuşi, cum conştiinţa mă mustra, în ultimul tur am rămas pe bicicletă, pentru că intrasem bine în flow-ul cursei şi am dovedit „Z” –ul, un lucru mai important decât poziţia în clasament. Oricum, sper să mai am ocazia să revin pentru antrenamente pe acest circuit. Desigur, dacă aş putea aş pendula între Câmpulung Muscel – consider că o perfectă pregătire pentru Geiger MTB Challenge este să urci şi să cobori Iezerul şi Dobrogea, dar, deh, viaţa e complicată şi are multe aspecte. Următoarea etapă a Campionatul Dobrogei este XCO – Zone, Forest Trail Stage, programată pentru 21 mai. La acea dată, conform planului, sunt setat pe etapa de la Mioveni a Road Grand Tour, dar pe 9 iulie, Celik Dere, etapa patru din Campionatul Dobrogei şi o nouă întâlnire cu „exploratorii” cei năzdrăvani mă aşteaptă!

Material editat de Marc Sandu.