Un ambasador, de obicei, este o persoană desemnată să reprezinte o țară. Dar dacă acea țară există doar în inimile câtorva oameni, iar ambasadorul este o cursă de ciclism? O cursă de ciclism care să cuprindă întregul ținut. Care să sădească un sentiment adânc de mândrie în sufletele etnicilor și care să surprindă esența ciclismului: agonie dusă la rangul de fetiș și răsplătită cu nemurirea printre cicliști pentru acela care îi trece primul linia de sosire. Turul Flandrei, cunoscut și ca Vlaanderens mooiste (o traducere aproximativă ar fi Crema Flandrei), exact aceste lucruri le întruchipează.
O istorie de aproape un secol
Începutul Turului Flandrei nu a fost unul legendar sau spectaculos. În 1913, era ceva la ordinea zilei ca ziarele de sport să organizeze evenimente sportive, iar cum în zona Belgiei și a Franței ciclismul era un sport care a prins la public, a fost o alegere firească organizarea unei asemenea curse. Organizatorul cursei se numea Karel Van Wijnendaele și el era co-fondatorul ziarului Sportwereld, un ziar care și acum mai există. Succesul cursei nu a fost unul instant, de-abia după Cel De-al Doilea Război Mondial întrecerea flamandă crescând în importanță, până atunci fiind programată în aceeași zi cu Milano-San Remo, o cursă mult mai râvnită de marii cicliști ai vremii. În prezent, cursa a ajuns la cea de-a 97-a ediție, nefiind organizată în unii ani ai conflagrațiilor mondiale.
Mândria Flandrei
Belgia nu este tocmai tipicul unui stat național, în varianta general acceptată. Cele două provincii care compun această țară, Flandra și Valonia, s-au aflat nu o dată în posturi de rivale. Și cum la începutul secolului trecut Valonia francofonă stătea mai bine din multe puncte de vedere, flamanzii din nord simțeau tot mai apăsător nevoia unei tresăriri de orgoliu. Și ce variantă mai bună decât să îi învingă pe francezi la sportul adulat de aceștia?
Așadar, Turul Flandrei își găsise și motivația națională de a lua ființă și de aici și până la a lua efectiv ființă nu a mai fost decât un pas. Așadar, încă de la început, naționalismul promovat de flamanzi a marcat această întrecere, ceea ce a deranjat unele echipe franceze care nu le-au mai permis sportivilor lor să ia parte la cursă. De fapt, până la Cel De-al Doilea Război Mondial, doar un singur non-flamand câștigase cursa. Însă din 1948 încolo, tot mai multă lume devenea atrasă de dificultățile propuse de Turul Flandrei, așa că vocația internațională a cursei se resimțea tot mai puternic.
Cursa atrăsese la prima sa ediție doar o mână de spectatori, dar deja în anii 30, organizatorii au apelat la forțele locale de ordine pentru a-i stăvili pe oamenii care se înghesuiau să privească întrecerea și al căror număr ajunsese la circa 500.000. În prezent, competiția adună pe marginea traseului mai multe persoane decât numărul celor care participă la slujba oficiată în Flandra de Paștele Catolic.
Un petic de pământ destinat să devină loc sacru
Cei în temă cu geografia știu că Flandra nu este nici o regiune mare, nici una foarte bogată. Vântul care bate necruțător dinspre Marea Nordului i-a călit pe localnici și a făcut din traiul greu un fapt divers. În același timp, Flandra are tot ce îi trebuie ca să întruchipeze legea nescrisă a ciclismului: triumful adevărat este cel obținut după un travaliu inuman. Practic, ceva la care flamanzii se pricep de minune date fiind greutățile cu care sunt obișnuiți.
Traseul cursei măsoară de regulă circa 270 de kilometri, având ca punct de plecare orașul Gent și șerpuind prin provincie, cu o sosire care este adesea într-o localitate diferită de la ediție la ediție. Însă o coordonată constantă a periplului sunt dealurile scurte și violente, muur în flamandă, căptușite cu piatră cubică neschimbată de zeci de ani, precum în Paris-Roubaix. Și în acest caz, drumurile sunt păstrate special pentru competiție, ca nu cumva participanții să aibă o viață mai ușoară decât predecesorii lor.
Dealurile nu sunt lungi, ele având între câteva sute de metri și puțin peste 2 kilometri în cel mai sever caz, însă înclinația lor îi face pe mulți cicliști să coboare de pe biciclete și să le împingă. Paterberg și Koppenberg au inclinația medie de 12,9, respectiv 11,6%, dar adevărata bijuterie este Muur Kapelmuur, sau Geraardsbergen. Acesta este mai mult decât un simplu deal, un banal urcuș infernal. Este simbolul întregii curse. Cei 475 de metri ai săi cuprind o pantă maximă de 20% pe niște pavate care ar fi mai bine descrise drept niște cataroaie, iar în vârful său se alfă o capelă și, aproape ironic, dacă nu cinic, o cruce cu Iisus Hristos răstignit pe aceasta. Dealul este esența cursei, locul de maximă agonie, o glumă proastă a sorții care, după 200 de kilometri de pedalat prin vânt și ploaie, aruncă nemiloasă înaintea cicliștilor un supliciu care triază învingătorii de învinși. Cele mai dramatice episoade acolo s-au consumat și tot acolo s-au scris pagini de istorie, precum și s-a consemnat ridicarea la rangul de eroi a celor ce ulterior au trecut primii linia de sosire a Turului Flandrei.
Victoria în Turul Flandrei = Glorie eternă
Subtitlul de mai sus este ecuația pe care orice participant la Turul Flandrei o știe mult prea bine. Aproape un secol de istorie. În țara care a dat cel mai bun ciclist al tuturor timpurilor. În fața unui public aproape elitist de pretențios. Pe niște drumuri despre care nimeni nu știe mai nimic, dar care sunt îmbibate în atâta istorie. În cursa care a fost ținută și când Belgia a fost sfâșiată de război și pe care nici cel de-al 3-lea Reich nu a putut-o opri. Șansa de a-ți înscrie numele pe o listă de legende. Ocazia de a deveni nemuritor… Și aceste gânduri trec prin mintea celor care încep să pedaleze la auzul focului de start din piața centrală a Gent-ului.
Turul Flandrei este un trofeu suprem pentru cicliștii de top. Flandra respiră ciclism și visul oricărui puști flamand este de a fi victorios acolo. Publicul îi împinge de la spate. Un străin are o misiune mai grea, dar nici localnicii nu sunt scutiți de enorma presiune care se pune pe ei. De la psihic și până la tactic, Turul Flandrei adună tot ce este mai greu din această lume a pedalelor. Atmosfera din jurul cursei care are mai mulți spectatori decât procesiunea pascală din Flandra și supliciile aflate pe drumurile sale sunt ceea ce fac spectacolul total. Da… gloria este acolo, undeva nu departe de malul Mării Nordului, sub drapelele galbene cu leu negru care flutură în bătaia vântului rece de primăvară.
Frumos articol ! Superba cursa !
Felicitari pentru articol, se vede ca e muncit.
Mi-ar placea sa gasesc in continutul sau si detalii specifice legate de Turul Flandrei 2013, eventual cateva fraze despre ultimele 2 editii ale competitiei, si mai multe poze.
Baga dopatii aia pana le sar capacele. La propriu si la figurat.
Mi se pare ca Kapelmuur e scos anul acesta din traseu.