Suspensiile bicicletei, atât furcile, prezente pe majoritatea MTB-urilor, cât şi amortizoarele din spate, vin cu o grămadă de manete şi butoane de reglaj. Uneori numărul acestora poate să creeze confuzie chiar şi celor mai experimentaţi biciclişti, fiind destul de dificilă obţinerea comportamentului dorit de utilizator. Înţelegerea mecanismelor de bază de funcţionare a suspensiei şi a reglajelor acesteia ajută mult atât la reglaje cât şi la alegerea suspensiei potrivite pentru fiecare tip de utilizare.
Un articol despre cum se reglează corect o furcă există deja, în acesta vom încerca să facem să se înţeleagă cum funcţionează fiecare reglaj de pe amortizoarele moderne. Datorită faptului că toate suspensiile de bicicletă vin cu reglajele denumite în limba engleză, o sa folosim în continuare şi această denumire alături de o traducere aproximativă, pentru a nu crea confuzie.
DAMPING (amortizare)
Aceasta controlează viteza cu care furca funcţionează, convertind energia cinetică în căldură prin frecare. Astfel, ciclistul beneficiază de confort, control şi siguranţă mărită la trecerea peste obstacolele de pe traseu. Amortizarea are loc de obicei prin forţarea trecerii uleiului printr-o mică gaură numită orificiu sau port. La unele furci, pentru amortizare este folosit aerul iar la modelele foarte ieftine amortizarea este făcută doar de frecarea dintre partea superioară şi cea inferioară a furcii. Fără amortizare, toată energia impactului cu un obstacol ar comprima arcul foarte repede şi apoi acesta ar reveni la fel de repede în starea iniţială. În general, cu cât arcul este mai tare sau presiunea de aer mai mare, este nevoie de o amortizare mai puternică pentru controlul funcţionării suspensiei.
Foarte multe furci oferă reglaj extern pentru Damping, la altele reglajul fiind intern. Reglajul intern se poate face prin schimbarea vâscozităţii uleiului (un ulei mai vâscos va produce o mişcare mai lentă), prin modificarea dimensiunii orificiului sau prin modificarea pistonului de amortizare. De cele mai multe ori, rotirea reglajului de Damping în sensul acelor de ceasornic creşte nivelul de amortizare. O amortizare mai puternică face ca mişcările furcii să fie mai lente. Reglajele trebuie făcute pentru ca să ofere cea mai bună performanţă pentru greutatea şi stilul de mers al utilizatorului. În cazul în care nu ştiţi de unde să începeţi reglajul, fixaţi-l undeva la mijloc şi faceţi mici modificări până ajungeţi la confortul dorit. Multe butoane de reglaj funcţionează în paşi (click-uri) care pot fi număraţi pentru uşurinţa reglării.
REBOUND DAMPING (amortizarea la revenire)
Acest reglaj controlează viteza cu care o furcă se destinde în poziţia iniţială după ce a lovit un obstacol. Dacă acesta este prea mic (prea rapid) şi furca se destinde prea repede, roata poate să sară de pe sol, dezechilibrând ciclistul sau oferind tracţiune proastă. Dacă este prea mare (prea lent), furca nu apucă să se destindă la timp după ce a amortizat un impact înainte de a prelua impactul următor, amortizarea fiind ineficientă. Nu va apuca să se destindă de tot şi va rămâne tot mai comprimată la fiecare şoc până când e posibil să ajungă la capătul cursei. Reglajul trebuie să fie cât mai rapid astfel încât să nu se piardă controlul. Cu ajutorul unui observator, se poate lovi din mers un obstacol şi trebuie observat dacă furca se comprimă o singură dată, cum este corect.
COMPRESSION DAMPING (amortizarea la compresie)
Acest relgaj controlează viteza cu care furca se comprimă când loveşte un obstacol. Dacă compresia este prea mică (prea rapidă), furca va ajunge la capătul cursei chiar şi pentru obstacole mici. Dacă este prea mare (prea lentă), furca se va simţi prea tare şi nu va ajunge niciodată în apropiere de capătul cursei. Unele furci oferă acest reglaj extern, altele vin gata reglate din fabrică. Cele reglate din fabrică pot fi, de multe ori, reglate intern dacă e necesar. În plus, furcile destinate disciplinelor mai extreme au două reglaje externe de compresie, la viteză mică şi mare.
High-speed Compression Damping (amortizarea compresiei la viteză mare)
Acest reglaj controlează furca la mişcări rapide, cum ar fi impactul cu obstacole mari sau foarte dure. Se foloseşte pentru a reduce şansa de atingere a capătului cursei (bottom-out).
Low-speed Compression Damping (amortizarea compresiei la viteză mică)
Acesta reglează funcţionarea furcii la mişcări cu viteză mică, de exemplu la frânare sau la obstacole mici. Se foloseşte pentru a reduce efectul de scufundare la frânare (brake dive) şi senzaţia de balans, sau pentru a mări sensibilitatea furcii la obstacole mici.
LOCKOUT (blocajul)
Acesta permite blocarea suspensiei pentru a o dezactiva. În general, acesta controlează compression damper-ul (amortizarea compresiei). Uleiul este împiedicat să treacă prin valvele de compresie. De obicei, acest lucru se face printr-un buton rotativ pe furcă sau un levier pe ghidon. Este o funcţie utilă la rularea pe şosea, în special la urcare, când mişcarea amortizorului produce pierderi de energie. Majoritatea sistemelor de blocare moderne au o valvă blow-off (de suprapresiune) care deschide suspensia pentru a evita defectarea sistemului dacă este lovit un obstacol în timp ce furca este blocată. Aceasta va fi lăsată liberă să funcţioneze temporar pentru a absorbi şocul, după care va reveni la starea blocată.
BLOW-OFF/LOCKOUT THRESHOLD (nivelul de blocare/suprapresiune)
Acesta reglează nivelul forţei necesare pentru a fi dezactivat mecanismul de blocare. Unele furci cu blocaj oferă utilizatorului posibilitatea de a regla nivelul de forţă sau mărimea obstacolului necesare pentru a activa valva de suprapresiune. Acest reglaj poate să meargă de la extrem de rigid până la eliminarea aproape totală a blocajului. Unii ciclişti consideră chiar că e practic să lase mereu furca blocată şi să regleze valva de suprapresiune în conformitate cu mărimea minimă de obstacol de la care intervine pentru ei disconfortul. Acest reglaj oferă o platformă rigidă, fără balans, perfectă pentru pedalat agresiv, din picioare, cu preţul de a renunţa la amortizarea obstacolelor mici – fiind folosit mai ales în concursuri.
INERTIA VALVE (supapa de inerţie)
Acesta este un sistem de blocaj controlat de traseu, nu de ciclist. Amortizorul are o piesă metalică ce blochează portul de compresie şi împiedică trecerea uleiului, menţinând furca blocată. Dacă este lovit un obstacol, piesa metalică este dată la o parte, permiţând trecerea uleiului şi absorbţia şocului. Odată şocul absorbit, un arc împinge piesa metalică înapoi pentru a bloca trecerea uleiului în continuare. Prin ajustarea nivelului pragului de impact, se poate controla cât de mare trebuie să fie obstacolul necesar pentru a deplasa piesa şi a lăsa uleiul să curgă. Amortizoarele cu supapă de inerţie se simt rigide, dar în acelaşi timp amortizează obstacolele pentru o rulare fină. O furcă cu supapă de inerţie va fi mai confortabilă decât o furcă blocată cu nivelul de blocaj reglat la minim, râmănănd în continuare fără balans la pedalare.
PEDALING PLATFORM (platformă de pedalare, cam greu de tradus)
Aceasta este o formă de reglare a amortizării la viteză mică întâlnită la unele amortizoare, cu scopul de a limita balansul din acestea la pedalare. Se poate spune că e un mod de funcţionare eficient sau cu stabilitate mare. Acest sistem reduce cantitatea de ulei care trece prin circuitul de compresie, ceea ce face mai grea comprimarea suspensiei şi reduce balansul când se pedalează. Dacă amortizorul loveşte un obstacol, acest sistem este dezactivat iar uleiului i se permite să curgă normal, şocul fiind absorbit. Apoi sistemul revine la starea stabilă. Este nevoie de un obstacol destul de mare pentru a dezactiva sistemul, deci amortizarea la obstacole mici este afectată. Fiecare ciclist va simţi efectul în felul său. Trebuie încercat pedalatul cu sistemul dezactivat şi apoi cu el activat cu diferite niveluri de reglaj pentru a afla care e poziţia preferată. Unii nu folosesc deloc aceasta facilitate, alţii nu o opresc niciodată, cei mai mulţi o ţin pornită la urcare şi o opresc la coborâre. Activarea se face în diferite moduri: rotirea unui buton sau levier sau prin ajustarea presiunii de aer.
TRAVEL AND STROKE (cursa)
Travel se referă la distanţa maximă pe care roţile se pot mişca la compresia amortizorului. Cu cât cursa e mai mare, cu atât pot fi amortizate obstacole mai mare. Cursa roţii, care este cea dată în specificaţiile bicicletei, trebuie privită ca distanţa pe care roţile se pot ridica dacă am fixa cadrul. Nu are importanţă cât se comprimă şocul pentru această distanţă, la şocul din spate această cursă diferă. Cursa şocului, diferită de cea a roţii, se numeşte stroke.
La furcile telescopice, furca se mişcă aceiaşi distanţă ca şi roata din faţă. În acest caz, cursa amortizorului este aceiaşi cu cea a roţii. Din acest motiv, furcile au specificată cursa completă pe care o face şi roata. Amortizoarele din spate sau cele din furcile multi-link au cursa de obicei mai mică decât cea a roţii, de exemplu un amortizor de 63 mm poate produce o cursă de 150 mm a roţii. Braţele sistemului de suspensie multiplică cursa permiţând roţii să obţină cursa dorită folosind o cursă limitată a amortizorului. Amortizoarele spate au specificată cursa proprie şi lungimea acestora. La înlocuirea unui amortizor, este important ca să se păstreze ambele dimensiuni neschimbate. Altfel, amortizorul poate să nu se potrivească sau să nu se obţină cursa completă dorită a roţii, sau chiar să se obţină o cursă prea mare şi să se distrugă cadrul.
SAG (cursa neutră)
Acesta este nivelul cu care este comprimat amortizorul când ciclistul stă pe bicicletă, măsurat de obicei în lungime sau în procent din cursa completă. Reglarea unei curse neutre la un amortizor permite roţilor să aibă şi o cursă negativă, în jos, pentru a menţine contactul cu solul şi la obstacole negative. Acest lucru măreşte controlul bicicletei. În plus, dacă se permite suspensiei să coboare în obstacol în loc să coboare toată bicicleta, obstacolul absoarbe mai puţin din momentul de inerţie şi bicicleta va păstra o viteză mai mare.
Acest parametru este controlat prin compresia arcului sau presiunea de aer. Pentru o bicicletă şi un ciclist anume, un arc mai tare va produce un sag mai mic iar unul mai moale un sag mai mare. Mărirea sag-ului duce la un rulaj mai confortabil şi la un răspuns mai bun la obstacole mici. Scăderea acestuia face bicicleta mai rigidă şi îmbunătăţeşte acceleraţia. O valoare prea mare va face ca amortizorul să ajungă prea uşor la capătul cursei. Bicicletele de XC au de obicei un reglaj la 15-20%, cele de trail la 20-30% iar cele de downhill cam 25-35%.
SPRINGS (arcurile)
Acestea au rolul de a face amortizorul să îşi revină la poziţia iniţială după ce a absorbit un şoc şi s-a comprimat. Arcul poate fi o bucată de material (metal, cauciuc, spumă) sau aer comprimat. Aerul comprimat se foloseşte în general la XC şi trail, arcurile metalice fiind folosite de obicei la freeride şi downhill. Amortizoarele pe aer au o greutate redusă şi se pot ajusta uşor şi cu precizie infinită, în timp ce arcurile metalice oferă rezistenţă maximă şi un răspuns mai bun.
Spring Rate (tensionarea arcului)
Este forţa necesară pentru a comprima arcul pe o anumită lungime. În sistem metric se măsoară în N/m. La un arc liniar, cum sunt cele metalice, tensionarea este constantă pe toată cursa amortizorului, astfel că e nevoie de aceiaşi forţă pentru a comprima arcul pe ultimii mm ca şi pe primii. La sistemele cu compresie progresivă, cum sunt cele pe aer, tensionarea creşte cu cursa astfel că este nevoie de tot mai multă forţă pentru a comprima amortizorul pe aceiaşi distanţă cu cât acesta este mai comprimat deja. Cu cât tensionarea este mai mare, cu atât arcul este mai rigid. Valoarea acesteia se alege în funcţie de greutatea ciclistului pentru a-i oferi acestuia sag-ul potrivit. La sistemele cu aer, tensionarea se reglează prin modificarea presiunii. La arcurile metalice trebuie schimbat arcul cu totul, acestea fiind disponibile în mai multe variante de la producător.
Air springs (amortizoarele pe aer)
Acestea funcţionează ca un piston care comprimă aerul în interiorul unei camere. Tăria suspensiei se reglează prin presiunea aerului, cu ajutorul unei pompe. În mod natural, aceste amortizoare au o compresie progresivă (cu cât amortizorul e mai comprimat, cu atât se comprimă mai greu în continuare), dar producătorii au făcut multe pentru a reduce acest efect şi a oferi o compresie cât mai liniară. Volumul camerei de aer face amortizorul să se comporte mai progresiv sau mai constant. Cu cât camera e mai mare compresia e mai liniară, dar o cameră cu volum mai mic va proteja mai bine şocul să nu ajungă în capătul cursei. Volumul de aer din cameră se poate modifica prin schimbarea cantităţii de ulei din cameră sau prin modificare acesteia intern dacă este posibil.
Coil springs (arcurile metalice)
Acestea sunt practic arcuri metalice spiralate. Sunt fabricate din oţel sau titan. Acestea funcţionează foarte liniar. Rigiditatea acestora e dată de lungime şi de diametrul spirelor. Arcurile mai groase şi mai scurte sunt mai rigide. Ele trebuie selectate pentru rigiditatea dorită, fiind oferite cu diferite tensionări şi lungimi.
Spring preload (pretensionarea arcului)
Aceasta este distanţa pe care arcul e comprimat dacă amortizorul nu e sub tensiune. Altfel spus, este forţa iniţială aplicată arcului. Se foloseşte în general la arcurile metalice. Pretensionarea permite reglarea sag-ului, cu cât pretensionarea e mai mare scade sag-ul. De asemenea, creşterea pretensionării creşte şi forţa necesară începerii comprimării amortizorului, scăzând senzitivitatea la şocuri mici. De aceea nu se recomandă valori mari de pretensionare. Dacă nu se poate obţine sag-ul dorit cu pretensionare minimă, arcul este prea rigid şi trebuie schimbat. De asemenea, o pretensionare prea mare poate face ca spirele arcului să se atingă între ele, existând riscul de defectare a amortizorului. La amortizoarele cu aer cu camere separate de presiune pozitivă şi negativă, pretensionarea se poate regla prin reducerea presiunii negative în comparaţie cu cea pozitivă. Cu cât diferenţa e mai mare, cu atât pretensionarea e mai mare.
Negative spring (compresia negativă)
Aceasta constă dintr-un mic arc care încearcă să comprime amortizorul. Sistemul se găseşte mai des în amortizoarele cu aer, dar şi în unele cu arc metalic. Garniturile dintr-un amortizor, în special din cele cu aer, au o forţă de frecare destul de mare care trebuie depăşită pentru a începe funcţionarea şi care face amortizarea obstacolelor mici dificilă. Arcul negativ împinge împotriva celui pozitiv şi ajută declanşarea amortizării. Amortizoarele fără arc negativ sunt de obicei destul de dure şi au nevoie de obstacole destul de mari ca să funcţioneze. Unii producători folosesc ca arc negativ o cameră separată de aer, alţii un arc metalic.
Presiunea negativă nu trebuie niciodată să fie mai mare decât cea pozitivă, pentru că o va întrece şi va comprima şocul pentru egalizare, scăzându-i cursa şi împiedicându-l să se extindă pe toată lungimea. Reglarea presiunii negative egală cu cea pozitivă va permite amortizorului să înceapă să absoarbă şocurile mici şi să crească confortul. Cu cât presiunea negativă scade în comparaţie cu cea pozitivă, amortizorul se va declanşa mai greu şi confortul va fi scăzut.
Pentru a regla un amortizor cu cameră de aer negativă, aceasta trebuie golită, apoi se reglează presiunea pozitivă pentru a obţine sag-ul dorit. Doar după aceea se reglează presiunea negativă egală cu cea pozitivă. Dacă amortizorul pare prea moale sau are prea mare balans, se poate reduce presiunea negativă cu câte 10 psi până se obţine efectul dorit. Dacă se reglează întâi presiunea negativă, amortizorul nu va atinge cursa completă.
Resurse:
www.cyclingmonkey.com, BikeMagazin (printed)
