De Wouter Cleppe, traducere Traian Goga
Cum am fost bolnav în ultimele șapte săptămâni, am fost cât pe ce să-mi anulez expediția la Adria 4 Island. Din fericire, am avut ideea minunată de a o coopta pe Veronika în echipă, duetul nostru devenind astfel un echipaj mixt, unde urma să ne ajutăm după cum avea să o impună situația. Deci, cu toate îngrijorările privind cursa, mi-am dat seama că oricum experiența unei astfel de curse e deosebită, așa că mă voi alege cu amintiri frumoase de acolo, indiferent de rezultat. Emoțiile nu au lipsit nici privind organizarea în sine, căci oricât de experimentat ar fi organizatorul, mereu se ivește ceva, dar dacă te apuci de mountain bike înseamnă automat că îți place aventura.
Și, de ce să nu recunosc, reticențele mele s-au domolit pe măsură ce ne apropiam de locul de start din insula Krk, un paradis în toată puterea cuvântului, al cărui cer senin și apă de aceeași culoare nu te poate duce cu gândul decât la serenitate. După o scurtă tură pe traseul primei etape, am constat că și ruta este în același ton cu peisajul.
Etapa 1: Baska-Baska, 69.5km, Insula Krk
După o noapte la Hotelul Corinthia petrecută în compania bicicletelor (mulțumim personalului!), eram gata de atac. La ora 10 fix se dă startul și, după un kilometru de asfalt, intrăm pe teren accidentat. Fiind acum în echipă mixtă, am hotărât să deschid eu calea și să fac pe șerpașul, cărând băuturile, sculele și ce bagaje mai aveam cu noi. Așa că m-am instalat în spatele Veronikăi care rula în ritmul ei și viteza mi-a permis să mă întrețin cu prietenii rideri din Serbia, Croația și pe cine mai cunoșteam. Mergem bine, urcăm cu avânt, dar în vârf peisajul se schimbă aproape complet, vegetația fiind înlocuită de un platou golaș, plin cu pietre. O luăm mai ușor pentru că altfel riscăm să facem pană, dar pentru acest lucru trebuie să renunțăm la poziția de lideri. Vine și punctul de alimentare, o las pe Veronika să continue, în timp ce eu mă opresc după apă și ce mai avem nevoie.
Ne așteaptă acum 6 kilometri de coborâre tehnică, unde mâinile și picioarele vor suferi din plin. Scăpăm întregi și intrăm pe cărări rapide acum. Deja rulăm de peste două ore, așa că intru la trenă ca să o scutesc pe Veronika de vântul tot mai puternic. Înaintăm și prindem din urmă o echipă, astfel că mergem în patru, lucru care ne convine tuturora. Lucrurile iau o turnură ciudată in curând, când trebuie să deschidem o poartă ca să ne continuăm drumul. Proprietarul nu a fost prea dornic să coopereze, dar parlamentările care au durat câteva minute au permis să se adune tot mai mulți concurenți la locul cu pricina, așa că fermierul s-a văzut nevoit să ne lase să trecem. Opt minute pierdute nu sunt mare lucru, mai ales când începi să rulezi pe malul mării. Ce răsplată!
Vine și ultima urcare a zilei, unde deja trebuie să o împing pe Veronika. Cumva, ajungem în vârf, funcționând pe modul „tractare” și începe coborârea spre final, unde ne-am răsplătit singuri cu o bere pentru locul al 5-lea obținut.
Etapa a 2-a: Lopar-Lopar, 61km, Insula Rab
Altă zi, altă insulă. Călătoria pe apă până la noul loc de cursă a fost un prilej să ne deconectăm, așa că am intrat ceva mai relaxați în acțiune. Sărim de pe ferryboat, ne echipăm și la 10.15 îi dăm drumul, elanul nostru fiind tăiat de puținele porțiuni de push-bike ale unui, de altfel, delicios singletrack. Veronika e în formă mai bună ca ieri, înaintăm bine de tot, trecem peste drumuri de pământ, bolovani, pe lângă case pitorești și mici centre istorice ale orășelelor și cătunelor de acolo, ba chiar ne oprim pentru un moment să admirăm splendoare din fața ochilor noștri. Ne lepădăm la scurt timp de romantism căci, ajunși la punctul secund de alimentare vedem în față, nu prea departe, cele două echipe mixte pe care trebuie să le depășim. Cum zic marinarii, scoatem „tot echipajul pe punte” și pornim pe urmele lor. Realizăm că am fost turiști până în acel punct, mergem la viteză mare, deși ar trebui să ne păstrăm forțele, și, în ultimul kilometru depășim celelalte două formații. Misiune îndeplinită, primul prim loc cucerit!
Etapa a 3-a: Merag-Osor, 64 km, Insula Cres
Urmează cea mai dificilă zi, mai ales din punct de vedere logistic, căci plăcuta călătorie pe mare din ziua precedentă s-a transformat într-un voiaj pe ape agitate, care le-a provocat greață multor participanți.
În fine, se mai întâmplă și astfel de lucruri, totul vine la pachet cu aventura unei curse, așa că fără mare tam-tam, debarcăm, ne echipăm, ne încălzim și pornim în cursă. Doar 20 de metri mai târziu, apare prima dificultate a zilei, un perete de toată frumusețea. Veronika nu se simte bine azi, așa că încep cu împinsul încă de pe atunci. Facem ce facem că ajungem pe locul al 4-lea și, mai important, mergem bine, fără a greși traseul. Mi-aș fi dorit să casc ochii prin jur, dar nu prea am cum, așa că revin la rolul de coechipier devotat al Veronikăi. Echipa din fața noastră e lovită de ghinion, sparge, noi trecem de aceasta și ne oprim la primul punct de alimentare, căci urma cea mai dificilă urcare a zilei. Din nou, trec la împins, ceea ce ne costă ceva timp, dar echipa pe care tocmai o depășisem a revenit și, probabil din prea multă încredere, coboară tare și unul din cicliști se alege cu un lemn în roata de spate. Urmările sunt evidente, ne recâștigăm poziția în ciuda precauției cu care rulăm. Până la final am rulat mai bine ca în restul zilei, așa că mai colectăm un podium.
Etapa a 4-a: Insula Losinj, 43km
A patra etapă era și cea mai scurtă, dar vremea rea a dus la scurtarea traseului la 43 de kilometri, noi eram la 15 minute de locul al doilea și la 15 minute în fața celor de pe locul 4, deci perechea Wouter-Veronika se pregătea de o zi plăcută în ploaie. Restul nu erau de acord cu noi, foarte mulți pregătindu-se să dea totul în ultima zi, dar la fel de mulți luând cursa pentru ce este – o întrecere amicală în caz că simți că nu își are rost spiritul competitiv. Ultima „zi lucrătoare” debutează la ora 10 și traseul e diferit față de zonele aride de până acum, aducând cumva a junglă. Ploaia mocănească se transformă, curând, în torențială și devine o problemă, mai ales că temperaturile coboară și acestea. Așadar, începem să mergem tare ca să rămânem încălziți și, chiar dacă Veronika era cât pe ce să fie aproape doborâtă, ajungem cu bine la sosire, încheind aventura de patru zile pe locul al 3-lea!
