Acum citesti
Gentlemen’s Race 2014: Tripticul unui cvartet prin colțul Transilvaniei

În față se vede o stână părăsită, în stânga și dreapta dealuri de un verde crud, din sus cade o burniță rece, iar sub noi un noroi de un maro perfect. Ce dracu’ o fi fost în capul nostru? Întrebarea acesta are mai multe trimiteri. Nu ne-am lămurit de ce nu am făcut dreapta mai devreme. Nu știm de ce am continuat când am văzut clar că nu ajungem nici în ruptul capului la Întorsura Buzăului. Și, mai ales, se vede că avem o noțiune foarte distorsionată și sadică privind o duminică relaxantă. Petru îi trage vreo două de dumnezei, cât să compenseze pentru kilometri făcuți în plus, noroiul înghițit gratuit și energia consumată pe nimic, ne întoarcem și mergem să nimerim drumul cel bun. Am promis că terminăm cursa și niște gentlemen-i se țin de promisiuni!

gentlemans_race_2014_2

Gentleman’s Race este cursa al cărei traseu am reușit să îl lungim cu vreo 15 kilometri ca urmare a unei erori de navigare. Normal că cei 144 de kilometri erau prea puțini pentru echipa Societății Brașovene pentru Ciclism din care făceam parte, așa că am zis să dăm o nuanță sovietică efortului și să mai punem de la noi. Mă rog, cursa aceasta nu e chiar o cursă, dar e de fapt o cursă. Nu e o cursă în sine pentru că mare parte din cei prezenți știau că cicliști davvero concurau, în aceeași zi cu noi, undeva prin Italia, parcă pe la Trieste, sau alții câștigau ceva de-i zicea parcă Turul Estoniei. Nu e o cursă pentru că echipele de câte 4 erau de fapt grupuri de câte 4 prieteni sau, în cel mai puțin fericit caz, camarazi de arme pentru o zi. Ca să termin cu negațiile, e un fel de întrecere amicală, pentru care Ovidiu Cosma, Albert Rusz și prietenii lor și-au pus casa la bătaie, au adus pizza și prăjituri d-ale casei și au fost atât de amabili cât să ne și servească cu probabil cea mai bună cafea pe care am băut-o recent. Au făcut asta fără să ceară vreo taxă de înscriere, ci să lase la latitudinea fiecărui participant dacă efortul lor a meritat vreun șfanț. Totuși, Gentlemen’s Race a fost o cursă pentru că a avut spiritul unei curse: un singur traseu, o singură categorie, un singur învingător. Te-au ținut picioarele, bine, nu te-au ținut, mai bagă o fisă. Mai simplu de atât nu se poate. May the best men win!

Ca să pot contextualiza mai bine cum s-a ajuns la situația de la primul paragraf, trebuie să, cum ar zice un clasic în viață, încep cu începutul. Stingher și rămas fără de echipă (of, Costine, dacă te hotărai și tu mai repede…) m-am înscris pe lista de adopții a echipelor știrbe de un membru. Societatea Brașoveană pentru Ciclism s-a numit noua mea casă, găsită aproape instant și unde cred că am fost acceptat aproape exclusiv pe baza simpatiei pentru Astana. Așadar, am devenit coleg cu Petru, Dragoș și George, chiar dacă aveam să ne vedem, ca la un blind date, prima dată direct la locul faptei.

gentlemans_race_2014

Ajunsul la Podul Olt, unde era sediul Gentlemen’s Race, a fost alt subiect ce necesita atenția mea, căci în lipsa unui automobil proprietate personală, trenul mă avea la degetul său mic. Așa că am apelat și la lista de adopții a celor care mai au un loc liber în mașină și, ajutat de Ovidiu Cosma, mi-am găsit și rezolvarea dilemei. De fapt, am găsit mult mai mult de atât. S-a dovedit că Marius, Radu, Silviu și cu mine avem relativ aceeași frecvență privind viziunea asupra lumii, drept care am deplâns la unison aspecte crude ale vieții de ciclist, precum penuria de cicliste de la concursuri, sau am jubilat cu ochii umezi și glasurile termurânde la măruntele și diferitele bucurii ale acestei ocupații cu noimă discutabilă la prima vedere.

Bun. Ajungem la locul faptei. Podul Olt, undeva lângă Hărman, sigur în județul Brașov. De la București la Podul nu am văzut un centimetru pătrat de cer senin, dar astea-s detalii. La sediul Gentlemen’s Race, norii negrii păreau că așteaptă în liniște și pace să pornim pe traseu ca să ne „sfințească” pe drum, când nu ne mai puteam întoarce. Dar cicliștii nu sunt meteo-sensibili, așa că ne dăm jos din mașină și echiparea. Eu îmi caut echipa. Petru mă remarcă instant, fac cunoștință cu Dragoș și cu George, dar și cu Andreea și Georgiana, două prezențe încântătoare ce vor juca un rol vital în bunul mers mersul lucrurilor. Echipa SBC e gata de grandiosul start, iar cu rezervele de Coke în mașina tehnică, chiar nu mă temeam de nimic. En garde!

Continuare articolului poate fi citită aici

Vezi Comentariu (1)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

two − one =