Linistea dintre Italia si Elvetia a trezit, in cutia cu amintiri, un episod avut intre frontiera greco-turca. De la Thessaloniki incep sa apara bazele militare si o multime de omuleti imbracati in verde. Turcia, pe de alta parte, raspunde pe malul vecin cu orase militarizate si parca cu mai multa sete de putere. Imi amintesc, si acum. mutrele soldatilor turci si sentimentul de teroare care domina prin intreaga vama. Copilul din mine, un pacifist care ocoleste toti melcii si limacsii intalniti pe drum, o intrebat pe copilul turc ce marca de puscoi poarta sub brat. As vrea sa mai scriu despre acele vremuri, dar sa trecem dealul si sa ajungem pe alte vale.
In primul punct de control, cel italian, erau doi carabieneri care imi faceau semn sa tin dreapta si sa ma opresc din mers pe contrasens. Imi cer scuze in italiana si trec spre vama elvetiana cu o teama mare in carca, nu o sa ma lase sa le trec pragul cu buletinul. Politaiul elvetian era preocupat sa direjeze dopul format la intrare in vama si sa caute traficanti de cocaina si alte marfuri ce seamana cu faina de malai. Bagajele descusute, hainele ponosite si salutul amical au trecut prin cea mai frumoasa forma de ignoranta.
Devin confunz, din primul satul, din cauza unui tunel si a unui drum laturalnic. Alerg dupa primul cetatean vazut la ora aia pe strada. Imi explica, intr-o italiano-engleza, ca tunelul e o constructie noua si scoate tot traficul din sat si imi recomanda sa merg pe calea veche. Plus ca era ilegal cu martoaga prin tunel.
Elvetia m-a uimit din prima clipa cu strazile asfaltate, gurile de canal la linie, ferme minuscule de vaci care mirosea usor a balega si oameni care salutau martoaga cu politete. Si peste toate astea, de parca n-ar fi destul, era liniste ca in prima zi de Pasti.
Pasarile isi aud glasul si nu sunt acoperite de drujbele si injuraturile drujbistilor. Iar adapatorile cu apa rece sunt un soi de bun venit pentru un calator obisnuit cu cismeaua turceasca.
Continuarea materialului poate fi citită pe blog-ul lui Victor Perdevară
