Astăzi, Mihai Georgescu ne povestește pe unde și mai ales cum a pedalat în 2014, în cadrul concursului nostru. Să-i dăm cuvântul:
Salutare! Eu sunt Mihai Georgescu si m-am decis s ava prezint aventurile mele pe bicicleta din anul calendaristic 2014.
Desi a fost un an in care a trebuit sa muncesc din greu la scoala (am avut de dat Bacalaureatul si admiterea la facultate), nu am lasat bicicleta deoparte. Am fost prezent la cateva concursuri, dar si la ture deosebite alaturi de colegii mei. Cea mai mare realizare a mea este aceea ca am reusit, alaturi de cativa prieteni, sa ne facem o echipa de ciclism (NoLimit Cycling Team). Desi se rezuma doar la a fi imbracati la fel in timpul unui concurs, sunt mandru de ceea ce facem impreuna!
Pentru inceput, sa vi-l prezint pe Albu, calul meu de bataie atat la concursuri cat si prin oras:
Sezonul a inceput foarte devreme cu o tura de “dezmortire” in data de 10 ianuarie:
Au urmat o serie de antrenamente in vederea participarii la ZiuaB, primul concurs din acest an. Desi se anunta mult noroi, am decis sa ma duc, bazandu-ma pe vechea zicala “Nu o fi dracu chiar asa de negru”. Desi a fost o cursa grea, in care mai mult am impins bicicleta, am reusit sa termin traseul scurt in aproape 3 ore, reusit si un loc 3 la categoria de varsta. A fost de asemenea prima mea experienta cu pedale automate, motiv pentru care am gustat din noroi de cel putin 10 ori. Per total a fost o cursa amuzanta, insa nu cred ca voi mai participa la curse prin asemenea noroaie. Pe deasupra, am descoperit faptul ca dracu nu e negru, ci foarte maroniu (la fel ca noroiul 🙂 ).
Urmatoare tura la care am iesit, a fost pe 1 Mai, ocazie cu care mi-am batut recordul la distanta maxima parcursa intr-o singura zi: aproape 130km in jurul Bucurestiului. A fost o iesire cu prietenii mei in care am sarbatorit Ziua Muncii prin sport (care e tot un fel de munca, doar ca mult mai placuta).
A urmat concursul cu cei mai multi participant din Romania: Prima Evadare. Am reusit sa “evadez” in 2 ore si jumatate, reusind sa ma clasez in primii 200 de finish-eri. A fost o experienta foarte placuta (dupa participarea din 2013, cand am avut 4 pene de cauciuc).
(Si de aceasta experienta am reusit sa ma bucur alaturi de echipa mea 😀 )
Dupa acest concurs, a urmat o pauza in activitatea mea de biciclist, deoarece am avut de sustinut examenele de Bacalaureat, respectiv admitere. Dupa ce am trecut cu brio de aceste hopuri din viata mea de elev/viitor student, am revenit in forta cu o tura de 3 zile prin muntii Bucegi, Baiului si Poiana Brasov.
Planul nostru era sa stam la o pensiune in Sinaia, iar de aici sa cucerim cate un varf in fiecare zi. Totul a fost pus la punct, insa eu eram putin speriat din cauza lungimii traseelor si diferentei mari de nivel pe care aveam sa o acumulam pe parcursul celor 3 zile.
In prima zi a expeditiei noastre am plecat din Sinaia pentru a ajunge pe Vf. Omu. Ascensiunea a fost grea, mai ales din cauza lipsei de antrenament. Insa cu multa vointa am reusit sa ajung in varf alaturi de colegii mei.
A doua zi, trebuia sa ajungem pe Vf. Postavaru, situat deasupra statiunii Pioana Brasov. Am plecat din Sinaia, am mers pe DN1 inspre Rasnov, iar de acolo am intrat pe traseul de concurs de la Brasov XCM. Catararea pe Drumul Rosu a fost foarte grea, deoarece am prins o zi foarte calduroasa iar soarele ne-a batut foarte tare in cap. Cu greu am reusit sa ajungem pana sus, mai ales eu, deoarece imi terminasem bidonul de apa inspre mijlocul catararii. Insa satisfactia a fost imensa atunci cand am ajuns in varf, iar privelistea… exceptionala!
A treia zi am pornit tot din Sinaia, pentru a cuceri si Vf. Baiul Mare din masivul Baiului. Am trecut prin Poiana Tapului si apoi am inceput sa urcam pe un forestier destul de bun. Am intalnit pe traseu si o portiune in care panta se apropia de 30%, loc unde m-am ambitionat sa raman in sa. Am reusit, insa cu foarte mare efort. Apoi panta s-a mai indulcit (a se citi ~12-15%), si am reusit sa parcurgem tot drumul pana aproape de varf in saua bicicletei. Cu un ultim push-bike de vreo 300m am ajuns in varf, unde am fost intampinati de o priveliste de vis.
Dupa ce am cucerit si acest varf, ne-am intors in Sinaia, unde mi-a fost foarte greu sa stau in picioare 🙂
A urmat apoi un “team-building” la sfarsitul lunii august, in zona Covasna. Au fost doua zile pline de distractie in care am reusit sa facem aproximativ 120, respectiv 70 de kilometri pe carari de munte, pe dealuri si printre copacii care incepeau sa “rugineasca”.
(La linia de Finish 🙂 )
Iata si cateva peisaje din tura noastra:
Dupa acest minunat weekend, a urmat iar o pauza in antrenamenele mele din cauza unei accidentari pe care am suferit-o in timp ce eram pe un traseu in zona Muntilor Apuseni. Iata si cateva poze de dinaintea accidentului meu (care s-a soldat cu multe julituri si o roata distrusa):
Dupa ce ne-am refacut (si eu si bicicleta) am intrat din nou in febra “biciclitului”. Am participat la 4 Pedale alaturi de o prietena, desi nu mai iesisem cu bicicleta de o luna. Avand in vedere ca nici eu si nici ea nu ne antrenaseram in ultima vreme am decis sa ne numim echipa “Neantrenatii”. Si nu mare ne-a fost mirarea cand la finalul concursului am iesit pe locul 1 la categoria noastra. Pentru mine a fost un concurs foarte interesant, doearece timp de 17km am fost intr-un sprint constant. Cum concursurile de plat nu sunt specialitatea mea, pot trage concluzia ca pauza nu m-a afectat foarte tare (sau ceilalti concurenti nu au mers foarte bine).
Ultimul concurs din sezonul 2014, Cursa Dunarii Calarasene, a venit pe neasteptate. Am aflat de el cu 5 zile inainte, si am reusit sa prind ultimul loc la inscriere (cred). A fost o cursa destul de grea, cu mult noroi, vant care batea din toate directiile si un sprint de final care m-a secat de toate puterile. Insa experienta de a pedala pe malul Dunarii a fost nemaipomenita. Am reusit sa termin pe locul 2 la general si sa fiu primul in categoria celor sub 35 de ani :).
(felicitari lui Florin Leonte,el fiind singurul care m-a invins 😀 )
(alaturi de toti premiantii)
Dupa acest concurs, sezonul meu s-a cam incheiat, iesind doar ocazional la plimbari prin Bucuresti sau prin imprejurimi. A fost un an foarte interesant, plin de reusite si de momente frumoase alaturi de prietenii mei.
Pentru sezonul viitor, Albu va primi o seama de upgrade-uri menite sa ii mai scada din greutate (momentan are 13,5kg).
“Cariera” mea de biciclist va continua, sperand sa ajung la mai multe concursuri anul viitor, insa nu voi neglija turele de agrement cu prietenii mei. De asemenea am in plan sa ajung cu bicicleta pe cele mai inalte sosele din Romania: Transfagarasanul , respectiv Transalpina. Tin sa ii multumesc bicicletei mele pentru nu m-a lasat in drum, indiferent cat de mult as fi “abuzat-o” :).
