Acum citesti
Reglajele furcii și al amortizorului, pe înțelesul tuturor

Daca pana acum am vorbit de lucruri mai putin tangibile pentru cei mai multi dintre voi, de data aceasta vom vorbi despre cea mai importanta operatiune pe care trebuie sa o faceti dupa ce ati achizitionat o bicicleta sau un amortizor nou si se poate face cu mainile voastre: reglajele suspensiilor.

Foto: Cezar Băjenaru

Suntem convinsi de faptul ca cei mai multi dintre voi v-ati ales cu furci sau amortizoare, intentionat sau nu, care de la departare pare ca au prea multe butoane, care pur si simplu va deruteaza complet. Iar prima voastra intrebare in acest caz ar fi, la ce folos toate acestea?

Din articolele anteriorare ati inteles ca arcul unui amortizor inmagazineaza energie, fie ca este un piston cu aer comprimat fie ca este un arc elicoidal si ca amortizoarele se pot comporta ca niste pogo-stick-uri daca revenirea acestora nu este una controlata. Controlata prin ce? Ei bine este cel mai bine controlata printr-un cartus plin cu ulei care este plimbat prin cateva circuite pe care voi, din exterior, le inchideti, le deschideti sau undeva intre acestea. Atentie mare aici pentru ca vom vorbi despre viteze in acest articol, iar aici nu ne referim la viteza pe care o are biciclistul atunci cand se deplaseaza! Ne referim la viteza de comprimare a amortizorului propriu zis, viteza pistonului principal care culiseaza in cartusul de ulei (damper).

Primul cel mai important si cel mai des intalnit este reglajul pentru viteza de revenire a furcii numit si “Rebound” adica butonul rosu de de pe furcile si amortizoarele voastre (cu exceptia Manitou care au inversat culorile din motive necunoscute). Acest buton rosu il regasim pe majoritatea furcilor existente, in partea dreapta jos a jambei furcii (mai rar in partea de sus) sau in cazul amortizoarelor, aproape de unul din capete.

Ce este rebound-ul, ce face acest reglaj si de ce avem nevoie de el?

Rebound-ul controleaza viteza de destindere a furcii dupa ce aceasta s-a comprimat in stransa relatie cu taria arcului. De aici intelegem ca rebound-ul este forta care actioneaza in sens contrar energiei eliberate de arc in timpul functionarii. Viteza de destindere (revenire, rebound) a armortizorului poate fi incetinita cu ajutorul acestui reglaj printr-o simpla rotire a acestuia intr-o anumita plaja de reglaj considerata utila pentru utilizator. Ce obtinem prin acesta? Stabilitate. Roata copiaza terenul intr-o maniera mult mai putin violenta pentru biciclist.

De cele mai multe ori aceste reglaje fie sunt neglijate complet, fie sunt gresit intelese de catre utilizator, rezultand ca amortizoarele sa nu fie folosite la capacitatea lor maxima sau mai precis, sa nu fie in conformitate cu terenul pe care ele sunt folosite.

Cum stim care este cea mai buna setare pentru o furca sau un amortizor?

 Este destul de greu de raspuns la aceasta intrebare deoarece fiecare are stilul sau aparte de dat. Exista insa o cale de mijloc pentru a ajunge la un punct de plecare care poate fi folosit ca reper in cazul in care abia va confruntati cu aceasta dilema sau vreti sa obtineti mai mult. Cea mai simpla cale este sa setati rebound-ul la mijlocul plajei sale de reglaj. Daca aveti o furca mid-end sau high-end este foarte probabil ca reglajul sa aibe click-uri care pot fi numarate pentru a gasi mijlocul acestei plaje. Aveti 20 de click-uri valabile? Atunci rotiti reglajul catre “minus” adica atunci cand amortizorul revine cel mai rapid si pe urma incepeti sa numarati cele 10 click-uri in sens invers. Atunci cand veti fi ajuns la mijloc, unde este stabilitatea, setarea ar putea fi una optima.

Atentie aici deoarece acest reglaj depinde de presiunea sau taria arcului pe care o are amortizorul. De exemplu, daca pentru 90 psi intr-o furca producatorul recomanda sa aveti 11 click-uri la reglajul de rebound (fiti siguri ca numarati de la zero, adica pe deschis) pentru 120 psi ar putea recomanda 16 click-uri. Aproape toti producatorii de furci au in manualele lor o lista cu setari recomandate in functie de taria arcului amortizorului. Folositi-le, cu siguranta nu sunt degeaba. Plaja de reglaj este undeva intre 3-5 click-uri. Niciodata nu va veti intinde mai mult indifierent de traseul pe care va aflati. Ce inseamna asta? Dupa ce ai gasit reglajul de mijloc, sa spunem la click-ul numar 10 din 20, adica la mijloc, mai poti lucra cu 3 până la 5 click-uri în plus sau în minus, pentru a adapta furca unui teren diferit.

Foto: Cezar Băjenaru.

Observam ca RockShox a notat un aspect important deasupra acestui reglaj – Rapid Recovery. Noile modele au un mecanism interior care limiteaza reglajul la o viteza destul de rapida in comparatie cu alti producatori. Chiar daca il dai la maxim (adica o viteza mica de revenire), furca tot va reveni indeajuns de rapid incat sa se pregateasca pentru urmatorul obstacol.

Compresia – Reglajele de High Speed si Low Speed Compression

Trecand mai departe, ajungem la ceva putin mai complicat si deseori cel mai greu de inteles aspect pentru utilizatori. Reglajele de compresie.

Ce este compresia, ce fac aceste reglaje si de ce avem nevoie de ele?

Reglajele de compresie sunte acele reglaje care se afla de cele mai multe ori in partea de sus a furcii tot pe partea dreapta, deoarece apartin aceluiasi cartus de ulei care gazduieste si reglajul de rebound. Rolul lor este de a micsora viteza cu care amortizorul se comprima. De cele mai multe ori reglajul de High Speed Compression va fi regasit pe furcile si amortizoarele de downhill, foarte rar sau niciodata pe amortizoare de talie mai mica.

Cel mai des intalnit si folosit este reglajul numit Low speed compression. Chiar din numele acestuia deducem ca se refera la viteze mici de comprimare ale amortizorului (acelasi piston care realizeaza revenirea, insa acum, pe directie opusa).

Sa dam un exemplu in acest sens: atunci cand coboram un set de trepte, amortizorul se comprima cu o viteza relativ mica in mod repetat. La fel ca si atunci cand ne dam pe un teren relativ ondulat si putin agresiv. Tot ceea ce face acest reglaj este sa faca furca mai putin sensibila la denivelari care genereaza o viteza mica de comprimare. Aici intra si cazul numit “brake diving”, moment in care folosim prea multa cursa in timpul franarii si avem nevoie de putina sustinere pentru a mentine amortizorul cat mai sus in cursa. Concluzia este ca avem nevoie de acest reglaj atunci cand atacam un viraj, pedalam sau franam. Cu cat trecem mai rapid prin cursa cu atat bicicleta se va simti mai lenesa si greoaie.

Reglajul de High Speed Compression intra in actiune (adica se deschide valva) atunci cand avem de-a face cu viteze mari de comprimare, asemenea unor obstacole ascutite si inalte. Cu cat adaugam mai multe click-uri cu atat acestea opun mai multa rezistenta (reduc viteza de comprimare a amortizorului). Scopul ar fi sa folosim cat mai putin acest reglaj cat timp nu dam usor capat suspensiei.

In cazul unui drop mare, am folosi High speed compression doar pe partea incipienta a cursei amortizorului, insa spre finalul cursei am folosi doar Low Speed din cauza ca arcul furcii si mainile noastre ar fi absorbit deja din impactul cu solul.

Foto: Cezar Băjenaru

Lockout-ul si Propedal-ul

Acestea le veti intalni predominant in segmentul cross country si all mountain. Lockout-ul blocheaza amortizorul aproape in totalitate si este util atunci cand va aflati pe sosea sau pe trasee foarte line pedaland cu o cadenta ridicata.

Propedal-ul este, in mare, este un reglaj de low speed combinat cu highspeed insa acestea sunt presetate din fabrica. Gasim aici o valva tensionata de un arc care nu blocheaza in totalitate, asadar la un impact mai mare , aceasta se deschide. In concluzie, are rolul de a miscora pe cat posibil oscilatiile create de pedalare (pedal-bob).

Foto: Cezar Băjenaru

Veti vedea ca in timp, cu cat sunteti mai rapizi si mai agresivi pe traseu, veti avea nevoie de cat mai multa compresie (amortizoare mai tari) si de un rebound putin mai rapid. Sa nu uitam ca toate aceste socuri le veti regasi si in mainile voastre. Cu cat esti mai agresiv pe traseu cu atat mai mult ai nevoie de forta mai mare pentru a te mentine stabil pe bicicleta si a-ti pastra pozitia corecta de dat. Pentru o pozitie corecta ai nevoie ca setarile sa fie optime pentru a-ti mentine amortizoarele indeajuns de sus in cursa chiar daca taria arcului este conform greutatii tale si crezi ca totul este in grafic. Toate aceste reglaje funcioneaza impreuna si este necesar sa investiti timp in a gasi setarea perfecta pentru voi tinand cont de acesti factori.

Si nu uitati ca reglajele nu se fac in parcare. Mergeti la dat!

Află de la cei mai buni sau apelează direct la ei. Articol redactat de Cezar Băjenaru, Ace of Spanners – service dedicat furcilor și amortizoarelor.

Vezi Comentarii (2)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

12 + 8 =