Acum citesti
Pantofii de șosea Shimano SH-RC7 (2017)

Odată cu venirea primăverii și a căldurii am avut deosebita plăcere să testăm noii pantofi de competiție de șosea Shimano SH-RC7, lucru așteptat cu nerăbdare toată iarna, ei ajungând în atelierul nostru în mijlocul gerului când nu am putut din păcate decât să vă arătăm o poză.

Oricum, nu puteam să vă lăsăm fără să vedeți cât mai repede unii dintre cei mai interesanți ca design pantofi pe care i-am văzut până acum, am putea spune că au chiar o textură puțin psihedelică dacă ne uităm atent la imaginea de mai sus. Dacă pe lângă aspectul impresionant punem la socoteală faptul că este vorba de niște pantofi din gama de competiție, ușori, rigizi și care încorporează cele mai performante tehnologii ale gigantului producător japonez nu putem decât să spunem că RC7 trebuie măcar încercați, ținuți în mână de orice împătimit al asfaltului. După care există șanse maxime să își facă loc pe raftul său de echipament.

Dar să o luăm pe rând cu partea tehnică. Avem de-a face deci cu o talpă din carbon foarte performantă, cu o rigiditate de 10 pe scara producătorului, modelul cel mai performant, RC9, având rigiditatea 12. Elementele de uzură din vârf și călcâi nu sunt demontabile și interschimbabile dar par solide și promit să reziste multă vreme. Talpa nu are foarte multe aerisiri, doar una în vârf, dar acest lucru eu personal îl apreciez, am folosit pantofi cu multe aerisiri în talpă și mi se pare exagerat, mai ales pe munte unde uneori e destul de frig.

Trecând în zona superioară, materialul sintetic are un aspect deosebit, nu doar datorită elementelor grafice ci și din punct de vedere calitativ. El este perforat pe o suprafață mare pentru o bună aerisire iar în zona frontală avem o bucată de material textil, pentru o aerisire chiar mai bună. Închiderea se face cu un sistem dublu format dintr-un velcro în zona inferioară și un sistem Boa cu cablu care strânge pantoful pe picior prin 4 puncte de prindere.

Sistemul Boa, deși pare foarte sensibil, este folosit cu succes și la MTB și este garantat pe viață, așa că nu trebuie să sperie pe nimeni. Funcționarea lui e simplă: prin tragerea în sus a butonului rotativ cablul este eliberat complet pentru încălțarea facilă, apoi prin apăsarea la loc și rotire pantoful se strânge pe picior cu o forță foarte bine distribuită și în pași foarte mici, astfel că e aproape imposibil să nu îți găsești imediat punctul personal de confort.

Fiind vorba de un model de competiție, RC7 este compatibil doar cu plăcuțe pentru pedale de șosea, fiind optimizat evident pentru standardul SPD-SL de la Shimano, dar cu siguranță funcționează la fel de bine și cu alte sisteme. Nu are deci prindere și pentru plăcuțe de MTB. Gama de ajustare a poziției plăcuțelor e mare iar indicatoarele de pe talpă ajută la o poziționare foarte precisă chiar și fără a folosi scule speciale. Noi am montat direct plăcuțe roșii, cele mai pretențioase și am nimerit poziția din prima.

Pe bicicletă pantofii sunt extrem de comozi. Am folosit multe perechi de pantofi performanți și mai toți aveau un oarecare disconfort, fiind strânși în special în lateral, așa că mă așteptam la același lucru și de data asta. Am fost foarte mirat să constat că mă simt extraordinar și că pot pedala ore întregi fără nicio jenă, amorțeală sau punct de presiune. Talpa performantă face ca transferul de putere de la picior la angrenaj să se facă cu pierderi foarte mici, lucru pe care l-am simțit la accelerări în picioare și la urcare. La pedalatul în cadență, în faza de tragere, sistemul Boa e foarte rigid iar mișcarea se transmite mult mai eficient decât la pantofii cu velcro sau chiar cu prindere mecanică.

În concluzie SH-RC7 mi se par niște pantofi nu doar fantastici ca performanță și confort ci și ca design. Greutatea lor în mărimea 46 este de doar 277 g. Ei sunt produși și în culoarea roșie, cu aceiași grafică. Prețul lor nu e mic, fiind disponibili pentru aproximativ 189 Euro, dar nu este nici exorbitant. Cine își dorește un pantof rigid dar confortabil și cu un aspect ieșit din comun trebuie să ia în considerare deci Shimano SH-RC7!

Plus: performanți, ușori, design original

Minus: pentru unii ar putea fi un pic prea largi

Importator: RomEuroTrade (disponibili la magazinele distribuitoare Shimano)

Preț: 189 Euro

 

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

16 − seven =