Acum citesti
Echipament de la Alpinestars pentru 2020: tricouri, pantaloni și mănuși

Intrăm deja în al 3lea sezon de colaborare cu cei de la Alpinestars, iar motivul pentru care i-am ales este cât se poate de personal. De mic am întipărită celebra siglă în memorie, una care mi-a plăcut în mod special și pe care o vedeam fie pe mașinile de raliu, fie pe motocicletele de curse, alături de faptul că nume mari precum Aaron Gwin sau Brook MacDonald, pentru a menționa doar câțiva dintre ei, sunt la rândul lor sponsorizați de gigantul italian în materie de echipament. Un gigant, care în 1963 era micul proiect a lui Sante Mazarollo și care a pus bazele companiei cu o pereche de cizme pentru motocross. 7 ani mai târziu, Roger de Coster câștiga primul său Campionat Mondial de Motocross și aducea Alpinestars în atenția publicului. A fost doar startul pentru seria de Campionate Mondiale la care sigla italienilor a strălucit pe echipamentele celor care și-au adjudecat titlul suprem.

Cum arăți tu.
Cum arată Aaron Gwin.

În industria echipamentului pentru biciclete, Alpinestars a început să distribuie produsele prin 2010, deși Greg Minaar câștiga Cupa Mondială de Downhill, cu Alpinestars alături, în 2005. Între timp, mai mulți rideri precum Mick Hannah, Tracey Hannah, Sam Reynolds, Jerome Clementz, Martin Maes, Wyn Masters sau Adolf Silva au decis să semneze cu Alpinestarts, portofoliul de rideri sponsorizați fiind astfel unul foarte important. Uitându-te această listă, inevitabil te simți un pic special atunci când le porți. Nu de alta, dar echipamentul chiar arată bine, fără să fie vreo sorcovă care ar putea capta atenția lupilor în pădure pe timp de noapte. Design-ul este cât se poate de decent, unul de bun simț aș putea spune, fără împopoțonări inutile și bineînțeles, funcțional. Probabil că mulți sunt de părere că și ei ar vorbi de bine despre un set de echipament primit la test, însă adevărul este că Alpinestars reușește să îmbine cu armonie toate aceste calități menționate mai sus, iar oricine care ia contact cu ele va ajunge la aceeași concluzie. Desigur, nu-i consider cei mai buni de piață, dar aici sunt foarte multe aspecte de luat în calcul și în general majoritatea țin de fizicul fiecăruia. Important când alegi un echipament de bicicletă este să te reprezinte, apoi să-l probezi, pentru a înțelege dacă acesta îți satisface nevoile sau nu. În cele ce urmează o să vă povestesc de echipamentul care ne va însoți în turele de anul acesta.

Hey, boyz!

Anul acesta ne-am trezit cu vreo 4 cutii în care erau stivuite mai multe piese de echipament: tricourile cu mânecă scurtă și lungă Alps 6.0 și 8.0, două perechi de pantaloni Alps și BunnyHop, mănușile Aspen, șosete care să ne ajungă pentru următorii doi ani (da, chiar au exagerat), protecțiile Paragon Plus superușoare pe care le voi aborda într-un articol viitor și nu în ultimul rând, noua cască Vector, căreia am decis de asemenea să-i acord un spațiu separat pentru o descriere mai amplă.

Haine… pe probate!

Ce trebuie să știi din capul locului este că ambele serii 6.0 cât și 8.0 sunt pentru All Mountain, așadar prin definiție nu te va numi nimeni un spandexar – pe cât de urât, pe atât de multe ori am auzit-o la adresa mea, iar asta vine și cu un avantaj clar: nu este vorba că nu vei fi arătat cu degetul, ci este vorba despre faptul că vei purta un echipament degajat, care nu te incomodează cu absolut nimic și nici nu-ți lasă urme de elastic/silicon pe piele. În plus de asta, mai este o chestiune de imagine: hainele mai largi au avut mereu un factor de coolness mai puternic decât cele mulate. Este un adevăr universal valabil când vine vorba desigur despre hainele pe care bărbații le îmbracă pe bicicletă, nu despre cum se îmbracă femeile atunci când nu se află pe bicicletă. Deci, dacă ești în căutare de lejeritate, te prinde gri-ul la fel de bine cum mă prinde pe mine și vrei să arăți un pic ca Aaron Gwin, ai nimerit bine. Acum, toată povestea ne duce la o cu totul altă întrebare: cum se diferențiază cele două game, 6.0 și 8.0?

Alps 8.0.
Mesh-ul de pe spate al lui Alps 8.0.
Și o privire mai îndeaproape cu materialul aerisit.
Seamănă cu un tricou casual. Dar materialul este complet diferit. Alps 6.0.
Iar de la spate chiar pare echipament tehnic pentru ciclism montan. Bună explicația?

Diferențele nu-s de material ci mai degrabă de construcție. Dacă 6.0 este un fel de XC-All-Mountain, 8.0 este un All-Mountain-Enduro dacă ne uităm la croială. Se observă diferențe în jurul gâtului cât și la lungimea în partea din spate, 8.0 fiind ceva mai lung și mai eficient când vine vorba să-ți protejeze fundul de noroiul aruncat de roata de spate. Cum în condiții de ploaie oricum nu te mai salvează nimic, prefer versiunea 6.0 pentru că aduce mai mult cu un tricou și mă face să arăt mai bine. Aceeași poveste și pentru versiunile acestor tricouri cu mânecă lungă, cu mențiunea că 8.0 are mânecile mai groase pentru a putea băga pe dedesubt și o pereche de cotiere. Astfel, toate cele 4 variante oferă același material care se întinde în 4 direcții cât și mesh-ul de aerisire pe partea din spate și sub brațe. Însă 6.0 este cel care te face să simți acea atingere a lui Dumnezeu, una lejeră și blândă, pentru care cred în existența vreunei divinități. Pentru toți ceilalți, asta se traduce ca atingerea pielii unui bebeluș. Cumva plăcut, dar greu de explicat: pui bluza pe tine și iese soarele.

La capitolul pantaloni, știam despre ce-i vorba, căci i-am mai avut. Pantalonii BunnyHop sunt ceva mai ranforsați și o idee mai largi, pantalonii Alps 8.0 sunt mai straight cut, iar în culoarea neagră chiar merg purtați pe stradă fără probleme. Probleme însă pune buzunarul lui BunnyHop, căci acesta este destul de jos plasat, iar dacă ai un telefon modern cu display-ul mai mare de 4 inch (hă-hă!), s-ar putea să te incomodeze la pedalat. Pe de altă parte, Alps 8.0 nu suferă de aceeași problemă, însă buzunarele (tot cu fermoar) sunt amplasate undeva pe mijloc. Niciuna din cele două perechi de pantaloni nu oferă buzunare poziționate clasic, iar orice piesă care cântărește mai mult de 50 de grame și pe care o transporți acolo o vei resimți sau te va lovi în picior când pedalezi. Astfel, îți recomand mai degrabă o borsetă mică ca să rezolvi această dilemă. Ambele perechi sunt foarte ușoare și aerisite, iar pentru ambele ai curele cu arici pentru a ajusta talia. Un alt fermoar acompaniat de două capse se află la prinderea principală, în față.

Pantalonii BunnyHop cu buzunarele de care vă povesteam mai sus.
Aerisire pe latura internă. Binevenită.
Spatele ranforsat.

Mănușile Aspen sunt și ele faine, însă aș alege oricând varianta Pro în defavoarea lui Plus. Nu doar că PRO stă mai bine, însă are închdere cu arici, oferă mai multă protecție pe partea superioară având diverse ranforsări ranforsări pe material, se simt mai solide și sunt mult mai ușor de pus. Mai are nevoie cineva de alte argumente? Iar pentru o diferență de doar 8 euro, nici nu cred că mai avem ce să discutăm pe marginea subiectului. În orice caz, în ton cu restul echipamentului, acestea chiar se simt lejere fără să-ți joace printre degete.

Versiunea Pro. Culori faine de asemenea.
Palma este aerisită. În teorie cel puțin.
Versiunea Plus se vrea mai eiftină și cu mai puține opțiuni.
Dar diferența de doar 8 euro nu le face sincer prea atractive.

Ține cont, pentru oricare dintre cele de mai sus te-ai decide, nu uita să probezi. Sau poți folosi cu încredere tabelul celor de la Alpinestars care cuprinde o grămadă de măsurători înainte de a-ți spune cu exactitate ce dimensiune ți se potrivește. Pentru 1.72m și 67 de kg, cazul meu – dimensiunea ideală este M.

Revenin și cu testul despre cască. E chiar senzațională.

Pe scurt, dacă ești în căutarea unui set lejer de haine de bicicletă, ceva mai lărguțe și totuși bine aerisite, cu gamele Alps nu prea ai cum să dai greș. Dacă vrei ceva care să te scoată puternic în evidență, așadar simți nevoie de o coloratură mai pronunțată, poți găsi câte ceva și pe la Alpinestars, însă gama este foarte restrânsă. Treburile serioase necesită o imagine serioasă.

Prețurile recomandate de raft (pot varia de la un magazin la altul):

Alps 8.0 mânecă lungă: 79.95 euro
Alps 6.0 mânecă lungă: 64.95 euro
Alps 8.0 mânecă scurtă: 69.95 euro
Alps 6.0 mânecă scurtă: 54.95 euro
Pantaloni BunnyHop: 84.95 euro
Pantaloni Alps 8.0: 99.95 euro
Mânuși Aspen Pro: 34.95 euro
Mănuși Aspen Plus: 26.95 euro

Good ride, good night!
Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

fourteen + 12 =