Velo Delta 2016 – flat is NOT boring

Tradiţionala tură de 1 Mai cu bicicleta în Delta Dunării s-a întâmplat şi anul acesta. În 2016 am făcut ediţia a 3a, lungită şi îmbunătăţită faţă de ediţiile 2014 şi 2013. Astfel am adăugat traseului o zi în plus plecând din Tulcea direct pe biciclete şi nu cu vaporul spre Periprava ca în anii trecuţi. Trebuie totuşi spus din start că ne gândim serios să schimbăm perioada cu Septembrie întrucât se pare că este încă prea frig în Mai şi nici fauna sau flora nu sunt prezente în toată splendoarea lor.

Delta pe bicicletă este o tură de cicloturism uşoară şi accesibilă oricui, inclusiv copiilor de 4-5 ani(!) cu condiţia să fie totuşi ajutaţi pe traseu. După cum vedeţi şi din harta de mai jos a traseului diferenţa zilnică de nivel este neglijabilă, iar distanţa de parcurs de asemenea, nu este deosebit de mare. Pentru adulţi este suficientă doar puţină condiţie fizică. Desigur trebuie să poţi pedala suficient de bine pentru a transporta bagajul, dar şi pentru că în ziua 3 a traseului primii aproximativ 15 km sunt mai dificili fiind parcurşi mai mult pe nisip. Este vorba mai exact de traversarea pădurii Letea unde există drum însă acesta este nisipos.

Tura noastră a însemnat o combinaţie de pedalat pe biciclete, pe drumurile din Deltă, şi plimbat cu barca pe canalele din Deltă. Aproape în fiecare locaţie unde am petrecut noaptea, am petrecut o zi în plus când am închiriat barcă cu însoţitor pentru a vizita canalele, mai mari şi mai mici, din Delta Dunării.

Mai trebuie menţionat şi faptul că întoarcerea din tură se face cu vaporul din Sfântu Gheorghe. Din păcate doar „nava clasică” Navrom sau cursele speciale rapide private, te vor lua cu tot cu bicicletă. „Nava rapidă” Navrom nu te va lua cu bicicleta pentru că este un vas de dimensiuni mai mici. Aşadar înainte de a pleca în tură verifică programul Navrom pentru a te asigura că în ziua în care doreşti să te întorci funcţionează Nava Clasică, altfel va ieşi scandal. Ni s-a întâmplat cu ocazia turei din 2014.

De-a lungul turei de 4 zile (plus câte mai doriţi să staţi în plus în Deltă) nu este nevoie să transportaţi cu voi şi alimente, decât cel mult ceva conserve pentru situaţii extreme. Pensiunile la care veţi înnopta oferă în general şi masă. Dacă nu oferă vi se va spune, atunci când faceţi rezervarea, iar mâncarea o veţi putea achiziţiona de la magazinul local aşa cum am făcut şi noi în fiecare zi (în plus faţă de masa asigurată de pensiune). Pe drum însă este bine să aveţi la voi snack-uri şi energizante pentru pauze.

Excursia a plecat din Tulcea, iar până acolo am mers cu maşinile. Acestea le-am lăsat parcate într-o parcare (teoretic păzită) cu plată. Preţul a fost de 5 lei / zi. De asemenea, înainte de plecare am cumpărat de la sediul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) permisele de turist pentru acces în Delta Dunării. Acesta a costat 15 lei / persoană / săptămână.

Vă încurajăm să achiziţionaţi acest permis nu doar pentru a susţine îngrijirea Deltei noastre, dar şi pentru că pe noi, într-una din zilele când ne plimbam cu bărcile pe canalele din Deltă, am fost opriţi de o ambarcaţiune pentru a ne fi verificate permisele. De asemenea şi permisul „şoferului” bărcii noastre a fost verificat. Sediul ARBDD este pe faleză exact lângă pensiunea Delta Dunării unde am stat.

În Tulcea am ajuns cu o zi mai devreme pentru a pleca în tură odihniţi a doua zi. Am dormit la pensiunea Delta Dunării în condiţii bune însă am fost atenţionaţi că se fură în zonă. Bicicletele au stat fără probleme în cameră, iar maşinile le-am lăsat în parcarea despre care am vorbit mai sus, parcare teoretic supravegheată video. Pensiunea este curată şi poziţionată frumos şi convenabil pe faleză.

Ziua 1 – 37 km lungime, 70 m diferenţă de nivel

Am plecat de dimineaţă pe biciclete din faţa pensiunii direct pe faleză spre docul de unde am luat vaporaşul Civitas cu care am traversat Dunărea pentru a pleca de pe partea cealaltă din cartierul Tudor Vladimirescu.

Traversarea a costat 3 lei de persoană cu tot cu bicicletă. Abia am apucat să facem câteva poze că am şi fost pe partea cealaltă. De aici am continuat, la început pe drum prost de pământ după care suprafaţa s-a îmbunătăţit pentru a continua cu drum pietruit de bună calitate. Dacă plouă acest drum poate fi parcurs fără probleme. Dacă mai aveţi nevoie de ceva snack-uri sau lichide puteţi lua acum de la unul din magazinele săteşti.

Am ieşit din sat şi în nici câţiva kilometri am fost opriţi de poliţia de frontieră pentru „control paşapoarte”. Nu urma să părăsim ţara, dar ni s-a spus că în zona de frontieră când te întâlneşti cu poliţia pe drum mai mult ca sigur ţi se vor solicita documentele, mai ales în perioada asta când situaţia este inflamată pe malul celălalt al Dunării.

În continuare ne-am depărtat puţin de la drumul principal pentru un ocol prin satul Sălcieni, pentru a pedala pe lângă Dunăre şi nu prin „deşert”. A fost o alegere bună pentru că drumul este în continuare bun, iar peisajul mult mai frumos chiar dacă satul Sălcieni este literalmente distrus şi uitat de vreme. Am intrat apoi în satul Ceatalchioi care are şi şcoală. De aici am dorit să facem un nou detour, pentru a urmări cursul Dunării, însă drumul care figurează pe Velomap.org nu s-a confirmat şi la faţa locului. Adică era, dar era părăsit. Aşa că ne-am întors şi am continuat pe drumul principal până în satul Plauru pe care l-am atins doar tangenţial.

Drumul a mers în continuare, iar pe seară am ajuns la destinaţia finală a primei zile, satul Pardina. Aici opţiunile de cazare sunt foarte puţine, două sau trei pensiuni doar. Noi am stat la pensiunea Nufărul, în condiţii mai modeste, dar a fost curăţenie, iar gazda foarte primitoare.

Deşi ziua 1 avea pe gps în jur de 50 km, la final s-au dovedit a fi doar 37 pentru ca am anulat două din cele 3 ocolişuri. Cu toate astea am ajuns la destinaţie destul de înfometaţi aşa că am dat fuga în sat şi am „devalizat” magazinul sătesc, aşa cum am făcut de altfel, în fiecare seară. Iar aici am văzut din nou, pe viu, cum ciclişti ca noi susţin micile afaceri şi turismul local. În timp ce localnicii cumpărau de câţiva zeci de lei, noi lăsam în magazin câteva sute bune.

De la magazin am plecat să căutăm peşte pentru masa de seară. Ghinionul a făcut ca perioada în care am făcut ciclotura să fie prohibiţie la pescuit. Singura care avea „dezlegare” era scrumbia, dar nimeni „nu avea”. După ce am mers din poartă în poartă aproape prin tot satul, am reuşit să strângem de la mai mulţi câteva kilograme care să ne satisfacă apetitul. Şi ce masă „la botul calului” am încins pe tăblia ruginită a sobei în acea seară din Pardina…

Ziua 2 – 50 km lungime, 93 m diferenţă de nivel

Dacă până acum vremea a fost decentă, aflându-se la interfaţa dintre nor şi ploaie, în continuare se anunţa ploaie sigură. Dimineaţa era încă destul de bine, dar evident când ne-am pus pe biciclete a început uşor să plouă, însă nu era grav. Ce a urmat însă mai târziu, a fost.

Traseul continuă cu drum pietruit spre Chilia Veche. Pe harta digitală aveam mai multe opţiuni. Fie drumul clasic, DJ-ul pietruit, alegerea sigură, dar mai monotonă dpdv. al peisajului, fie drumul pe dig, evident mult mai frumos ca peisaj, dar care rula direct pe pământ, fără nici un fel de pietriş.

Desigur alegerea a fost drumul mai frumos, chiar dacă burniţa aproape tot timpul, iar prognoza nu era pozitivă. În plus drumul pe dig era şi mai scurt faţă de DJ. Ne-am rugat să nu plouă mai tare, dar zeii cicloturismului nu ne-au ascultat. De fapt nu a plouat cu mult mai tare însă drumul era de aşa natură încât se transforma în noroi şi clisă lipicioasă la prima umezeală mai mare. Lucru care s-a întâmplat.

Am apucat să pedalăm vreo 15 km pe acest drum după care însă totul era în van. Noroiul se lipea de noi, iar roţile se blocau la fiecare metru. În plus în grup erau şi 2 copii care pedalau singuri şi care nu erau prea încântaţi de senzaţie. Nu în ultimul rând eu aveam în spate scaunul de bicicletă cu kinderul de 17 kg plus remorca cu bagaje, alte 23 kg. Aşadar împinsul cu roţile blocate pe noroiul lipicios şi alunecos, totul pe ploaie, nu prea mai era amuzant.

Aşa că ne-am întors câţiva kilometri până la un drum pe lângă care trecusem mai devreme, un drum care, datorită direcţiei în care continua, trebuia să se intersecteze la un moment dat cu DJ-ul. În plus chiar la intersecţie era un siloz mare unde intrau şi ieşeau utilaje grele. Am tras concluzia că drumul lor era de mai bună calitate. Intuiţia a fost corectă, iar după ce am ajuns la siloz şi ne-am deblocat cât de cât roţile, am pornit mai departe pe drumul semi-pietruit, trecând prin cât mai multe bălţi pentru a mai spăla din dramă.

Într-un final am ajuns la DJ-ul spre Chilia Veche. Aici trebuie atenţie mare pentru că în intersecţie este o stână cu câini foarte agresivi şi îndrăzneţi. Grupaţi-vă înainte să ajungeţi acolo şi treceţi toţi împreună flancaţi de biciclete. Ciobanii sar în ajutor, dar şi ei păreau cam depăşiţi de situaţie.

De aici a fost mai uşor. Chiar dacă ploaia şi vântul nu conteneau, totuşi drumul era pietruit, iar roţile se învârteau bine. Într-un târziu am ajuns în Chilia Veche unde am tras la pensiunea La Răducu. Eram  uzi fleaşcă şi destul de obosiţi, unii la limita hipotermiei. Aşa că am tras pe noi ce mai era uscat şi am plecat în sat. Am năvălit iar în magazinul sătesc unde, cum am intrat, am început să mâncăm din lada cu cornuri cu gem, asigurând cu gura plină vânzătoarea că plătim.

Din fericire de data asta gazda ne aştepta cu masa pusă şi, cel mai important, cu palincă! Însă din păcate masa era aşezată afară, sub umbrarul care ar fi făcut treabă bună într-o zi însorită. Astăzi era însă super frig, iar noi încă ne resimţeam. Aşa că am rugat gazda să ne lase să mâncăm în bucătărie alături de ei, lucru care s-a şi întâmplat. A fost mult mai frumos şi mai intim aşa. Am reuşit să mai aflăm şi din poveştile şi obiceiurile locului.

Chilia Veche a fost prima locaţie în care am petrecut o zi în plus. A doua zi am lăsat bicicletele şi am urcat în bărci pentru a ne plimba pe canale din zonă. Am fost duşi de barcagiu în câteva din cele mai frumoase locuri, cum ar fi lacurile Roşca şi Maliţa.

Întorşi la pensiune a trebuit să ne ocupăm de bicicletele care încă sufereau după ziua de ieri. Am dat jos cu furtunul cu apă grosul de noroi după care am încercat să ungem una-alta. Însă situaţia nu era prea roză, iar uleiul nostru de bicicletă era prea subţire de data asta. Aşa că am făcut rost de la gazdă de nişte ulei de tractor şi am îmbibat bine lanţul, just like in the good old days!

Ziua 3 – 41 km lungime, 51 m diferenţă de nivel

Între Chilia Veche şi Periprava nu există drum auto. Nici măcar potecă pentru om sau bicicletă. Există trei canale care ies din Dunăre şi intră în Deltă, canale ce nu pot fi traversate. Aşa că deplasarea pe bicicletă spre Periprava era exclusă.

Din acest motiv am închiriat două bărci, una pentru biciclete şi una pentru noi, pentru a ne transfera din Chilia în Periprava. Însă mişcarea asta am discutat-o cu gazda încă de când am făcut rezervarea rugând-o să ne facă rost de barcă pentru a continua spre Periprava.

Încărcaţi în bărci, cu tot cu biciclete şi bagaje, drumul până în Periprava a durat o oră şi jumătate şi a costat 550 lei pentru două bărci cu 6 adulţi, 3 copii, 7 biciclete mari şi una mică. Parcurs aşa drumul a fost mult mai frumos decât dacă am fi luat vaporul oficial cu care oricum trebuia să ne sincronizăm cumva, iar logistica ar fi fost mai complicată. Aşa cum am făcut noi a fost foarte simplu pentru că bărcile ne-au luat aproape din faţa pensiunii ce este amplasată pe malul Dunării.

Ajunşi în Periprava poliţia de frontieră ne-a întâmpinat din nou. Am fost legitimaţi, iar bărcile şi barcagii la fel. Ca şi când adevăraţii traficanţi s-ar deghiza în cicloturişti cu copii după ei. Mă rog, îşi făceau şi ei datoria, măcar de şi-ar face-o aşa ca la carte tot timpul.

Din Periprava ne aşteptau 41 km până în Sulina, trecând prin pădurea şi satul Letea. Mai fusesem pe drumul ăsta în 2014 şi pe un altul în 2013, mai scurt şi mai direct, şi consideram că totul este în regulă. Track-ul gps era real, drumul era făcut, ce putea să fie în neregula. Ei bine niciodată să nu subestimezi mama natură, chiar şi când este soare, cald afară, iar altitudinea este de doar câţiva metri de le nivelul mării.

Ziua 3 a traseului a fost puţin mai grea din punct de vedere al drumului. Cam jumătate din cei 41 km urma să-i facem prin nisip, mai precis prima jumătate. Ştiam treaba asta şi eram pregătiţi psihic. Însă nu ne-am aşteptat ca drumul făcut în 2014 să devină părăsit. După ce am intrat în pădure am avut două surprize: în primul rând ţânţarii erau deja la vânătoare, iar drumul făcut cu 2 ani în urmă părea să nu mai fi fost folosit de atunci.

Într-un târziu am ajuns într-un luminiş larg cu nisip şi iarbă unde am făcut o pauză mai mare pentru a regândi strategia. Eu am plecat în recunoaştere pentru a mă asigura că în continuare drumul este ok. Trebuia să fim siguri pentru că în pădure nu era de glumit cu ţânţarii. Dacă ne împotmoleam ne mâncau de vii, la propriu!!

Aşa că o oră mai târziu şi aproape 30 km în plus mă întorceam cu veşti proaste. Pedalasem pe drumul vechi până ce mai aveam doar maxim 300 m până la ieşirea din pădure şi până la poarta care marchează graniţa rezervaţiei Letea. Din păcate drumul, şi nu doar drumul ci toată pădurea, era total inundată. Era o adevărată pădurea Letea, cu mlaştină, vegetaţie luxuriantă şi ţânţari cu miliardele. Nu aveam cum să continuăm pe drumul cunoscut.

După ce m-am întors la grup şi după ce am consultat gps-ul şi Google Maps-ul de pe telefoane, am observat că drumul pe care îl văzusem mai devreme că pleacă spre stânga ajunge, într-un final pe un track ce figurează pe hartă, track ce urma să iasă din pădure spre satul Letea. Aşadar am apucat-o pe acest drum şi într-un final am ajuns la gardul şi poarta, altele faţă de cele întâlnite acum doi ani, care ne scoteau din rezervaţie.

Am răsuflat uşuraţi, însă aventura era departe de a fi gata. Ieşisem din pădurea inundată însă acum ne aflam pe o întinsă luncă ce mustea, la rândul ei, de apă. Mustea atât de tare încât mai peste tot erau lacuri şi lăculeţe printre care trebuia să facem slalom. Prin unele trebuia să trecem direct sperând că fundul apei este suficient de ferm pentru a nu ne afunda până la butuci.

Într-un final am ajuns cu bine toţi la drumul pietruit dintre Letea şi C.A. Rosetti. Din nou eram lihniţi de foame, iar eu eram atât de lihnit, după ce am tras şi împins prin nisip toată ziua la bicicleta cu remorcă şi copil în scăunel, încât, până s-au dezmeticit toţi, am plecat ca din puşcă spre magazinul sătesc din Letea, lăsând în urmă o urmă de praf mai ceva ca Speedy Gonzales.

Şi bine am făcut că am plecat înainte pentru că magazinul era închis. Am găsit urgent pe cineva care să mă ducă în sat la dna. Andreea, proprietara, pe care am rugat-o frumos să vină să ne deschidă şi să ne salveze. Întorşi, grupul de prieteni ne aştepta în faţa magazinului. Am dat iar năvală înăuntru şi ne-am calmat toate poftele acumulate de-a lungul zilei.

Liniştiţi şi cu nivelul glicemiei restabilit, am plecat înapoi spre CA Rosetti de unde am continuat spre Cardon şi mai departe spre Sulina. Drumul este foarte ok, iar pedalat pe seara este liniştit şi calm. Asta dacă nu bate vântul. Este destul de aspru, pietruit, însă dacă plouă nu sunt şanse de noroi.

Ajunşi la apă ştiam din anii trecuţi că trebuie să găsim aici bărcuţa care face traversările peste Dunăre. Am găsit-o şi cât ai zice „peşte” eram, cu tot cu biciclete, pe malul oficial al Sulinei. Costul traversării a fost tot ceva derizoriu, de genul câţiva lei pentru om şi bicicletă.

Am găsit repede şi pensiunea Elena unde am petrecut noaptea. Sulina a fost al 2lea stop unde, a 2a zi, am închiriat barcă pentru a ne plimba pe canalele din Deltă. Şi la pensiunea Elena am întâlnit gazde foarte primitoare care ne-au pregătit un borş de peşte cum doar în cele mai erotice vise visezi. Am asistat la realizarea sa de la început până la final când a sfârşit în farfuriile noastre.

Ziua 4 – 35 km lungime, 30 m diferenţă de nivel

Următoarea zi a însemnat ultima etapă a traseului, Sulina – Sfântu Gheorghe. Drumul este 95% pe dig asta însemnând că este de o calitate foarte bună. La fel, dacă plouă este ok, nu se face noroi. Abia spre final drumul devine nisipos. Pentru aproximativ 1 km este mai greu de pedalat, dar mai departe se îmbunătăţeşte, iar intrarea în Sf. Gheorghe este ok.

La fel ca şi în celelalte zile, drumul te duce destul de tangenţial cu Delta. Totuşi, este prezentă de o parte şi de alta a drumului tot timpul, iar experienţa veritabilă de Deltă este prezentă aproape în fiecare moment al zilei.

Provocările zilei au fost doar două şi anume traversarea deversoarelor. Deversoarele sunt zone mai adâncite în drum, lungi de câteva sute de metri, peste care Delta se scurge în mare atunci când este prea multă apă. Un fel de supapă de preaplin. Primul deversor este mai adânc şi dacă a plouat în ultima vreme te poţi aştepta ca acolo apa să fie destul de adâncă şi să curgă cu putere destul de mare. În cazul ăsta poţi vorbi cu gazda la care ai stat în Sulina, sau în Sf. Gheorghe dacă faci drumul invers, să te aştepte la faţa locului cu o barcă. Poţi astfel traversa zona, ce este destul de lunga, în siguranţă cu barca. Al 2lea deversor are cam aceeaşi lungime însă este mai puţin adânc. Aici va trece mai puţină apă peste drum.

Noi am găsit primul deversor cu destul de multă apă. Depăşea butucul roţii de 26 inch însă puterea apei care curgea nu era mare. Prin al 2lea deversor apa curgea mai repede însă nivelul era mult mai mic. Niciunul nu ne-a creat probleme însă pentru primul a trebuit să pedalez în papuci.

Ajunşi în Sf. Gheorghe ne-am cazat la Complex Turistic Delta, o locaţie interesantă şi destul de hippy. Din nou gazda extrem de primitoare. Toate cazările avute în această excursie au fost reuşite. Chiar dacă la unele condiţiile erau mai modeste, curăţenia nu lipsea, de fiecare dată camera în care am stat având baie proprie, apă caldă, prosoape şi tot ce mai trebuie. Asta ca să ştiţi că nu trebuie să aveţi la voi şi prosoape, care ocupă mult loc în bagaj.

Sfântu Gheorghe a fost a 3a şi ultima locaţie unde am închiriat barcă pentru plimbare. A fost puţin mai greu de găsit pentru ca s-a întâmplat ca tura noastră de 1 Mai să se suprapună cu Paştele ortodox. Însă oamenii lucrează şi de Paşte aşa că, împreuna cu încă un cuplu cazat la pensiune, am plecat cu barca în explorarea canalelor Deltei din zona Sf. Gheorghe.

Sfântu Gheorghe este deja o destinaţie cunoscută, iar satul arată destul de bine. Zona portului este chiar bine dezvoltată, iar pe mal există complexul Delta Marina cu restaurant unde găseşti şi altceva decât peşte, pentru cei care s-au săturat de atâta peşte, cum ar fi şi subsemnatul.

După tura pe canale ne-am oprit pe plaja din Sfântu Gheorghe şi am admirat abundenţa de scoici şi melci de apă dulce şi sărată de la confluenţa Dunării cu Marea Neagră. Din păcate am admirat şi abundenţa de PET-uri şi doze goale de bere… adunate aici de prin toată Europa.

A doua zi vaporul spre Tulcea urma să plece dis de dimineaţă la ora 7. A fost plăcută până şi această plecare matinală întrucât atmosfera era deja luminoasă, însorită, iar drumul până în port l-am făcut tot pe biciclete pedalând pe malul Dunării. O scurtă tură pe acest drum, la prima oră răcoroasă a dimineţii, este de vis.

Drumul cu vaporul a durat mult, dar ştiam. Din fericire era puţină lume, spre deosebire de îngrămădeala cruntă din anii trecuţi. Aşa că ne-am bucurat de soare şi de briza Dunării. Reveniţi în Tulcea am  regăsit maşina în bune condiţii, am încărcat rapid bicicletele şi remorca şi am plecat spre casă.

A fost o tură excelentă de cicloturism. Reuşită este puţin spus. Au fost şi momente mai dificile, ploaia şi noroiul din ziua doi cât şi nisipul şi rătăcirea din Letea, însă acestea sunt totuşi sarea şi piperul unei astfel de expediţii. Recomandăm cu căldură această tură dar, aşa cum spuneam la început, ar trebui poate făcuta în altă perioadă a anului, când este mai cald. Aproape toată lumea cu care vorbeam ne spunea că cea mai bună perioadă este Septembrie.

Download track şi puncte de interes

Costuri:

• Parcare auto cu plată Tulcea – 5 lei / zi / maşină
• Permis turist în Deltă – 15 lei / săptămână / persoană
• Cazare pensiunea Delta Dunării Tulcea – 120 lei / cameră / noapte
• Traversare braţul Chilia – 3 lei (1 persoană + bicicletă)
• Cazare pensiunea Nufărul Pardina – 70 lei dubla, 80 lei tripla / cameră / noapte
• Cazare pensiunea La Răducu Chilia Veche – 100 lei / cameră / noapte
• Transfer Chilia Veche – Periprava – 550 lei / 2 bărci / 6 adulţi / 7 biciclete
• Cazare pensiunea Elena Sulina – 100 lei / cameră / noapte
• Cazare Complex Turistic Delta Sf. Gheorghe – 90 lei / noapte / apartament
• Bilet vapor retur Sf. Gheorghe – Tulcea – 48 lei / persoană plus 10 lei / bicicletă