Tură prin județul Buzău

Date spațio-temporale:

• Distanță: 208km (sursa: Bikemap)
• Diferență de nivel: 3100m (sursa: Bikemap)
• Timp propriu: 13ore și 30min (în regim de antrenament)
• Timp recomandat: 2-3 zile (în regim de tură cicloturistică)
• Altitudinine minimă: 100m
• Altitudine maximă: 1000m
• Distanțe suplimentare: aprox. 35 km (necesare pentru vizitarea diverselor obiective turistice)

Prezentarea traseului:

• în funcție de localități:

Lipia- Merei- Dealul Viei- Gura Sărății- Sărata Monteoru- Izvorul- Haleș- Măgura- Robești- Berca- Joseni-Policiori- Scorțoasa- Chiliile- Săreni- Lopătari- Luncile- Plaiul Nucului- Gura Teghii- Nemerțea- Furtunești- Bâsca Rozaliei- Nehoiu- Păltineni- Pătârlagele- Lunca- Mărunțișu- Poienile- Gura Bâscei- Cislău- Bărăști- Scărișoara- Buda Crăciunești- Lăpoșel- Lapoș- Glod- Strezeni- Haleș- Sărata Monteoru- Merei- Lipia

• în funcție de zonele geografice:

               Dealul Istrița – Depresiunea Pârscovului – Dealul Ciolanu – Valea Buzăului – Valea Sărățelului – Dealurile Botanului – Valea Slănicului – Masivul Ivănețu – Valea Bâscei – Valea Buzăului – Dealul Salcia – Depresiunea Pârscovului – Dealul Istrița .

Dificultate traseu: 4/5

   Dificultate orientare: 2/5

   Harta traseului:

http://www.bikemap.net/route/1398324#lat=45.31449&lng=26.84921&zoom=10&type=1

Jurnalul de tură și descrierea traseului:

Anul 2011 a fost un an prolific în ceea ce privește numărul kilometrilor parcurși în turele pe bicicletă. După opt luni de pauză de la pedalat eram mai mult decât nerăbdător să mă aventurez iar pe noi trasee, să mă regăsesc în necunoscutul pe care natura îl păstra izolat și sălbatic, cu forme, culori și cadre parcă special create să-i încânte pe cei plecați în explorarea lui pe două roți. Îmi lipsea răcoarea dimineților de vară prin liniștea cărora puteai distinge doar vâjâitul roților și propria respirație. Îmi lipseau emoția cu care studiam hărți și meticulozitatea cu care îmi pregăteam traseele, bicicleta și echipamentul pentru a doua zi. Îmi lipseau plăcerea de a transpira pedalând pe asfaltul încins de soare, umbra deasă a pădurilor și apa rece din izvoare, mersul la plasa unui tir și senzația de invincibilitate pe care o aveam ori de cate ori abordam cațărări cu pante abrupte și interminabile.

Toate aceste plăceri nevinovate aveau să vină însă mai târziu, căci abia în luna iunie am început să pedalez cu adevărat. Au urmat apoi patru luni dedicate celor peste 2000 km parcuși în turele pe bicicletă prin județul Buzău și prin Parcul Național Munții Măcinului, iar în luna septembrie am realizat o ultimă tură memorabilă cu care am încheiat oficial un alt sezon pe două roți și pe care o s-o prezint în rândurile care urmează.

Este vorba despre o tură în care casca devenise parte integrată a scalpului, mănușile înlocuiseră țesutul epitelial, iar SPD-urile reprezentau deja o prelungire naturală a tălpilor. Cu o distanță de aproximativ 208km, cu o diferență de nivel pozitivă de aproximativ 3100m și altitudine maximă de 1000m, tura a fost parcursă în 13 ore și 30 minute și a primit distincția de ”Tura de o zi lumină”. Traseul cuprinde cele mai reprezentative zone pentru turismul din județul Buzău, iar pentru început o sa menționez doar zona vulcanilor noroioși, stațiunea Sărata Monteoru, tabăra de sculptură și Mănăstirea Ciolanu, focurile vii, peștera 6S și drumul vinului.

După cum am demonstrat, tura se poate realiza și într-o singură zi, dar asta doar dacă doriți un antrenament pentru un ultramaraton. În caz contrar recomand cu tărie  parcurgerea traseului în cel puțin două zile, date fiind multitudinea de obiective turistice, distanța și diferența de nivel destul de mari, cu atât mai mult cu cât mersul pe bicicletă ar trebui să fie mai întâi de toate o activitate plăcută și relaxantă.

Traseul îl aveam prestabilit încă din iunie, când singura modalitate de a uita de stresul sesiunii era să studiez hărți și să realizez trasee de bicicletă . Și cum toate vacanțele mi le petrec în Buzău, atunci m-am gândit ca ar fi o idee bună să profit de timpul liber din vacanță și să străbat dealurile Buzăului în lung și-n lat pe bicicletă.

Și astfel, într-o zi de septembrie planurile mele îndelung analizate aveau să fie puse în practică. Realizasem cu o altă ocazie o tură de 235km, așa că știam ce și cum trebuie făcut, atât din punct de vedere al alimentației și hidratării, cât și în ceea ce privește odihna și dozarea efortului în timpul unei ture de peste 200km. Nelipsite din orice tură erau și gentuța cu scule cu prindere sub șa (care în cazul meu conținea: o trusă de imbusuri, presa de lanț,  o cameră de rezervă, 2 leviere, petece autoadezive, 2-3 coliere de plastic, bandă adezivă și o za de lanț masterlink), pompa telescopică și geanta de pe cadru în care urma să țin telefonul, actele, o sumă de bani și de-ale gurii (banane, batoane proteice, prafuri pentru băuturi isotonice și biscuiți). În completarea listei de echipament și accesorii mai veneau 3 bidoane pentru apă, ciclocomputerul și mp3 player-ul – un bun suport moral în turele lungi și solicitante.

Cu toate reglajele bicicletei făcute și verificate îmi mai rămânea doar să studiez pentru ultima oară traseul și să improvizez o hartă. Orientarea nu era dificilă, dar consumul alimentelor, pauzele și aprovizionarea pe traseu nu erau de neglijat, fapt pentru care harta s-a dovedit a fi foarte utilă pentru repertorierea distanțelor dintre sursele de apă și a localităților de unde mă puteam aproviziona.

Bicicleta era pregatită, eu eram pregătit atât moral cât și fizic, un somn odihnitor fiind ceea ce lipsea pentru moment din ecuație. Dar ca mai toate diminețile din acea vacanță, nici aceasta nu putea să nu respecte regula de a începe cu mult mai devreme decât m-aș fi așteptat. Îmi aduc aminte că era trecut de ora 24:00, ascultam muzică, am închis ochii pentru ”cinci minute” și apoi sună alarma telefonului anunțând astfel ora 6:00. Mă trezesc cu greu și sunt la un pas de a renunța la tură, somnul fiind mult prea dulce la acea oră, dar reușesc să mă mobilizez și părăsesc confortul patului. Aerul rece de dimineață îmi pătrunde adânc în plămâni și îmi oferă impulsul necesar pentru începerea ”veloactivității” din ziua respectivă.

Programul premergător turelor devine deja rutină. În curte mă așteaptă ca de obicei patrupedul Șoșonel, iar în timp ce el roade osul la care cel mai probabil a visat toată noaptea, eu îmi consum porția de carbohidrați: lapte cu cereale și miere cu banană și mix de semințe. Apa rece din fântână este și ea nelipsită, apoi mă echipez, inspectez rapid echipamentul și conținutul genților pentru a fi sigur că nu lipsește nimic și când ceasul indică ora 7:00 pornesc la drum.

Punctul de plecare a fost satul Lipia, localizat la 8km de orașul Buzău, cu acces din DN 1B Buzău-Ploiești. Primii 200 de metri îi parcurg pe asfalt continuând apoi pe un drum off road ce trece peste câmp și ajunge în Merei. Începutul de tură reprezintă un bun prilej de îngheț, temperaturile de aproximativ 2 ̊C și imposibilitatea de a atinge viteze mari pe macadam îngreunând procesul de încălzire. Era totuși o senzație căreia aveam să-i duc dorul mai târziu, când pe porțiunile de cățărări simțeam efectiv cum plămânii îmi iau foc. Soarele abia își făcea apariția printre dealuri, iar puținele raze de lumină scăldau plantațiile de viță de vie într-o lumină roșiatică. Observ cum pentru o perioadă de timp un iepure de câmp alearga în paralel cu mine, pierzându-se apoi printre tufișuri, impresionându-mă totodată prin dimensiunile sale exagerate.

În scurt timp ajung în Merei și mă îndrept spre stațiunea balneară Sărata Monteoru, trecând mai întâi prin localitățile Dealul Viei și Gura Sărății. Între Merei și Sărata Monteoru drumul este asfaltat, intrarea în stațiune fiind precedată de o scurtă porțiune în ascensiune. În Monteoru puteți vizita mina de petrol unică în Europa, puteți gusta apa sălcie a izvoarelor, dar benefică pentru diverse afecțiuni stomacale sau vă puteți bucura de o baie răcoritoare în piscinele cu apă sărată sau chiar în pârâul din stațiune. Nu era însă și cazul meu, așa ca îmi continui drumul, urmând parțial drumul județean 203G ce trece pe langă mina de petrol, următoarea localitate fiind Izvorul -comuna Tisău- situată în depresiunea Nișcovului. Drumul județean 203G este însă mai mult un drum forestier pe parcursul căruia se mai regăsesc 2-3 borne kilometrice și diverse marcaje ale unor trasee de cicloturism, prezentate în detaliu pe un panou la intrarea în stațiune. Acest drum traversează Dealul Istrița (alt. max. pe traseu de aprox. 415m), cu multiple posibilități de a coborî în diverse localități situate în depresiunea Nișcovului. Drumul este frecvent utilizat de localnicii din zonă pentru exploatări forestiere, forma acestuia modificându-se mai mult sau mai puțin de la un sezon la altul, astfel încât riscul de a te rătăci puțin pe această porțiune nu este exclus. Eu am urmat drumul județean până în punctul în care se intersectează din stânga cu drumul principal care urcă din stațiune (la baza caruia este amplasată o barieră), iar după aproximativ 1km am virat dreapta, coborând pe un drum abrupt care urmărește apoi linia unor stâlpi de tensiune. La puțin timp după intrarea în sat sunt nevoit să traversez o porțiune de uliță inundată de pârâul Nișcov, ca mai apoi să părăsesc macadamul și să intru pe asfalt – drumul județean 100H.

De aici virez stânga și mă îndrept spre intersecția cu cea de-a doua parte a drumului județean 203G pentru a traversa Dealul Ciolanu (alt. max. pe traseu de aprox. 530m) și pentru a ajunge în localitatea Măgura situată pe valea râului Buzău. Traversarea Dealului Ciolanu se face pe asfalt, lucru cât se poate de benefic, urcarea având în jur de 10km și pante ce ating pe alocuri și înclinații de 14%. În cazul în care decideți să parcurgeți traseul în mai mult de o zi, atunci puteți dedica puțin timp vizitării multiplelor obiective turistice din zonă, cele mai importante fiind tabăra de sculptură în aer liber Măgura și Mănăstirea Ciolanu, ambele situate pe această urcare. Porțiunea de cățărare îmi este mai mult decât cunoscută, fiind inclusă în toate turele realizate prin județul Buzău, iar parcurgerea ei este de fiecare dată o adevărată plăcere. Umbra pădurii și răcoarea dimineții îmi permit să abordez cățărarea plin de energie, iar coborârea nu întârzie să apară, odată cu ea venind și porția de adrenalină mult așteptată. Având în vedere că pe această coborâre se pot atinge cu mare ușurință viteze de 50-60km/h atenția trebuie sporită, întâlnirile neașteptate cu animale precum câini sau chiar căprioare fiind foarte posibile.

La sfârșitul coborârii, drumul județean 203G se intersectează cu DN 10 Buzău-Brașov, chiar lângă hanul Măgura. Aici se poate servi oricând o porție de mâncare foarte bună (recomand clătitele cu miere și miez de nucă, delicioase și bogate în carbohidrați), existând totodată și posibilitatea de cazare dacă este cazul. Drumul meu continuă, însă pe malul stâng al râului Buzău, iar pentru a ajunge acolo cobor cam 2,5km în Măgura. Până în acest punct parcursesem aproximativ 40km cu o diferență de nivel pozitivă de peste 700m și chiar dacă nu simțeam nevoia unei pauze tot eram nevoit să opresc preț de două minute pentru a mă aproviziona cu apă, următoarea pauză fiind stabilită abia peste încă 30km și 400m diferență de nivel. Opresc la intersecția dintre drumul național și un drum pietruit din apropierea unei cariere de piatră situată pe partea stângă, poziție marcată și de prezența unui foișor și a unei pompe de apă. Îmi umplu repede bidoanele cu apă și continui traseul pe drumul de piatră anterior menționat care după scurt timp se intersectează cu un drum asfaltat, înainte de podul ce traversează râul Buzău. Ajuns pe celălalt mal al râului virez dreapta (45̊ ) și continui traseul pe drumul județean 203L. Trec prin Robești, urmează cam 1,5km de macadam cu o scurtă porțiune de cățărare, iar la intersecția cu asfaltul virez dreapta și în scurt timp ajung în Berca.

Din Berca lucrurile încep să devină și mai interesante, următorii 25km reprezentând în mare parte o lungă și frumoasă ascensiune. Traseul continuă pe drumul județean 102F, trecând prin localitățile Joseni și Policiori, profilul acestuia descriind o serie de urcări și coborâri succesive. De la bifurcația din Policiori o abatare de 10km (dus-întors) pe drumul din dreapta și 200m diferență de nivel este binemeritată pentru a bifa și vizitarea vulcanilor noroioși. Aceștia sunt situați în dealurile Pâclelor -delimitate de văile râurilor Slănic și Sărățel- și reprezintă formațiuni create de gaze naturale ce provin de la peste 3000m adâncime în combinație cu apa din pânza freatică și solul argilos, fenomen unic în România și foarte rar întâlnit în Europa. Cele mai importante grupe de vulcani se regăsesc pe platourile Pâclele Mari și Pâclele Mici. Platoul Pâclele Mici este situat chiar lângă pensiunea Vulcanii Noroioși din capătul drumului asfaltat, iar pentru a vizita vulcanii este necesară plata unei taxe de acces. Vulcanii de pe platoul Pâclele Mari sunt mult mai spectaculoși și accesul este liber. Pentru a ajunge aici trebuie să părăsiți drumul asfaltat la aproximativ 3,7km de la bifurcația din Policiori. Drumul principal descrie o curbă la stânga (loc unde este prezent și un indicator) și trebuie păstrată direcția înainte. În apropierea unei construcții trebuie urmată poteca din dreapta care descrie o scurtă asscensiune ce se termină chiar pe platoul vulcanilor.

Din localitatea Policiori, traseul traversează în continuare Dealurile Botanului spre Nord, ținând direcția râului Sărățel. Rămân pe drumul județean 102F și trec prin localitățile Scorțoasa și Gura Văii, iar dacă pînă aici drumul este încă asfaltat, lucrurile urma să se schimbe, macadamul făcându-și apariția la un moment dat sub roțile bicicletei și rămânând prezent până în momentul în care aveam să ajung în depresiunea Lopătari de pe valea râului Slănic. La aproximativ 7.5 km după Gura Văii părăsesc valea râului Sărățel și continui în ascensiune spre Chiliile, un cătun izolat și uitat de lume, unde mai locuiesc doar bătrâni a căror principală preocupare este efectiv supraviețiurea. Apa este pe terminate și încep să-mi fac griji în ceea ce privește găsirea unei surse de apă. Găsesc însă un magazin de unde mă aprovizionez și după ce schimb două-trei vorbe cu un localnic interesat de activitatea mea, încalec pe bicicleta și-mi continui drumul. Oboseala începe să-și spună cuvântul, dar conștientizez că nu am ajuns nici măcar la jumătatea turei, inspir adânc și pedalez mai ambiționat. Traseul continuă ascensiunea pe ultimele culmi ale dealurilor Botanului, iar în vârful cățărării mă opresc preț de o clipă, complet captivat de peisajele care mă înconjurau. În față se întind scăldați sub soarele tomnatic Subcarpații, iar în spate se zăresc culmile dealurilor traversate, dovadă a efortului depus până aici. Sunt plăcut impresionat de ceea ce văd și mă avânt cu viteză pe coborârea scurtă care șerpuiește spre drumul județean 203K pe care îl intersectez între Sârbești și Săreni. De aici mă îndrept spre localitatea Luncile, trecând prin Săreni și Lopătari.

Din mers admir Muntele Alb-Grunj (a.k.a. Piatra Albă), monument natural reprezentat de un bloc piramidal alcătuit din cenușă vulcanică, de culoare alb-cenușiu , situat pe partea dreaptă în direcția mea de mers. Pe această porțiune a traseului simt că prind aripi și pedalez cu energie, în ciuda faptului că drumul este în ascensiune, pantele fiind însă mult mai acceptabile decât cele cu care mă confruntasem mai devreme.

În această parte a județului Buzău există diverse obiective turistice care merită să le acordați atenția cuvenită, chiar dacă acest lucru presupune mici abateri de la traseul stabilit de mine inițial. În primul rând, este vorba despre Lacul Meledic care, deși este amplasat pe un masiv de sare, are apă dulce. În subteranul acestuia se regăsește peștera 6S, de două ori deținătoare a recordului mondial pentru cea mai lungă cavitate în sare, cu o lungime totală a galeriilor de peste 3000m. Tot aici se regăsește și Peștera cu 3 intrări împreună cu alte 23 de peșteri mai mici. În apropierea lacului sunt expuse în aer liber 25 de statui de lemn, acestea făcând parte din cadrul taberei de sculptură Meledic. De asemenea un alt lac ce se poate regăsi în această zonă este Lacul Castelului. Pentru a ajunge în zona Lacului Meledic este necesară o abatere de 5km (dus-întors) de la drumul județean 203K cu 150m diferență de nivel. Direcția ce trebuie urmată este cea a drumului comunal 220, care apare undeva în dreapta, după localitatea Săreni, la aproximativ 2.6km de la intersecția drumurilor județene 203K si 204M.

O altă atracție importantă din zonă este reprezentată de rezervația focurilor vii din Terca, fenomene rar întâlnite atât în țară dar și în lume. Acestea constau în autoaprinderea unor gaze emanate prin fisuri din scoarță, fundamentul apariției fenomenului fiind reprezentat de existența depozitelor subterane de hidrocarburi. Din Luncile, urmând drumul comunal 159 se ajunge în Terca, iar după intersecția Slănicului cu pârâul Smoleanu o punte facilitează traversarea celui din urmă. După traversarea pârâului, mergând în continuare spre stânga poteca urcă până în poiana focurilor vii, porțiune în care pushbike-ul devine o opțiune probabilă. Abaterea de la traseul inițial este de 14 km (dus-întors) cu o diferență de nivel de aproximativ 400m, dar efortul în plus este justificat de raritatea fenomenului.

Un ultim obiectiv turistic din această parte de nord a județului este Lacul Mociaru (a.k.a. Mocearu), situat la sud de drumul județean 203K. Accesul cel mai rapid se face din Plaiu Nucului, pe un drum neasfaltat cu o distanță de 5km (dus-întors) și diferență de nivel de aproximativ 100m. Lacul Mociaru prezintă o adîncime redusă și a apărut în urma unei prăbușiri provocată de dizolvarea unui bloc de sare subteran.

Traseul principal urma însă direcția drumului județean 203K ce traversa masivul Ivănețu (alt. max. pe traseu de aprox. 1000m), ajungând în localitatea Gura Teghii de pe valea Bâscăi. Odată cu ieșirea din Luncile începe și cea mai frumoasă porțiune a turei, o superbă cățărare lungă  de aproximativ 10km,  pe un drum care se transformă încetul cu încetul într-un veritabil offroad montan. Chiar dacă până în momentul de față nu parcursesem mai mult de 90km, cei 1600m diferență de nivel aveau ceva de zis, iar pe această ascensiune picioarele începeau să sufere. Nu doream să mă opresc în mijlocul cățărării în ciuda faptului că întreg corpul implora o pauză, dar mă tot gândeam ca o pană ar fi pretextul ideal pentru a-mi trage sufletul. Spre sfârșitul celor 10km de cățărare și efort susținut, exact când începeam să prind viteză, lovind un tub de metal m-am ales cu o cameră sfășiată. Astfel, pana pe care parcă o invocam mai devreme a apărut chiar dacă nu mai simțeam nevoia unei pauze. Două zile mai târziu am observant că și cauciucul prezenta o ruptură laterală, care nu a fost însă suficient de mare încât să-mi pericliteze bunul mers al turei. După remedierea problemei am început coborârea spre Gura Teghii, pe offroad-ul ce măsura în continuare 8 km. Din păcate, nu am reușit să mă bucur din plin de această coborâre, partea superioară a corpului fiind solicitată la maxim, iar vibrațiile cauzate de starea drumului provocând dureri la nivelul încheieturilor mâinilor, a degetelor și a gambelor.

Asfaltul își face apariția la finalul coborârii, punct din care virez stânga spre Nehoiu, drumul descriind  în continuare o serie de ascensiuni și coborâri succesive. Trec prin localitățile Nemerțea, Furtunești și Bâsca Rozaliei, traversez râul Buzău și intru pe DN 10 Buzău-Brașov, sensul urmat fiind evident cel spre Buzău. În apropiere de orașul Nehoiu, lângă un service și o spălătorie auto găsesc un magazin de biciclete, piese și scule de uz general și un magazin alimentar cu terasă. Este locul ideal pentru o pauză și, având în vedere traseul lung și pana de mai devreme, achiziționez o cameră și un spray cu ulei. Lanțul este uscat și prăfuit, aplic repede ulei pe toate mecanismele protejând discurile de frână cu husa de ploaie a genții de cadru și reîncep pedalatul. Până în Cislău traseul continuă pe DN 10, de-a lungul văii Buzăului, iar profilul drumului care descrie o lungă coborâre îmi permite să parcurg următorii 28km cu viteze relativ mari.

În Cislău părăsesc drumul național și după încă o pauză scurtă de hidratare mă îndrept spre Buda Crăciunești într-o cățărare de 3km pe drumul județean 102C ce traversează Dealul Salcia. La baza ascensiunii observ că am probleme cu roata spate și sper să fie doar ventilul slăbit și nu o nouă pană. Îmi încerc norocul și mă mulțumesc doar cu câteva pompe apoi îmi reiau drumul. Asfaltul se transformă în macadam odată cu intrarea în pădure, iar schimbarea decorului mă bucură. După coborârea din pădure intru în Buda Crăciunești și înainte de localitatea Mireșu Mic părăsesc drumul județean 102C și mă îndrept pe DJ 235 spre Lăpoșel, direcție marcată cu indicatorul ”Drumul Vinului”.  DJ 235 ajunge în Lapoș, dar înainte de această localitate intru pe drumul comunal 71A care se intersectează cu DJ 100H înainte de localitatea Glod. La intrarea pe drumul comunal temerile referitoare la roata spate mi se confirmă, dar evit schimbarea camerei în ideea economisirii timpului pentru a ajunge acasă înainte de lăsarea întunericului.

Pe drumul județean 100H totul decurge fără probleme și găsesc în continuare resurse de energie, favorizat și de ușoara coborâre pe care o descrie drumul. Ajuns în localitatea Haleș, trebuie să părăsesc Depresiunea Pârscovului și încerc să localizez drumul județean 203G pentru a traversa Dealul Istrița. Ajutat de localnici, identific drumul județean ce urma să mă ducă în Sărata Monteoru, un offroad plăcut ce trece prin pădure. Un ultim hop, o ultimă încordare a mușchilor și ar trebui să pun capăt în curând acestei ture. Sunt epuizat și înaintez cu greu pe această ultimă urcare serioasă ce se întinde pe o distanță de 8km. Sunt tentat să împing bicicleta, dar îmi dau seama că oricât de greu îmi este, tot în șa mă deplasez mai repede. Îmi este din ce în ce mai greu să-mi controlez mișcările și să mă concentrez, urcarea pare interminabilă, pădurea pare nesfârșită, bicicleta pare mai grea cu zece kilograme și faptul că soarele se retrage de pe cer nu face decât să-mi slăbească moralul.

Într-un final cățărarea se termină, iar pe coborârea spre centrul stațiunii adrenalina îmi oferă un surplus de energie și bună dispoziție. Ultima porțiune de asscensiune din această tură este situată la ieșirea din Sărata Monteoru, prezintă o înclinație de 10% și nu are o lungime mai mare de 1km, dar epuizarea face ca acest ultim obstacol să capete o amploare mai mare, însă odată depășit, ultimii 7km ai turei sunt parcurși din inerție.

Este aproape noapte când traversez câmpul dintre Merei și Lipia, dar câinii de la stână sunt plini de viață și destul de iritați de prezența mea. Faptul că se îndreaptă hotărâți spre mine și cu intenții nu tocmai bune reprezintă un motiv în plus să apăs mai tare pedalele, măresc viteza și mă îndepărtez la timp de patrupede. În jurul orei 20:30 intru în curte și mă prăbușesc epuizat în hamac unde zac în acalmie preț de 30 de minute, fără să fiu în stare să efectuez vreun gest bine definit. Sunt totuși încântat de tot ceea ce am văzut, de distanțele parcurse, iar în ciuda celor aproximativ 12 ore petrecute în șa, ziua se terminase foarte repede și cu greu realizam că nu am avut ocazia să mă plictisesc nici măcar preț de o secundă. Toate scenele se derulau acum rapid în mintea mea, ca în amintirea unui vis.

Traseul pe bikemap aici: http://www.bikemap.net/route/1398324#lat=45.31449&lng=26.84921&zoom=10&type=1

Trimis de: George Enescu