Acum citesti
Traseu – Munţii Ciucaş şi Munţii Siriu

Dacă săptămâna trecută vă propuneam un traseu care traversa munţii Grohotoş şi Ciucaş, în episodul de azi vă recomandam o tură care traversează munţii Ciucaş şi munţii Siriu. Practic prima parte a traseului este comună însă întrucât de data asta începem cu acea urcare dificilă spre cabana Ciucaş încă de la prima oră a dimineţii, avem mai multe şanse să o facem pe bicicletă şi nu împingând.

profil traseu bicicleta ciucas siriu

Traseul nu este dificil, dar este nevoie de o condiţie fizică uşor peste medie. Distanţa totală este de aproximativ 60 km, iar diferenţa de nivel este de 2.051 m potrivit Google Earth. Evident există câteva porţiuni de push-bike însă totul va fi compensat de privelişte, zona relativ plată din munţii Ciucaş şi Siriu şi, evident, coborâri. Trebuie menţionat din start că întrucât traseul traversează munţii Siriu care sunt cunoscuţi pentru câinii ciobăneşti ocazional agresivi, să nu se facă acest traseu de unul singur. Este recomandat ca grupul să fie format din cel puţin 2 biciclişti. În cazul în care sunteţi întâmpinaţi de agresivitate poziţionaţi bicicletele la exterior şi continuaţi drumul pe jos şi într-un ritm lent. Câinii vor renunţa să mai latre odată ce aţi depăşit zona lor de „patrulare”.

Maşina poate fi lăsată la Mănăstirea Suzana sau la intrarea pe drumul forestier care urcă spre valea râului Telejenel, la 2,6 km nord de Mănăstirea Suzana. Acest drum este şi întoarcerea noastră din Siriu aşa că este de preferat să lăsăm maşina aici pentru a nu mai continua pe asfalt la final de zi.

Începutul traseului îl reprezintă în jur de 12 km de urcare pe asfalt, o urcare domoală perfectă pentru încălzirea de dimineaţă. După care vom face dreapta pe forestier pe Valea Berii pe care vom continua în urcare preţ de încă 2-3 km. Urcuşul devine din ce în ce mai pronunţat chiar dacă drumul este de foarte bună calitate. Vom întâlni pe alocuri şi înclinaţii mai mari de 27%.

P1140026 P1140031 P1140034

În jurul kilometrului 16,5 vom ajunge la Cabana Ciucaş însă fiind încă destul de dimineaţă nu prea avem ce să facem decât să mergem mai departe. De la cabană se continuă pe potecă turistică în urcare până ajungem în cel mai înalt punct al traseului la 1651 m altitudine, în şaua care marchează intersecţia cu drumul care merge spre Cheia. Până aici am parcurs în jur de 19 km şi putem considera încheiată partea de mers la deal pentru munţii Ciucaş. De aici avem doar coborâre preţ de 7 km până când ne întâlnim cu drumul forestier care vine dinspre Ceraşu. Aici avem de ales. Dacă am obosit deja facem dreapta şi vom ieşi din munte după aproximativ 13,5 km. Însă ideal este să traversam şi munţii Siriu. Pentru asta vom continua drept înainte pe un drum forestier care se transformă curând în drum de TAF (tractor articulat forestier) destul de abrupt şi mai greu accesibil dacă a plouat.

P1140034_3 P1140036 P1140042_1 P1140045 P1140058 P1140068

Curând vom ajunge pe platoul munţilor Siriu, un loc foarte frumos şi liniştit, platou traversat în întregime de un forestier de bună calitate. Din locul unde am început urcarea în Siriu avem de parcurs în jur de 3 km până vom ajunge la Cimitirul Eroilor Tabla Buţii pe care îl zărim pe partea dreaptă la 117 m la vale.

P1140088

Munţii Siriu sunt cunoscuţi pentru numărul mare de stâne care populează versanţii. De asemenea este cunoscut faptul că stânele sunt „apărate” de câinii ciobăneşti care nu sunt tot timpul prietenoşi. Este recomandat ca în cazul în care vedeţi aceşti câini venind spre voi să va organizaţi în aşa fel încât să aveţi la exterior bicicletele. În acelaşi timp trebuie să continuaţi drumul fără să păreţi ameninţători în nici un fel. Câinii probabil că vor rămâne agresivi până când veţi depăşi zona pe care o consideră a lor.

Pe platou avem destul de mult de pedalat, până în locul unde ajungem la cea mai mare altitudine 1468m. De aici vom coborî aproximativ 9 km până ne vom intersecta cu un alt drum forestier care urcă din stânga dinspre coada lacului Măneciu. Aici suntem la km 45,5 al turei noastre, iar de acum avem de urcat aproximativ 11 km. Însă urcarea nu este exagerată, întâlnind înclinaţii de 2 până la 9 %. Noi suntem acum pe valea râului Telejenel pe care o urmărim până la km 54 al excursiei unde vom face brusc stânga pentru a continua urcarea.

P1140088_1

Din vârful de 978m altitudine, de la km 56, vom avea doar de coborât până înapoi la asfalt şi la maşină. Dacă maşina am lăsat-o la Mănăstirea Suzana înseamnă încă maximum 3 km de asfalt la vale.

P1140099 P1140107

Aşa cum spuneam şi la început, traseul nu prezintă dificultăţi deosebite şi nu este tehnic aproape deloc. Singura condiţie este ca grupul de biciclişti să fie mai mare datorită numărului mare de stâne amplasate pe platoul Siriului, stâne „deservite” de un număr apreciabil de câini ciobăneşti care nu sunt întotdeauna prietenoşi cu turiştii. În rest nu ne rămâne decât să vă urăm drum bun şi vreme la fel!

Traseul în cifre:
Lungime 60 km;
Diferenţă de nivel 2051 m (Google Earth);
Înclinaţie maximă 34%;
Înclinaţie medie 5,6%;
Alt. maximă 1657 m;
5 izvoare;
Download track şi puncte de interes.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

three × five =