Acum citesti
Shimano XTR M9020 Trail (2015)

Cum poți face unele dintre cele mai bune frâne din lume mai bune decât sunt deja? Aparent, nu schimbi tehnica, însă mai lucrezi pentru a scădea din greutate. Cel puțin aceasta a fost abrodarea japonezilor în ceea ce privește noua frână de top Shimano XTR M9020. Astfel, înlocuitorul lui M987, va fi ceva mai sculptat, va folosi materiale și mai bune, iar asta se va reflecta în greutatea finală mai mică. Frânele vor fi disponibile ca și până acum, în versiunea de Cross Country M9000 și in versiunea de Trail, pentru biciclete de All Mountain, botezată M9020, sensibil mai grea.

Așadar, cum se prezintă modelul de top al celui mai mare producător de frâne din lume?

La o primă privire, aș spune că reprezintă un produs cât se poate de matur, deoarece reușește să îmbine perfect aspectul high-tech cu performanțele de vârf. Dar să vorbești de maturitate în cazul celor de la Shimano, mi se pare un pic deplasat, căci japonezii iau de fiecare dată treba în serios, indiferent despre ce produs ar fi vorba. Prin urmare, am să rămân doar la high-tech. Deci, ce înseamnă high-tech?

Beneficiezi de aceeași modulație excelentă cu care am fost obișnuiți deja până în prezent. Acționarea levierului de frână se face foarte ușor datorită sistemului Servo-Wave care modifică pârghia, însă în acest caz, vorbim de o tehnologie îmbunătățită. Levierul este construit din carbon și oferă o aderență foarte bună pentru deget. Și spun deget, căci unul singur este mai mult decât necesar pentru a acționa frâna. Puterea este foarte ușor controlabilă și te obișnuiești repede cu ele, de menționat fiind și faptul că la a doua tragere de levier, maneta se întârește oferind totodată o putere de frânare și mai mare. Compatibilitatea cu maneta schimbătorului este de asemenea nouă, pentru a avea un cockpit cât mai curat, însă la test nu am primit și subansamblele care le interconectează pe cele două.

Maneta are un design foarte îngust și se văd clar eforturile celor de la Shimano pentru a compactiza totul la maxim. Corpul manetei este decupat, iar astfel poți vedea pârghia care împinge pistonul.

În ceea ce privește etrierul acesta a fost de asemenea reproiectat, fiind mai compact decât cel al generației precedente. Include acum și fante menite să contribuie la o răcire mai rapidă a acestuia, iar furtunul hidraulic poate fi amplasat practic în orice poziție. Cu toate că etrierul nu folosește pistoane oversize, ca în cazul frânelor Formula, reprizele de frânare sunt excelente. Plăcuțele cu radiator sunt din punctul meu de vedere un moft, căci nu cred că vei aborda coborâri atât de lungi încât să fie cu adevărat necesare.

Pe de altă parte, dacă tot am adus vorba de reducerea temperaturii, să nu uităm că ai la dispoziție și discurile Freeza, pe care le vei achiziționa separat. Nu doar că discul are miezul din aluminiu, însă pe interior există fante care vor contribui de asemenea la răcirea sistemului însă spider-ul este construit din aluminiu și este decupat pentru o greutatea și mai mică. Pe scurt, faptul că aceste frâne se vor încălzi atât de puternic încât să scadă performanțele este o chestiune care ține de trecut, căci în cazul noilor frâne Shimano ești acoperit din toate părțile. Pe secțiuni de coborâre foarte abrupte unde Avid-urile Elixir au dat greș, ba chiar au început să miroasă fiind încinse la maxim, XTR-urile nu au avut niciun fel de problemă. Am menționat asta, pentru a-ți face o idee despre cum funcționează.

Ca și reglaje, ai la dispoziție clasicul Free Stroke aflat pe modelele de top dar și o rotiță prin care reglezi distanța levierului față de ghidon.

Legat de greutate, cele 242 de grame/frână (fără disc) reprezintă o valoare bună, însă cu rotorul de 180 de mm, aceasta ajunge la 385 de grame, ceva mai mare decât a concurenților principali. Pentru o frână de All-Mountain se poate vorbi despre greutate bună, deși cei de la Shimano cred că nu au mizat niciodată pe un produs ultra-light, când a venit vorba de frâne. Probabil că acesta este și răspunsul pentru care frânele japonezilor sunt extrem de durabile. Versiunea de Cross Country cântărește 193 de grame, iar împreună cu rotorul de 160 mm, 311 grame. Să nu uităm că se poate chiar și mai ușor, dacă optezi pentru rotorul cu un diametru de 140mm.

Pe scurt, noile Shimano XTR sunt impresionante, atât prin design cât și prin performanțe. Greutatea nu reprezintă punctul forte, dar am înțeles deja că un produs foarte ușor nu este neapărat și unul foarte durabil, în condițiile în care-ți dorești ca prețul de vânzare să fie unul rezonabil. Și pentru că tot am adus vorba de preț, acesta este de 326 de euro, pentru o frână și rotorul de 180 mm, adică un total de 652 euro pentru set.

Nu sunt cele mai puternice pe care le poți cumpăra în acest moment, în schimb sunt cele mai rafinate și oferă cea mai bună modulație din toate frânele testate până în prezent. Un rezultat care nu cred că surprinde pe nimeni.

Vezi Comentariu (1)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

11 − ten =