Acum citesti
Sram Red eTap: schimbătoare wireless, electronice

eb-sus

În cadrul Eurobike, Sram a lansat noile schimbătoare wireless și electronice pentru cursiere. Ce înseamnă asta? Foarte simplu: renunțarea la orice formă de cablu, schimbări foarte rapide (aproape incredibil de rapide, țin să completez), renunțarea la întreținere și un mic pas către viitor.

sram-red-etap-2015-2

În principal, sistemul îl cunoaștem de la Shimano: există o mică unitate centrală, un mic acumulator (care în cazul Sram Red poate fi consumat după aproximativ 1.000 de km) și schimbătoarele, alături de manete, care pot părea cât se poate de normale pentru un ochi care nu va sesiza lipsa cablurilor. Ce a făcut Sram în plus față de Shimano, pe lângă renunțarea la cabluri, este montarea unei extra comenzi a schimbătoarelor, care, personal, mi s-a părut genială: în afară de manetele pe care deja le cunoști, mai ai patru butoane separate pe care le poți monta oriunde dorești (două câte două se montează). Așadar, poți schimba vitezele de oriunde de pe ghidon sau de pe sprijinul de ghidon.

Totodată, cei de la Sram au ținut să precizeze că noul lor sistem de transmisie pentru cursiere este mai ușor decât cel de la Shimano (Dura Ace Di2) cu câteva grame. Reprezentantul Sram cu care am purtat discuția despre RED Etap, mi-a declarat faptul că se așteaptă ca produsul să fie foarte bine primit pe piață, iar astfel, la anul, să vedem deja prima versiune pentru MTB-uri.

Iată și datele cheie ale noului Red Etap:

Manetele – ergonomie foarte bună, schimbări foarte precise, manetă din carbon, greutate: 260 grame (perechea)
Schimbătorul de pinioane – se reglează foarte simplu (la montaj, căci după nu prea mai este nevoie), construcție din carbon cu rulmenți ceramici pentru cele două rotițe, greutate: 239 grame cu tot cu baterie
Schimbătorul de foi – schimbă identic cu cel de pinioane prin urmare este eliminată acea cursă lungă pe care o cunoști de pe propria-ți bicicletă, greutate: 187 grame cu tot cu baterie

Preț recomandat: 2,691€

Prețul este bineînțeles restrictiv momentan, dar nu vă faceți griji. În următorii 5 ani, cu siguranță vom avea astfel de sisteme disponibile și în gamele mai jos plasate, cu costuri mult mai mici de achiziționare. Până atunci însă, trebuie să-mi reiau ideea din debut: Sram Red eTap este un sistem de transmisie care m-a impresionat profund, de la prima atingere a manetelor. Și nu doar ideea de wireless cred că este cea care mi-a făcut ziua mai bună, ci rapiditatea și precizia reprizelor de schimbare.

 

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

5 − three =