Acum citesti
Noul Specialized Stumpjumper 2016: mai mult, nu se poate

Dacă din întâmplare te afli în căutarea unei biciclete de top, cu finisaje de excepție, tehnologizată și foarte ușoară se poate să fi nimerit bine, căci cei de la Specialized au lansat noua versiune a Stumpjumper-ului FSR.

specialized-stumpy-nou-1
Superb, din orice unghi ai privi. Noul Stumpjumper.

Aflat încă din 1981 pe piață, acesta este cel mai cunoscut și mai vândut model al americanilor, iar în decursul anilor a trecut prin nenumărate modificări. Ultima, și cea mai importantă, a fost în 2011 când Stumpy a trecut la roata de 29 de inch.

Sub sloganul Innovate or Die, noua versiune este lansată cu trei platforme, mai sportive, mai agile și mai inovatoare ca oricând, așa cum menționează producătorului. În funcție de dimensiunea roții, cursa va fi între 135 și 150mm, iar unghiul headtube-ului a fost retras cu 1.5 grade. Nou este de asemenea și portbagajul aflat în downtube-ului cadrului, un spațiu care-ți permite să stochezi scule, o pompă, o cameră sau orice altceva îți trece prin cap, spațiu ce poate fi accesat prin înlăturarea unui capac pe care este montat suportul de bidon. Acest nou concept care se regăsește pe noul Stumpy, poartă denumirea de SWAT Door.

specialized-6fattie
Versiunea cu roți mid-fat.

Versiunea cu roți de 29 de inch promite a fi mai sportivă decât cea anterioară, pe când cea cu roți de 27.5 inch, mai scurtă, deci mai agilă, cu o basculă cu 15mm mai scurtă decât versiunea anilor trecuți. De asemenea, va exista și o versiune Fattie, cu roți de 27.5 inch și anvelope cu o grosime de 3.2 inch, biciclete care vor vrea să domine segmentul 27.5+ sau mid-fat, cum mai este cunoscut.

specialized-stumpy-nouLink-ul principal a crescut în dimensiune și oferă o rigiditate și mai mare cadrului. Cei de la Specialized au reușit să facă asta prin înlăturarea podului care unește bascula în partea superioară, obținând astfel spațiul necesar pentru o construcție mai robustă.

Bicicletele vor intra în magazine în toamna acestui an, iar în ceea ce privește prețurile, așteaptă-te la multe zero-uri. Este estimat, că versiunea de top, va fi oferită pentru aproximativ 7.000 de euro.

via Specialized

 

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

three × two =