Acum citesti
Noul RockShox SID 2017

SID este fără îndoială una dintre cele mai de succes furci pentru MTB, obținând aurul la toate edițiile Jocurilor Olimpice din 2000 încoace. De asemenea, este furca ce a ajutat la câștigarea celor mai multe curse importante din lume. Este un produs proiectat pentru greutate redusă, precizie, performanță și viteză, dedicat cu totul competițiilor de cel mai înalt nivel. Fiecare element al furcii SID este proiectat pentru a câștiga podiumul: șasiul specific pentru cursă de 100 mm, amortizorul, caracteristicile specifice de viraj și economia maximă de greutate. SID este o garanție a succesului!

DSCF5741SID a evoluat de-a lungul timpului, fiind modificată pentru noile dimensiuni de roți, butuci și tipuri de utilizări, inclusiv pentru trail. Noul model SID revine la originea sa, fiind axat pe un singur scop: cursele de XC!

DSCF5732Tuburile superioare sunt scurtate și mai ușoare, concepute pentru cursa de 100 mm iar brațele inferioare din magneziu sunt construite cu mai puțin material. Rezultatul este o greutate cu 100 g mai mică decât a modelului anterior!

Toate furcile SID vor fi compatibile cu ax 15×100 m cu Torque Cap și cu butuci BOOST de 15×110 mm. Capetele de ax Torque Caps oferă un contact mai mare între butuc și furcă, oferind o rigiditate mărită față de cele normale. Toate furcile SID sunt compatibile și cu capacele normale.

Axul Maxle Ultimate este standard pe toate modelele AM, cele OEM fiind echipate cu ax Maxle Stealth. Prinderile pentru furtunul de frână nu necesită scule. Capacul ventilului de aer și butoanele de reglaj au fost reproiectate.

DSCF5739Sistemul de suspensie Solo Air a fost de asemenea modificat, având acum o curbă mai liniară pentru o gamă mai largă de greutăți, are un amortizor pe capătul suspensiei care evită atingerea acestuia la fel ca la modelul RS-1 iar garniturile sunt din materiale noi, cu frecare redusă și performanță mai bună la temperaturi joase. Garniturile noi se regăsesc și pe noile Reba, Revelation, RS-1 și Bluto.

Vor exista patru versiuni de SID: World Cup, RLC, XX și RL. În tabelele de mai jos puteți vedea caracteristicile lor tehnice și prețul anunțat.

tabel1tabel2tabel3Noile modele SID 2017 vor fi disponibile începând cu luna iulie 2016. Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.

 

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

three − three =