Acum citesti
Gârboavele XC 2013, primul test serios pentru rideri din acest sezon

Galațiul dimineților de sâmbătă este unul mai degrabă liniștit la prima vedere, însă acest lucru poate este valabil pentru cei care nu aveau în plan participarea la cursa de cross-country Gârboavele XC. Cu o ploaie care s-a jucat cu nervii lor în ziua precedentă, concurenții înscriși în întrecerea de la malul Dunării au avut parte de o vreme bună, de un eveniment bine pus la punct, dar nu și de o zi lejeră.

Chiar dacă vremea a ținut cu cicliștii, zilele precedente au adus ploaia în Pădurea Gârboavele și au înmuiat solul, transformând câteva porțiuni în zone de dovedit îndemânarea în caz de noroi. Condițiile au fost departe de a fi dificile totuși, traseul prezentându-se mult mai ciclabil decât la edițiile precedente, iar solicitarea fizicului a venit doar din partea efortului, căci temperatura de afară mai avea puțin și atingea 20 de grade Celsius.

Pe lista de înscrieri au figurat 260 de participanți, dar la linia de start s-au aliniat efectiv în jur de 210. Primii care au pornit în cursă au fost cei din categoria Avansați, care aveau de parcurs de 7 ori tura de aproximativ 7 kilometri din pădure. Cum era anticipat de mulți concurenți, Arpad Kelemen (NoMad Merida) a venit cu temele foarte bine făcute de-acasă și a preluat conducerea în mod autoritar încă din primul tur pe care l-a încheiat în aproximativ 22-23 de minute. Deși cel mai de temut adversar, noroiul, nu a mai reprezentat la această ediție o amenințare, traseul s-a dovedit a fi destul de solicitant, mulți sportivi fiind puși în dificultate. Tot în aceste condiții categoria Amatori a avut de parcurs același traseu, însă doar de 4 ori. Nici ei nu au fost scutiți de rigorile unei asemenea curse, pe lângă parcursul problematic, făcându-și apariția și defecțiunile tehnice dintre cele mai variate, de la pene la lanțuri rupte.

Din ecuația evenimentului nu au lipsit nici spectatorii, majoritatea cunoștințe ai participanților, prezenți într-un număr suficient încât să aglomereze zona de start/sosire.

UPDATE: Arpad Kelemen (NoMad Merida) câștigă pe traseul lung la Gârboavele XC cu un timp de 2:53:29, urmat de Marius Ionașcu Maus cu 3 ore și 5 minute și de Ulisse Gheduzzi cu 3 ore și 8 minute.

Lista câștigătorilor și restul de fotografii vor fi publicate mâine pe pagina noastră de facebook, alături de montajul video.

Vezi Comentarii (3)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

13 − 5 =