Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei…
O nouă participare a lui Eduard Novak la o competiție de paraciclism a fost încununată cu succes. În cadrul Campionatelor Mondiale de Paraciclism de la Baie-Comeau, Canada, sportivul român, totodată și președinte al Federației Române de Ciclism, a reușit să își mai treacă o medalie de aur în palmares, în cadrul probei de contratimp individual.
Proba s-a desfășurat vineri, 30 august, și a avut o lungime de 25,9 kilometri. Novak a reușit să se impună în cele din urmă, însă nu fără emoții căci ocupantul locului secund, cehul Jiri Jezek, a sosit la 5 secunde și 59 de sutimi în spatele lui. Columbianul Diego German Duenas Gomez a completat podiumul, având o întârziere față de Novak de aproape 10 secunde.
Traian Goga este redactor FreeRider.ro încă de la începuturile revistei și reprezintă una dintre vocile care contează în ciclismul românesc.