Acum citesti
Defunkit îţi elimină mirosul neplăcut din echipament

defunkit-riders-600x264Cu toate că se investeşte foarte mult în tehnologia materialelor textile pentru activităţi sportive, de puţine ori se întâmplă ca echipamentul să nu prindă un miros neplăcut după un antrenament serios. Chiar şi cele mai performante echipamente sportive prind miros de transpiraţie!

Pentru cei ce nu sunt încântaţi să îşi spele echipamentul după fiecare ieşire, dar nici nu doresc să atragă atenţia tuturor prin mirosul îmbâcsit al hainelor la a doua utilizare, există acum Defunkit Permanent Odor Control, o soluţie de tratament al textilelor care are rolul de a elimina mirosurile neplăcute dar şi de a preveni reapariţia acestora pentru o perioadă destul de lungă de timp. Tratamentul este sigur, nu se aplică greu şi este deja disponibil pe piaţă.

Defunkit se aplică în două etape. Prima dată se înmoaie hainele într-un recipient cu apă caldă amestecată cu soluţia iniţială pentru câteva minute, apoi se adaugă pachetul cucea de-a doua soluţie şi se mai clătesc o perioadă hainele în apa tratată, după care hainele se clătesc şi se usucă.

Odată tratate, hainele se pot spăla mai rar, dar chiar şi în cazul spălării la maşină, soluţia rămâne eficientă cam pentru 20 de cicluri de spălare. Defunkit conţine enzime naturale, oxigenatori şi blocanţi de miros, fiind sigură pentru toate tipurile de materiale naturale sau sintetice.

Textura materialului tratat nu este afectată, iar culorile nu se modifică, dar există un avertisment asupra faptului că în cazul culorilor foarte aprinse, acestea s-ar putea estompa un pic. Defunkit nu elimină petele mai bine decât un detergent normal, rolul său fiind acela de a proteja ţesăturile de miros.

Defunkit-package

Un pachet este suficient pentru a trata cam patru jachete sau un echipament complet. Compania declară că nu a întâlnit încă un client nemulţumit de rezultatele obţinute. Defunkit este disponibil în magazine doar în SUA dar poate fi achiziţionat de pe Amazon la preţul de 10.95 USD pachetul.

 

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

17 + twelve =